Cum să-ţi câştigi libertatea? Ateliere inedite de teatru şi film în creierii Apusenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tinerii de la Create.Act.Enjoy   FOTO: Create.Act.Enjoy
Tinerii de la Create.Act.Enjoy   FOTO: Create.Act.Enjoy

Compania independentă de teatru şi film Create.Act.Enjoy organizează, în perioada 15-22 septembrie, o tabără creativă -„ Câştigă-ţi libertatea“. Participanţii vor face exerciţii de relaxare, imaginaţie, spontaneitate şi dezvoltare personală împreună cu tinerii din compania organizatoare.

Atelierele creative sunt deschise tuturor persoanelor, indiferent de vârstă sau ocupaţie, fiind un bun mod de a evada din cotidian, a reduce stresul şi a dezvolta creativitatea. Tinerii actori şi regizori vor apela la arta teatrului şi a filmului, iar la finalul workshop-ului fiecare participant va primi materialele video/foto de pe parcursul întregii perioade.

Într-un cadru natural cu totul deosebit din Munţii Apuseni, cinci tineri actori şi regizori propun o serie de ateliere inedite bazate pe teatru şi film.

Participanţii vor beneficia de cazare şi masă la Pensiunea Craiul. Tariful pentru cazare (7 nopţi), 3 mese/zi şi ateliere este de 980 de lei. Pentru grupuri de minim 2 persoane se aplică o reducere de 10% pentru fiecare persoană.

Înscrierile se fac la următoarea adresă de e-mail: rezervari@pensiuneacraiul.ro. Mai sunt locuri disponibile.

Despre organizatori

Create.Act.Enjoy este o companie independentă de teatru şi film, înfiinţată în anul 2011 în Cluj-Napoca, având ca domeniu de interes activităţi din sfera teatrului independent, a filmului şi a terapiei prin artă. Cei 5 membri ai companiei contribuie activ la definirea culturii independente din România prin proiectele racordate contemporaneităţii.

Reuşite

Ultimele realizări ale companiei Create.Act.Enjoy sunt participarea la - Festivalul Internaţional de Teatru din Kerala, India (unde spectacolul This is my body. Come into my mind a fost imaginea oficială a festivalului), Festivalul Internaţional de Teatru „Faces without Masks” (unde spectacolul This is my body. Come into my mind a reprezentat România, în concurenţă cu spectacole din alte 5 ţări), Festivalul Internaţional de Film din Abu Dhabi (Cristian Pascariu, regizor de film, fiind premiat pentu scurtmetrajul Beţişoare rock ‘n roll), Transylvania International Film Festival, International Cannes Film Festival.

Tinerii de la Create.Act.Enjoy au fost primii au pus în practică un proiect local de terapie prin artă, în cadrul Spitalului Clinic de Recuparere Cluj-Napoca, sub egida campaniei „Artă pentru Viaţă”.

Mai puteţi citi:

VIDEO Lucifer, „şef“ la o multinaţională, îi cheamă pe clujeni la un toast

VIDEO Cum ratează Clujul promovarea la un mare festival de teatru din India

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite