Delta Dunării, cea mai exotică destinaţie pe care românii încă nu o cunosc FOTO VIDEO
0
În România se vorbeşte prea mult despre exoticul Dubai sau exotica Turcie şi prea puţin despre exotica Delta Dunării, care este o destinaţie care oferă mai mult decât dune de nisip şi zgârie-nori sau un all inclusive şi o plajă unde ţi se aduc mâncarea şi băutura la şezlong. Am fost pentru prima dată în Deltă şi regret că mi-a luat aşa de mult să ajung aici.
Dacă îţi stabileşti ca punct de explorare Sulina, câteva zile în Delta îţi oferă multe experienţe extrem de interesante. Dacă ar fi să aleg dintre acestea doar una, aceea ar fi tura cu caiacul pe unul dintre infinitele braţele ale Dunării.
Complexul turistic de la care am pornit, din satul Crişan, este un mic rai turistic construit de comunişti în paradisul Deltei Dunării, abandonat după Revoluţie şi apoi, reconstruit de capitalişti. Imaginaţi-vă cel mai luxos resort pe care l-aţi putea găsi în Turcia sau în Egipt, urcat pe sute de bărci şi adus în Deltă. Cu piscină infinită care se deschide spre Dunăre, cu păuni care se plimbă ţanţoşi prin zonele verzi amenajate impecabil, cu saune şi piscine interioare, cu restaurante cu specific internaţional.
GALERIE FOTO DIN DELTA DUNĂRII
Cea mai spectaculoasă imagine am văzut-o la cherhanaua cu vedere la Dunăre, unde storceagul, plachia de crap şi alte bunătăţi tradiţionale alunecă pe gât ajutate de muzică populară şi de petrecere cântată live – în acest mediu, specific românesc, veţi găsi o ceată de ospătari asiatici zâmbitori, îmbrăcaţi în ii tradiţionale româneşti.
E impresionant să vezi atâta lux într-o rezervaţie naturală, dar ceea ce m-a impresionat cu adevărat a fost tura cu caiacul pe care am făcut-o pe luciul apei care a traversat Europa, vreo 2.000 de kilometri, pentru a se vărsa în Marea Neagră.
Întinsă pe 2.681 de kilometri pătraţi, Delta Dunării face parte din Patrimoniul internaţional UNESCO şi este rezervaţie a biosferei, dar şi cea mai vastă zonă compactă de stufăruşuri din lume. Aici trăiesc 1.200 de specii de plante şi copaci, peste 360 de specii de păsări, 150 de specii de peşti şi 54 de mamifere.
O tură cu caiacul în Deltă este o experienţă de neuitat. FOTO: Claudiu Vatău
În Deltă, ca într-o catedrală
Dacă crezi că poţi să spui că ai experimentat Delta şi nu ai fost cu caiacul sau cu o barcă fără motor pe unul dintre miile de canale luxuriante ale acesti minuni ale naturii, te minţi singur. Dacă ai fost într-una dintre acele excursii de o zi, în care eşti fugărit prin Deltă ca să bifezi cât mai multe obiective, nu numai că te minţi singur, dar ai şi o contribuţie la distrugerea rezervaţiei. Motoarele turate la maximum poluează mediul şi sperie vietăţile Deltei. Plus că, în loc să auzi cum cântă câteva dintre sutele de specii de păsări, vei auzi un uruit monoton de motor.
„Primul lucru când vii în Deltă, trebuie să te informezi unde vii. Un turist trebuie să ştie că vine într-o rezervaţie, unde trebuie să respecte natura, trebuie s-o admire, s-o respecte astfel încât s-o lase şi copiilor, şi nepoţilor. Delta nu este recomandată celor care vor distracţii în cluburi, fiind mai degrabă pentru cei care caută să admire în linişte frumuseţile naturii“, spune Corina Davidov, consilier de comunicare al Asociaţiei de management al destinaţiei turistice Delta Dunării.
În Deltă trebuie să intri ca într-o catedrală; motivul pentru care aceste construcţii de cult sunt exagerat de înalte în raport cu dimensiunile umane este să ne facă să ne simţim mici şi umili. Aşa este şi cu Delta – ca să o experimentezi complet este nevoie să fii la firul apei, să-ţi poţi folosi toate simţurile, să vezi îndeaproape, mergând la pas, nuferii, să asculţi în linişte concertul păsărilor, să simţi apa în vâsle, legănatul bărcii şi să observi cum stuful şi arborii seculari, care pe canalele mai mici se apropie din ce în ce mai tare de tine până când aproape că se transformă în pereţii unei săli care sprijină cerul albastru.
Cu caiacul în Delta Dunării. VIDEO: Corina Davidov
Cu caiacul, la luciul apei
Dacă eşti la prima experienţă cu caiacul, vei fi panicat la gândul că te vei răsturna. „Ce fac dacă picioarele mi se blochează în caiac şi nu pot ieşi?“. Nu trebuie să-ţi fie frică, deoarece, dintr-o singură mişcare simplă, poţi să-ţi scoţi picioarele din caiac şi apoi te ţine vesta de salvare. Secretul este să stai rezemat pe spate când vâsleşti şi să nu intri în panică atunci când, dacă eşti ghinionist, trece o barcă cu motor şi trimite valuri spre tine: încearcă să ţii caiacul perpendicular pe valuri şi totul va fi bine.
Nu am înţeles niciodată care este farmecul mersului la pescuit, dar într-un cadru precum cel pe care ţi-l oferă Delta, experienţa este de neuitat. Apropo, cei care vor să pescuiască aici trebuie să ştie că protocolul urmat este „catch and release“ – îl prinzi şi apoi îi dai drumul –, şi ai nevoie de o autorizaţie specială de la Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.
Apus de soare în Golful Musura
A doua cea mai spectaculoasă experienţă din Deltă a fost o plimbare cu barca cu motor de la Sulina până în Golful Musura, unde Dunărea se varsă în Marea Neagră, pentru a vedea apusul. Pentru cei mai matinali, la fel de spectaculos este şi răsăritul, mai ales că Sulina, cel mai estic oraş al României, este, practic, punctul în care „intră“ prima dată soarele în România şi în UE.
O astfel de plimbare pe o distanţă de circa nouă kilometri îţi oferă posibilitatea unică de a admira în acelaşi cadru natural două simboluri al Deltei, respectiv al Mării Negre: pelicanul şi delfinul. Am simţit în stomac efectul de hulă, cauzat de întâlnirea dintre curenţii Dunării şi cei ai Mării, care a făcut ca bărcuţa cu motor în care eram să pară o coajă de nucă plutind pe valuri şi făcându-ne să ne simţim foarte mici în faţa întinderii uriaşe de apă, mărginită doar la orizont de o linie fomată din numeroase nave comerciale care aşteptau să intre în port.
Apusul pe Dunăre este un un sectacol de neuitat. FOTO: Remus Florescu
Acasă la delfinii serioşi şi la pelicanul Georgică
Aici ai şanse foarte mari să vezi delfini, deoarece este un loc preferat unde aceştia se hrănesc. Am avut şi eu şansa să văd trei delfini de culoare gri închis care au ieşit scurt la suprafaţa de mai multe ori. Sunt delfini serioşi care nu se ţin de glume şi de tumbe pentru a-i impresiona pe turişti, deci atenţie mare.
Apele golfului sunt dulci, cu salinitate scăzută, peste jumătate din apele transportate de Dunăre ajungând în mare pe aici. În stufărişurile dinspre dig, îşi cresc puii sute de lebede, dar şi pelicani, chire, pescăruşi, ereţi, şi poate fi văzut venind aici să se hrănească codalbul, cunoscutul vultur cu coadă albă de Deltă, care îşi face câte 4-5 cuiburi pentru a putea să se mute rapid atunci când simte pericolul.
Nu ştiu cum mai stăm cu numărul de pelicani din Deltă, dar în cele câteva zile cât am fost aici am văzut doar vreo 3-4 exemplare: vreo două-trei în drum spre lacurile Roşu şi Roşuleţ, o excursie de câteva ore pe care nu trebuie să o rataţi, şi unul în Golful Musura, foarte aproape de locul unde am văzut delfinii. Pelicanul este alintat „Georgică“ de către barcagiii care aduc turişti în zonă.
La vărsarea Dunării în Mare, mai poţi vedea epava unei nave turceşti de transport de marfă, eşuată aici în urmă cu câteva zeci de ani, şi, pentru că suntem în România, rămasă aici ca un monument al neputinţei, în ciuda mai multor încercări nereuşite de a fi pusă pe linia de plutire. Pe măsură ce te apropii, mormanul de fier al navei devine parcă mai ameninţător şi peisajul devine atât de sumbru încât te gândeşti că ar fi potrivit pentru un film de groază, mai ales că zona de cabine, vopsită iniţial în alb, a căpătat, în unele locuri, o culoare roşie murdară.
Apusul soarelui este spectaculos, fiecare poză pe care o faci transformându-se, practic, într-un tablou pitoresc, mai ales dacă în cadru îţi intră un far părăsit, un pescar tăcut sau un pelican singuratic.
Apus de soare cu delfini în Golful Musura. VIDEO: Remus Florescu
2.681 de kilometri pătraţi este suprafaţa Deltei Dunării.
Caii neîmblânziţi ai Deltei
Dacă ajungeţi în Deltă, nu trebuie să rataţi una dintre cele două păduri seculare care au apărut pe dunele de nisip lăsate în urmă de retragerea Mării Negre. Cea mai cunoscută dintre acestea este Pădurea Letea, care se află la 25 de kilometri de Sulina, fiind accesibilă cu barca şi caiacul sau chiar cu bicicleta sau cu maşina. Stejarii de aici au chiar şi 6-700 de ani.
La umbra stejarului secular
La Caraorman, pe de altă parte, poţi ajunge doar cu barca, fiind la circa o oră de Sulina. Este o destinaţie mai puţin explorată decât Letea, acesta fiind motivul pentru care aici sunt cele mai puţine restricţii pentru turişti. Dacă la Letea, în anumite zone, poţi ajunge doar pe jos sau cu căruţa, la Caraorman nu există restricţii de acest fel. Localnicii şi-au amenajat tot felul de maşini de teren pentru safari şi îţi oferă tururi foarte interesante în „pădurea neagră“ – căci asta înseamnă Caraorman în limba turcă, numită aşa din cauză că este foarte deasă.
Aici veţi găsi celebrul stejar îngenuncheat, o ciudăţenie a naturii: una dintre crengile uriaşe ale arborelui bătrân de circa 500 de ani a căzut la pământ şi a prins rădăcini în locul respectiv. Bineînţeles, există şi o legendă a locului despre acest stejar, pe care vă las s-o descoperiţi singuri. Cert este că veţi putea medita la aceasta, stând la masa tăcerii, o replică a celebrei opere a lui Brâncuşi montată la umbra acestui stejar.
Stejarul „înghenuncheat” din pădurea Caraorman are 4-500 de ani. Pădurea s-a dezvoltat pe dune de nisip. FOTO: Remus Florescu
Cei mai frumoşi sălbatici
Pe lângă stejarii seculari, o atracţie interesantă a acestor două păduri – Letea şi Caraorman – sunt caii care hălăduiesc liberi printre dunele de nisip şi hasmâncurile de copaci. Povestea acestor cai a început în momentul în care marile CAP-uri din zonă, care foloseau câte 2-300 de cai la muncile agricole, au primit tractoare. Astfel, caii au devenit inutili. Fermierilor li s-a cerut să-i împuşte, dar după ce primele animale au fost sacrificate, oamenilor li s-a făcut milă şi s-au gândit la o altă soluţie: i-au lăsat în libertate.
Fermierii au crezut că vor muri de foame, însă caii s-au adaptat aşa de bine încât au reuşit să supravieţuiască.
Au devenit o problemă în momentul în care, fiind foarte mulţi, au început să mănânce scoarţa şi puietul de copac, punând în pericol pădurile seculare. O parte dintre ei erau folosiţi de către localnici la muncile câmpului, iar apoi lăsaţi în libertate. La un moment dat, au fost chemate abatoarele să-i prindă şi să-i sacrifice. Intervenţia unor ONG-uri a dus la salvarea cailor de la Letea, care au primit statutul de animale protejate. La Caraorman, însă, o mare parte dintre cai au fost sacrificaţi. După ce au fost îngrădite pădurile, numărul cailor a început de asemenea să scadă, întrucât iarna nu au ce să mănânce.
Vă mai recomandăm:
REPORTAJ Turism în vremea pandemiei la Viena: exclusiv pentru cei vaccinaţi FOTO
Insula grecească Ammouliani, paradis pentru familie, aproape de România
Se încarcă comentariile...
