Dezastrul infecţiilor nosocomiale, în rapoartele Direcţiei de Sănătate Cluj: „Se observă o subraportare şi o subevaluare“. Vinovaţii: medicii curanţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Direcţia de Sănătate Publică Cluj a avertizat Ministerul Sănătăţii în 2014 că spitalele ascund infecţiile nosocomiale, iar nerezolvarea problemei înseamnă mai mulţi bani cheltuiţi din bugetul ministerului pe perioade de spitalizare mai mari şi pe tratamente complexe. Clujul este în topul judeţelor cu infecţii nosocomiale (7.000 de cazuri), după Bucureşti (12.000) şi Iaşi (9.000).

În ultimii 5 ani Ministerul Sănătăţii a identificat 57.088 infecţii nosocomiale în spitale, conform raspunsurilor Ministerului Sănătăţii transmise Parlamentului la interpelarile a doi deputaţi. Din 2013 numărul acestora a crescut constant. Astfel, în 2013 au fost 9.296 infecţii nosocomiale, în 2014 10.630, iar în 2015 12.316 infecţii nosocomiale. După Bucureşti (12.000 de infecţii în ultimii 5 ani), topul este completat de judeţele Iaşi (peste 9000 de infecţii) şi Cluj (peste 7000 de infecţii).în 2015  au fost verificate 367 de unităţi sanitare şi s-au aplicat 626 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 369 de amenzi în valoare totală de 340.900 de lei, 3 decizii de suspendare a activităţii şi au fost emise 254 de avertismente, conform datelor raportate de Ministerul Sănătăţii Legislativului. Cifrele trebuie privite critic, întrucât, raportările nu erau făcute corect de către spitale. Direcţia de Sănătate Cluj a avertizat în raportele încheiate în fiecare an problema subraportării, însă nimic nu s-a întâmplat. 

„Infecţia nosocomială a rămas în continuare o problemă de sănătate publică de actualitate pentru România, unde se observă o subraportare a infecţiilor nosocomiale şi subevaluare a acestei problematici, acest aspect determinând cheltuieli suplimentare pentru sănătate ( creşterea duratei de spitalizare, tratamente medicamentoase complexe şi pe perioade mai lungi, etc.)"

Raportul pe 2014 al DSP Cluj

Direcţie de Sănătate Publică Cluj a trimis avertizări

„Infecţia nosocomială a rămas în continuare o problemă de sănătate publică de actualitate pentru România, unde se observă o subraportare a infecţiilor nosocomiale şi subevaluare a acestei problematici, acest aspect determinând cheltuieli suplimentare pentru sănătate ( creşterea duratei de spitalizare, tratamente medicamentoase complexe şi pe perioade mai lungi, etc.). Numeroase studii au arătat ca standardizarea metodelor de supraveghere la nivel naţional şi compararea rezultatelor conduc la elaborarea unor strategii ţintite, în vederea eficientizării sistemului de supraveghere”, se arată în raportul Direcţiei de Sănătate Publică Cluj (DSP) din 2014. Conform datelor DSP Cluj, în judeţul Cluj se înregistrează anual în medie 1400 de cazuri de infecţii nosocomiale.

Vinovaţii ar fi medicii curanţi

DSP menţiona că acţiunilor din Programul naţional de supraveghere şi control al infecţiilor nosocomiale şi monitorizarea antibioticorezistenţei nu au avut rezultatul scontant din cauza: „aderenţei scăzute a medicilior curanţi la activitatea de declarare a infecţiilor nozocomiale”.

În judeţul Cluj, unităţile sentinelă selectate au fost: Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj- Napoca şi Institutul Regional de Gastroenterologie-Hepatologie "Prof. Dr. Octavian Fodor" Cluj-Napoca. În anul 2014, în judeţul Cluj au fost înregistrate 1651 cazuri de infecţii nosocomiale, din care în sistem sentinelă 482 cazuri. Cazurile depistate au fost investigate cu laboratorul. În cadrul infecţiilor nosocomiale depistate, ponderea cea mai mare o au infecţiile urinare- 330 cazuri, infecţiile respiratorii-277 cazuri urmate de infecţiile de plagă chirurgicală-226 cazuri. Cele mai multe cazuri s-au înregistrat în secţia ATI – 612 cazuri şi secţia Chirurgie – 344 cazuri

Spitalele clujene unde s-au folosit produse HexiPharma

În perioada 2012-2015, şapte spitale din Cluj au folosit produse Hexi Pharma: Spitalul Clinic Judeţean De Urgenţă Cluj, Institutul Oncologic Prof. Dr. I. Chiricuţă Cluj-Napoca, Spitalul Clinic De Recuperare Cluj, Spitalul Universitar Cf Cluj-Napoca, Spitalul Municipal Dej, Spitalul Clinic De Urgenţă Pentru Copii Cluj-Napoca, Spitalul Municipal Turda, Spitalul Municipal "Dr. Cornel Igna" Câmpia Turzii.

Ministerul Sănătăţii în 2013: avem dezinfectanţi la standarde europene

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, trimitea pe data de 10 iunie 2013 următorul răspuns la interpelarea făcută de deputatul clujean, Aurelia Cristea, care atrăgea atenţia asupra pericolului infecţiilor nosocomiale cauzate de calitatea inferioară a dezinfectanţilor folosiţi în spitalele oraşului: „Morbiditatea înregistrată prin infecţii nosocomiale este raportată conform metodologiei, însă valorile existente sunt sub valorile medii din ţările europene”. Ministrul a susţinut chiar că în România dezifectanţii sunt verificaţi la standardele UE: „produsul biocid se verifică în baza fişei de inspecţie a produsului biocid, elaborată de Ministerul Sănătăţii conform prevederilor legale în vigoare (...) Fiecare produs biocid este avizat de către Comisia Naţională a Produselor Biocide (comisie interministerială) pe baza unui referat de evaluare care conţine toate testările obligatorii recomandate de UE efectuate la un laborator acreditat în acest sens”. 

Concluzia răspunsului formulat de Eugen Nicolăescu este: „La nivelul unităţilor sanitare cu paturi nu au fost constatate neconformităţi privind legalitatea plasării pe piaţă a produselor biocide, a utilizării acestora (sunt utilizate numai produse biocide avizate şi conform cu domeniul aprobat pentru utilizare” 

Citeşte şi

Cum a fost ignorată sămânţa scandalului HexiPharma, la Cluj, în 2013. Istoria unei interpelări fentate de ex-ministrul Sănătăţii, Nicolaescu

Moartea patronului Hexi Pharma. Ce se ştie până acum. Paznici: Dan Condrea a plecat supărat de acasă. Doi martori au văzut momentul impactului

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite