Cluj-Napoca

articolul anterior articolul urmator

De ce au nevoie clujenii de metrou. Şeful Zonei Metropolitane Cluj: „În 10-12 ani, vom avea 1 milion de locuitori“

40
16 Jul 2021 20:33:17
Autor: Remus Florescu
Guvernul a estimat că ultimele lucrări la metroul clujean se vor finaliza în 2028. FOTO: Inquam Photos
Guvernul a estimat că ultimele lucrări la metroul clujean se vor finaliza în 2028. FOTO: Inquam Photos

Populaţia Clujului a crescut în medie cu 5% anual în ultimii 12 ani, iar dacă această tendinţă continuă în următorul deceniu judeţul va ajunge la 1 milion de locuitori, susţine Zoltan Coroian, directorul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Cluj. În acel moment, metroul clujean ar trebui deja să funcţioneze.

Zoltan Coroian, directorul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Cluj, a vorbit, la un post de radio local, despre situaţia metroului clujean, şi dacă aceasta este soluţia viabilă pentru a fluidiza traficul din Cluj-Napoca.

„În momentul de faţă, la nivelul miezului zonei metropolitane Cluj, adică municipiul Cluj-Napoca, comunele Floreşti, Baciu, Apahida, până în Gilău, discutăm de o populaţie de peste 500.000 de locuitori. Cu tot cu studenţi, cu tot, ajungem la vreo 550.000. 

La aceştia se adaugă încă 40-50.000 de cetăţeni care folosesc zilnic infrastructura din Cluj-Napoca, nu doar pentru tranzit. Mă refer la cei care trec prin aeoroport, care merg la spitale ş.a.
 
Creşterea reală a populaţiei, în ultimii 12 ani, este cam de 5% pe an, la nivelul zonei metropolitane. Asta înseamnă că, în următorii 10-12 ani, probabil vom ajunge la 1 milion de locuitori. Pentru asta trebuie să ne pregătim de acum. 

Doar în zona metropolitană Cluj şi Bucureşti, populaţia este în creştere, în restul ţării este în descreştere. Problemele în cele două zone sunt altele, totdeauna proiectele trebuie lucrate pentru viitor”, a declarat, la Realitatea FM Cluj, directorul zonei Metropolitane Cluj.
   
Coroian a mai precizat că lucrările la metrou trebuie începute de acum, pentru că necesită timp, iar când populaţia va ajunge la acest nivel, metroul să fie deja funcţional.
 
Întrebat dacă ar fi o soluţie acapararea comunelor limitrofe Clujului sub o singură umbrelă, a Consiliului Local Cluj-Napoca, Zoltan Coroian este de părere că este nevoie de un instrument prin care UAT-urile de la nivelul zonei metropolitante să poată fi coordonate.
 

Metroul de la Cluj, finanţat prin PNRR: finalizare în 2028

Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă prevede alocarea a 310 de milioane de euro pentru metroul clujean. 
 
În plan se arată că „legat de proiectul M1 Cluj-Napoca, la nivel european sunt două elemente ce definesc necesitatea unui metrou: populaţia deservită (Cluj-Napoca are 400.000 locuitori) şi configuraţia longitudinală a oraşului (pe o singură axă) definitorie pentru Cluj-Napoca pe axa est-vest ce include legătura cu cea mai mare comună din ţară (Floreşti) ce este legată funcţional de Cluj-Napoca.
 
Astfel, având în vedere dezvoltarea preconizată la nivelul oraşului Cluj-Napoca şi structura geografică a acestuia, dezvoltarea unei magistrale de metrou este varianta optimă la nivel naţional în afara capitalei.”
 
Din punct de vedere al capacităţii de transport metroul din Cluj-Napoca va include:
 
- 16 trenuri: Tren 2 rame x 2 vagoane (52 m, 380 pasageri);
-  Capacitatea de transport la interval de 3 min/90 sec: 7.600/15.200/ oră şi sens;
 
Având în vedere complexitatea tehnică a lucrărilor şi termenele impuse de Regulamentul RRF, Guvernul a propus o secvenţiere funcţională a lucrărilor astfel:
 
-  Faza 1: Lucrări de structură de rezistenţă – Staţii, Interstaţii – tuneluri, galerii, alte construcţii – cu finalizare Q3 2026 - indicatorul fiind 12.7 km de tuneluri metrou cu staţiile aferente
- M1 Cluj-Napoca: Sf. Maria - Europa Unită (9 staţii) - 7,5 km

- Faza 2: Lucrări de cale, finisaje, instalaţii, Achiziţie material rulant şi semnalizare - cu finalizare Q4 2028
 
- M1 Cluj-Napoca: Floreşti - Sf. Maria şi Mărăşti - Muncii (10 staţii, un depou) - 12,6 km
 
Vă mai recomandăm
 
În cât timp va fi gata metroul clujean? Optimist, Boc înjumătăţeşte estimarea specialiştilor: „2026, ultima lopată”
 
600 de milioane de euro, prin PNRR, pentru metroul din Bucureşti şi Cluj. Ce linii vor fi construite

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

40 Comentarii

ion badea
16.07.2021, 20:38:18

"În 10-12 ani, vom avea 1 milion de locuitori" Cu descremenati sau fara? Ultima data cand am fost la Cluj ma asteptam sa vad Taj Mahal-ul din clipa in clipa asa bine m-am simtit.

-5 (19 voturi)
Ludwig
16.07.2021, 21:19:32

Metroul in cluj va f i mai scump ca in capitala, relieful e problema, orasul fiind intr-o groapa. Apoi orasul e de 5 ori mai mic ca bucurestiul. Cine va subventiona bilertul caci nu se va justifica numarul de calatori. In bucuresti metroul a fost dat in folosita pe timpul lui ceasca in 1979. Apoi din 1989 s-a mai facut ceva statii, dar ultima magistrala a durat vreo 10-12 ani cu acele aparate de sapat pe sub pamant inchiriate de la japonezi: sf. varvara si filofteia cum le numeau mucitorii. Se vor taia bani de la investitii, iar calatorii nu vor fi numerosi. Romanul sta in masina decat sa-si miste fundul pe jos.

+7 (29 voturi)
¯\_(ツ)_/¯
16.07.2021, 21:33:10

Se înmulțesc clujenii. Crapa Foanga de ciuda.

-10 (16 voturi)
Dorin Popa
16.07.2021, 20:43:04

Orasul Fanion trebuie neaparat dezvoltat la maximum posibil, deci are nevoie de metrou si de toate cele. Propun instituirea unei taxe platite de catre "Mitici" pentru aceasta grandioasa dezvoltare. Sa contribuie neaparat si diaspora (prin lege, sub amenintarea pierderii libertatii).

-3 (17 voturi)
Cappatrat Casargoz
16.07.2021, 21:17:44

In 10-12 ani Vasluiul va avea 13 milioane de locuitori, refugiati afgani, chinezi si indonezieni in cautare de afaceri. Eu zic sa le facem un astroport,

+6 (10 voturi)

Vezi toate comentariile (40)

Modifică Setările