„Da, doamnă, da' dacă nu-i place cartea pot eu să-l oblig?“. O asociaţie îi ajută pe copiii sărmani să se ţină de şcoală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Clujenii care tratează sărăcia prin educaţie FOTO: Organizaţia Creştină
„Something New”
Clujenii care tratează sărăcia prin educaţie FOTO: Organizaţia Creştină „Something New”

Sătui de hârtii şi vorbe, Lidia Vulea şi soţul ei au făcut un pas curajos: au înfiinţat o asociaţie care ajută copii din familii cu probleme. Le dau o şansă pe care chiar propriii lor părinţi le-o refuză: la un viitor mai bun prin educaţie. Copiii locuiesc în condiţii precare, desprinse parcă dintr-o altă Românie, aceea unde, uneori, mersul la şcoală e o scăpare din mizeria sufletească de acasă.

„Something New“/„Ceva Nou“ este numele asociaţiei create de Lidia Vulea, un fost asistent social din Cluj, şi locul unde visele pot deveni realitate pentru cei 20 de copii care merg să-şi facă temele acolo, după orele de şcoală. E locul unde e cald şi pot să se simtă liberi, printre nesfârşitele teme de casă şi departe de greutăţile de acasă. Au între 7 şi 14 ani, sunt din Cluj, Floreşti şi Apahida. S-au născut în familii unde banii sunt rari, violenţa şi alcoolul sunt acasă, cu un singur părinte, şi unde, uneori, părintele îi zice celui mare să aibă grijă de fraţii mai mici şi să nu meargă la şcoală.

„Am simţit că asta trebuie să facem“

Nemulţumită de ce se întâmplă în domeniul asistenţei sociale, unde a lucrat 7 ani, Lidia a simţit că e momentul să pună punct şi să o ia de la capăt, chiar dacă asta presupune teamă şi sacrificii financiare. „Tot planifici viaţa copilului şi când ajungi să implementezi îţi dai seama că nu mai ai timp”, spune ea. Şi împreună cu soţul, IT-ist de meserie (foto în dreapta, credit foto: arhivă personală), s-au apucat să scrie un proiect. Mai târziu, prin aprilie 2013 au înfiinţat asociaţia, au căutat sediu şi au trecut la treabă.

asociatia something new cluj foto arhiva personala
„Cred că rezultatele sunt mult mai importante decât ce pot să aştern pe o foaie de hârtie”, adaugă Lidia.

Au trecut peste părerile unora din jurul lor care le spuneau că, prin gestul lor, se comportă asemeni unor copii inconştienţi de faptul că un ONG nu produce bani, că le va fi greu să achite facturi şi salarii. „Ne-am zis că dacă asta e ceea ce trebuie să facem, atunci lucrurile se vor aranja. Şi aşa s-a şi întâmplat. Au început oamenii să creadă în noi. Şi nu erau oameni apropiaţi nouă. Aşa a început visul nostru“, povesteşte Lidia, din biroul amenajat pe aglomerata stradă Paris, unde o cunoştinţă le-a dat spaţiu.

S-au apucat să-l facă locuibil. Lidia ne povesteşte o întâmplare simpatică în care ea a găsit pe Google un tip care are o firmă ce vinde parchet. L-a sunat, acela a crezut că ea e de la o agenţie de publicitate. S-au întâlnit, omul s-a dumirit şi, spre uimirea ei, nu le-a întos spatele:

„Tipul a fost aşa de impresionat că suntem tineri care ne gândim la copiii săraci, că vrem să le dăm o şansă pe partea educaţională şi s-a uitat la mine: «tu mi-ai cerut pentru două camere, eu o să-ţi dau parchet pentru toată casa». Aşa pur şi simplu, nu ne cunoşteam. Ulterior, aşa am primit geamurile, uşile…“.

Prima dată în tabără. Experienţa duşului

În timp, au găsit voluntarii de care au nevoie - studenţi la Litere, Română, Limbi Străine, Matematică, la specializări tehnice. Vreo 40 la număr. Lor li se alături profesori de psihopedagogie care după opt ore la şcoală vin şi fac voluntariat la Centrul de zi al asociaţiei, dar şi specialişti în logopedie.

Prin educaţie, puştii de la Centru pot să-şi schimbe destinul şi să nu se vadă, peste ani, în postura tatălui, a mamei care se chinuie de pe o zi pe alta. Unii copil nu au mai venit pentru că nu mai „pica“ şi altceva. Nici părinţii nu ştiu prea bine ce e ăla ONG. Ei confundă ce se face acolo cu donaţiile pe care le primesc uneori -  haine, rechizite, mâncare. La Centru, copiii vin de luni până vineri, după ore şi stau vreo două-trei ore. Vinerea e ziua în care se lucrează pe proiecte cu cei mici sau se fac mici excursii.

Lidia îşi aminteşte de prima tabără pe care a organizat-o pentru copii de la asociaţie, în Apuseni, pe Valea Verde: „A fost o tabără cu un impact uriaş în viaţa copiilor. Majoritatea nu au fost niciodată în tabără. Nici nu ştiau ce înseamnă. Cea mai tare experienţă pentru ei au fost duşurile. Făceau 3-4 duşuri pe zi. Nu erau obişnuiţi să aibă la orice oră apă caldă şi să facă duş“.

I-au mai dus la teatru, la muzee din Cluj, la Salina Turda, la Moara de vânt – o mini-grădină zoologică de lângă Cluj - , la diverse obiective turistice din Transilvania. Tote acestea au fost ideea unui proiect numit „Smart Kids“ prin care le-au cultivat abilităţile artistice celor care au astfel de înclinaţii. Au făcut până şi obiecte tradiţionale. Unele vor fi licitate, iar unii copii vor primi burse sociale pe 2017 care constau în sprijin financiar în ce vor să facă.

asociatia something new cluj foto arhiva personala

FOTO: Organizaţia Creştină „Something New“

„I-am învăţat să-şi dorească mai mult decât o ciocolată“

De când are asociaţia, Lidia ne mărturiseşte că situaţia de acasă a copiilor care vin la Centru este o realitate crudă de care nu se aştepta să se lovească în Cluj.

„Cred că asta a fost unul dintre cele mai mari mirări pe care le-am avut când ne-am dat seama că pratic ei trăiesc în acelaşi bloc cu noi şi nu ştim cu ce probleme se confruntă“, zice Lidia Vulea.

Îi vine în minte situaţia unei mame singure cu 6 copii – al şaptelea a murit de leucemie – care nu avea niciun venit şi locuia cu părinţii ei, bătrâni şi bolnavi. Două fetiţe din acea familie vin la Centru şi, spune Lidia, se văd rezultate la note, la felul în care vorbesc şi gândesc.
„I-am învăţat să-şi dorească lucruri concrete care i-ar putea să-i ajute să se dezvolte, să-şi dorească mai mult decât o simplă ciocolată“, afirmă Lidia.

Mărturiseşte că fiecare zi e o uimire deoarece ideea ei şi a soţului a crescut atât de mult în trei ani de zile şi are momente când nu-i vine să creadă. Totul îl face fără bani. „Nu-mi permit să mă gândesc la lucrul ăsta pentru că e mult mai important pentru mine să ştiu că lucrurile funcţionează“, zice ea.
Încă se gândeşte cum să-i facă pe unii părinţi să înţeleagă că educaţia nu e doar ceva care te ajută să citeşti şi să socoteşti, ci să şi gândeşti.

„La modul teoretic, ei recunosc că copiii au nevoie de educaţie, dar ei nu sunt oameni educaţi şi nu ştiu ce înseamnă. Şi atunci e foarte greu să schimbi mentalitatea lor şi să-i faci să înţeleagă. Tot în bula lor rămân. Ei încearcă să ne explice: «eu n-am avut o şansă pentru că…». Atunci, nu cred că se va schimba ceva miraculos în viaţa copiilor lor prin faptul că copiii ştiu face 2 plus 2. (…)

Dacă am renunţat vreodată în ăştia 3 ani a fost din cauza părinţilor pentru că dezinteresul lor faţă de educaţie a fost atât de mare, mult mai mare decât dorinţa de a-i lăsa pe copii undeva unde să scape de ei trei ore. Nu erau interesaţi deloc de ce înseamnă educaţie şi ce putea să le ofere atâta timp cât nu era vorba de material, de ceva palpabil, fizic, să aibă ei, de un câştig“, povesteşte Lidia.

