De ce fotbalul nu e doar pentru băieţi. Puştoaicele de la o şcoală din Cluj au câştigat bronzul la Olimpiada Naţională a Sportului pentru ciclul primar
0
Fetele care au terminat clasa a IV-a la Şcoala Elf din Cluj bat mingea mai ceva ca băieţii. Fac asta la şcoală pe terenul pe fotbal, la competiţii, dar şi acasă unde fie au spart vaza preferată a mamei, fie geamul maşinii tatei abia a scăpat cu o crăpătură infimă. Şi lista cu năzdrăvănii poate continua. Anul acesta au urcat pe podium, pe locul al III-lea pe ţară.
„Noi am început dintr-un simplu joc cu băieţii. Ne plăcea să jucăm contra băieţilor. Atunci nu-i băteam“, zic fetele de la Şcoala Elf din Cluj. Nu au mai mult de 11 sau 12 ani, sunt teribil de ambiţioase şi iubesc la nebunie fotbalul.
O parte din ele au participat şi anul trecut la Olimpiada Sportului Şcolar unde au ocupat locul al treilea la etapa zonală. Anul acesta şi-au mai luat nişte colege şi au ajuns locul al III-lea pe ţară. Puştoaicele sunt şi colege de clasă, iar învăţătoarea lor, Liliana Cliţan, e impresionată de cât de bine joacă fetele, dar şi că au nu au neglijat şcoala. Notele lor mari vorbesc de la sine.
Micile campioane se numesc: Elena Cuc Georgia, Toşa Antonia Hanna, Tuluc Oana Ilinca, Alessia Negrea Paula, Oana Ştefania Alessia, Andreica Patricia Maria, Bolzoni Melissa, Alexia Comşa, Sebeni Sofia. Fetele au fost pregătite de profesorul lor de sport de la şcoală Cosmin Comşa şi de Teodora Albon şi Mirel Albon, director tehnic al campioanei României la fotbal feminin.
Imagine cu premiul FOTO Iulia Negrea şi Oana Voinea/Facebook Şcoala Elf
„Toate au făcut balet, iar de la dans au renunţat ca să joace fotbal“
La fotbal fete la ciclul primar se joacă după sistemul 5 jucători plus 1, dar delegaţia e alcătuită din 10 eleve. Regulile sunt aceleaşi ca şi la băieţi. Olimpiada de la Reşiţa a fost o premieră pentru puştoaicele de la Şcoala Elf, au văzut cât contează de mult să fie o echipă unită şi s-au ambiţionat ca la anul să urce şi mai sus pe podium. Au mai învăţat că fair play-ul are rolul lui.
„A fost şi greu. Ne-am făcut şi prieteni. (...) La nime nu i-a venit să creadă că Clujul a ajuns pe locul trei“ zic fetele. Echipa din Suceava li s-a părut una cu care a fost greu de jucat pentru că aveau o foarte bună apărare şi „dădeau şuturi ca băieţii“. Învăţătoarea ne povesteşte că lumea de la Reşiţa s-a minunat când afla că fetele sunt din aceeaşi clasă.
„Toate au făcut balet, iar de la dans au renunţat ca să joace fotbal“, zice Liliana Cliţan. Merge cu ele la meciuri. La o partidă din Târgu-Mureş, de anul acesta, a stat lângă bunica unei fete care i-a mărturisit: „Mă înspăimântă că joacă atât de bine! Dar să nu continue“.
Unele fete s-au apucat de fotbal sfătuite de părinţi. „Pe mine m-a îndrumat tati la fotbal“, ne spune o puştoaică. „Mama îmi zice că nu e un sport de fete, dar că mie mi se potriveşte“, adaugă o colegă.
Micuţele fotbaliste la Reşiţa FOTO Iulia Negrea şi Oana Voinea/Facebook/Şcoala Elf
„Mi-ar plăcea să mergem la un concurs pe lume“
Visele fetelor nu s-au oprit la locul al treilea la olimpiadă. Au vise mari. „Mie mi-ar plăcea să mergem la un concurs pe lume“, zice o fată. Auzind-o, antrenorul Cosmin Comşa zâmbeşte şi spune că se aştepta la răspunsul ăsta. „Odată ce am început colaborarea cu domnul Albon (n. r. Mirel Albon), fetele au crescut de la meci la meci, au devenit mai motivate, s-a şi văzut rezultatul la faza naţională“, adaugă antrenorul.
În opinia acestuia, fetelor le lipseşte un psihic mai tare deoarece au deja multe calităţi de care e nevoie în acest sport. „Jocurile au fost foarte strânse. Se putea întâmpla orice“, zice Cosmin Comşa despre olimpiada de la Reşiţa. Iar „în clasa a VIII-a vor fi campioane naţionale“, adaugă el. Crede că dăruirea şi determinarea au fost atuurile fetelor, mai ales la ultimele partide.
El este şi tatăl portarului, iar în momentul penalty-urilor „au apărut fluturaşii aceia în stomac“. „N-am avut puterea să mă uit, a apărut o emoţie transmisă probabil. A fost greu. N-am simţit demult aşa ceva. Mulţumesc lui Dumnezeu că s-a terminat cu bine“, mărturiseşte părintele.
Ce fac micuţele campioane în vacanţă? Joacă fotbal! „O zis tata că-mi cumpără porţi de fotbal“, zice una. „Şi eu mă joc (n. r. fotbal) cu fratele meu“, o completează o colegă.
Ne-au povestit câteva din micile lor năzdrăvănii de acasă: „am lovit cu mingea într-un bec care era să-i cadă tatei în cap“ (n. r. părintele le-a pus mingea pe dulap, dar nu s-au lăsat cu una cu două, s-au urcat pe scaun, au luat mingea şi au reluat joaca), „am spart vaza preferată a mamei“, „m-am jucat odată cu fratele meu în garaj ca să nu sparg ceva în casă. Şi garajul e mare. Şi era o maşină, maşina lu mama, şi a dat fratele meu cu mingea în geamul maşinii şi s-a crăpat puţin geamul“, „am dat în televizor şi aşa se clătina“, „eu era să sparg geamul de la dulap“, „caloriferul era poarta“.
De mici au prins microbul fotbalului FOTO Florina Pop
E fotbalul un joc de băieţi ori ba?
„Şi, şi“, au răspuns fetele. Lor le place fotbalul pentru că „e un sport de echipă“, pentru că „dacă cineva se ia de noi, cum deja suntem într-o echipă, ne ajutăm între noi, la meciuri şi în afara meciurilor“ şi pentru că „experienţa asta am putut să ne împrietenim mai mult şi să devenim mai apropiate“.
Antrenoarea Teodora Albon spune că fiecare fată e talentată în felul ei şi ele sunt încă în perioada când experimentează şi trebuie să înveţe să-şi stăpânească emoţiile.
„Fetele v-au spus că vin din sporturi individuale – ne explică Teodora Albon - . Fotbalul e un sport de echipă. Aici ele trebuie să înţeleagă momentele grele prin care poate să treacă o colegă, să o ajute. Ele, încet, încet, au dobândit asta prin antrenament, au înţeles spiritul de echipă, trebuie să fie mai puternice, trebuie să se încurajeze una pe alta şi doar prin experienţă şi multe meciuri ele pot creşte împreună, ca echipă“.
Auzindu-le vorbind despre cine sunt modelele lor, ea le-a promis o întâlnire în vestiare cu fotbalistele de la naţionala României. În secunda doi se aud multe ”wow”-uri admirative.
La întrebarea dacă fotbalul e un joc de fete sau de băieţi , Teodora Albon mărturiseşte că, din păcate, „la noi încă mai este această reticenţă: că e un sport de băieţi. Nu, să ştiţi, şi la echipa naţională de fete sunt fete care s-au realizat făcând sport. Sunt fete care joacă în Danemarca. (...) Sportul şi şcoala. Perfomanţă fără şcoală nu se poate“.
Ca mesajul să fie şi mai clar le-a dat exemplu ei. Îi străluceau ochii când le-a spus:
„Ceea ce eu am realizat prin fotbal este pentru că am crezut şi am vrut să fac asta. Şi prin fotbal poţi să te dezvolţi, poţi să vezi lumea. Au am văzut această lume datorită fotbalului pentru că asta am vrut să fac, asta am ştiut să fac şi am crezut că pot. Dacă voi vreţi să continuaţi cu fotbalul, până la urmă şi mami şi tati o să accepte pentru că sunteţi bune şi puteţi face. De performanţă sau nu, faceţi de hobby, ideea e să faceţi mişcare, vă dezvoltaţi altfel. Uitaţi: se creează prietenii, o să vă împrieteniţi cu alte fete, de la alte şcoli, de la alte echipe, ceea ce e foarte bine. Credeţi în visul vostru, indiferent care ar fi ăla, şi se va realiza. Da?“.
Mai puteţi citi:
Micuţele fotbaliste de la Şcoala Elf au obţinut premiul al III-lea la Olimpiada Sportului Şcolar, ciclul primar, desfăşurată zilele trecute la Reşiţa. Bucuria a fost cu atât mai mare cu cât partida din finala mică a fost una foarte strânsă.
Mare, cum îi zic prietenii, e un băiat de 11 ani care pe lângă Matematică, Română şi alte materii învaţă cum să fie cel mai bun la chitară clasică. Şi e deja un nume printre cei care studiază acest instrument în România.
La doar 7 ani, Ana Luminiţa Cipriana Pop are un palmares impresionant: 9 premii la concursuri naţionale, aproape toate de I. Fetiţa a câştigat, recent, primul premiu I la o competiţie internaţională, găzduită în casa memorială a marelui Verdi de la Milano.
Se încarcă comentariile...