Consideră nedrept că unii părinţi se ascund în spatele unor metehne ale sistemului de învăţământ cum e ideea înrădăcinată că învăţătorul nu-l lasă corigent pe copil deşi lipeşte. 

„Efectiv, părintele respectiv îi fură şansa copilului de a se dezvolta. Am avut cazuri în care îmi zicea mama la telefon: «Da, doamnă, dacă nu-i place şcoala, păi eu pot să-l oblig?». «Da, la 7 ani poţi!». «Păi, se târăşte pe jos şi-mi face crize că el nu vrea  să meargă la şcoală. Păi cum pot să-l oblig?». «Îl obligi pentru că eşti părinte»“, ne mărturiseşte Lidia.
asociatia something new cluj foto arhiva personala

FOTO: Organizaţia Creştină „Something New“

Ce zic copii care merg la after-school-ul Something New

La o bancă aproape de uşa Centrului de Zi al asociaţiei stătea Mihai Cosma, un puşti de 13 ani, care îşi făcea tema la matematică. Recunoaşte că nu-l încânta prea tare asta, dar că vine la Centru deoarece îi plac activităţile de acolo. Visul lui e unul rar întâlnit la copii de vârsta sa: să devină electrician. De ce? „Pentru că mă pasionează“, zice el.

Un alt puşti simpatic cu care am vorbit e Cătălin Darius Costin, un mare microbist la cei 12 ani ai săi. Ne zice că e un împătimit al U Cluj şi al FC Barcelona. Învaţă la Şcoala Emil Isac din Cluj şi încă nu e decis ce să facă în viitor: „Aş alege fotbalul sau … astronaut“.

Sara Vârtic e una dintre colegele lor de la after-school căreia îi place să deseneze, să picteze, să cânte. Deşi învaţă la o şcoală cunoscută în Cluj drept una dintre cele mai bune pe ştiinţe reale, Liceul Nicolae Bălcescu, domnişoara are planuri într-un domeniu total opus: „Vreau să fiu model. După ce nu o să mai fiu model, o să fac haine“.

Băieţii cu care am mai vorbit ne-au spus se simt bine la Centru deoarece voluntarii explică pe înţelesul lor. „Îmi place că aicea studenţii explică, înţeleg mai bine matematica decât la şcoală”, zice un puşti. Întrebat de ce nu zice nimic profesoarei de la clasă, răspunsul lui a fost: „De obicei, dacă întrebăm, profesoara ne întreabă: «Ce, n-ai fost atent?»“. 

Mai puteţi citi:

Când fiecare zi e o luptă. „Pentru mine, sindromul Down nu e nimic comparabil cu să-ţi moară copilul în braţe şi să ştii că nu mai poţi face nimic“

Antoaneta Vanea e o clujeancă ce se apropie de 50 de ani şi se zbate în fiecare zi pentru copii cu sindromul Down din Asociaţia Aga Down al cărei preşedinte este. Se luptă cu ideile preconcepute ale societăţii, cu fantomele din mintea mamelor ce au copii cu acest sindrom, cu toţi care se uită urât la copilul ei pe stradă şi se gândesc la felurite adjective ca să-l descrie.

Făbricuţa în care lucrează oameni cu sindrom Down. „Vrem să le demonstrăm oamenilor că suntem la fel pe orice cale“

În Cluj-Napoca s-a deschis, de puţin timp, un atelier special, unde angajaţi sunt oameni cu sindromul Down. Se numeşte „Active Down Studio“ şi acolo se fac obiecte de artizanat, iar încet-încet se dărâmă bariere şi prejudecăţi.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite