Dispecerul de la Ambulanţă care a tratat cu dispreţ părinţii unui copilaş şi-a dat demisia „din motive personale”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dispecerul de la Ambulanţă a refuzat să trimită o maşină. FOTO: Daniel Guţă
Dispecerul de la Ambulanţă a refuzat să trimită o maşină. FOTO: Daniel Guţă

Dispecerul care a refuzat să trimită Ambulanţa la cererea părinţilor unui copilaş de 1 an şi 9 luni şi i-a umilit pe aceştia a demisionat. Împotriva femeii au fost declanşate două anchete.

 Directorul Ambulanţei Cluj, Horia Simu, a confirmat pentru „Adevărul” că dispecerul a demisionat: „E adevărat, din motive pesonale a demisionat. Anchetele nu mai au obiect.” Mangerul instituţiei a susţinut că angajata mai avea câţiva ani până la pensie. Dispecerul era cercetat în două anchete: una internă, demarată la nivelul Ambulanţei Cluj, şi alta - în cadrul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU). Şefii ambelor instituţii, Horia Simu respectiv Raed Arafat au susţinut că angajata a greşit.

„Este inacceptabil, am zis acest lucru şi nu o zic numai pentru că vorbim la o emisiune, deci modul de adresare, modul de a vorbi  cu oameni care solicită ajutor, nu poate să fie în acest hal, să zic aşa. Chiar dacă tu, ca personal medical, nu consideri că e o urgenţă reală, pentru părinţii respectivi, faptul că văd că copilul lor are sânge în urină sau urinează roşu şi e cu sângerare, este ceva care îi sperie. Probabil este o infecţie urinară, asta este cel mai probabil. Dar, totuşi, pentru aceşti părinţi este un semn care atrage atenţia şi părinţii vor un răspuns, o soluţie”, a declarat Raed Arafat, la Digi24, marţi seară.

Regulamentul Ambulanţei Cluj: „dispecerul răspunde populaţiei cu bunăvoinţă şi în termeni civilizaţi fără a refuza solicitantul”


 

Directorul Ambulanţei Cluj, Horia Simu a susţinut că nu există un ghid scris de bune practici în ceea ce priveşte modul în care ar trebui să vorbească dispecerii cu potenţialii pacienţi. „Trebuie să vorbească frumos aşa cum vorbesc eu acum cu dumneavoastră”, a spus el. Totuşi, am găsit în Regulamentul de Ordine Interioară a Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Cluj următoarea prevedere în care se arată că: 

„Operatorii -registratori de urgenţă din Dispeceratul Medical au obligaţia să înregistreze solicitările cu promptitudine şi solicitudine, răspunzând populaţiei cu bunăvoinţă şi în termeni civilizaţi fără a refuza solicitantul; este obligatorie comunicarea indicativului operatoarei la începutul convorbirii telefonice.”


În plus, activitatea dispecerilor este supravegheată de un medic, care teoretic poate asculta discuţiile dispecerilor cu pacienţii. 

Problemă de comunicare sau refuz?


 

Simu a precizat că problema dispecerei a fost una de comunicare, şi nu un refuz de a trimite Ambulanţa. „Ambulanţa a fost trimisă după primul apel”, a spus directorul. Pe înregistrarea convorbirilor se aude clar că la primul apel dispecera le-a închis telefonul în nas părinţilor, iar la al doilea le-a spus explicit că nu va trimite ambulanţa. Horia Simu susţien că, practic, dispecerul a trimis Ambulanţa, dar nu a informat părinţii, lăsându-i să-şi facă griji. 

De cealaltă parte, Iosif Zigor mai susţine: „Nu cred această variantă. Cel mai probabil, Ambulanţa a plecat între al doilea şi al treilea apel, Dacă pleca la primul apel, adică la 15.30, ar fi ajuns mai repede. Ambulanţa a ajuns la 16 şi ceva, cu câteva minute după ultimul meu apel”. 
Zagor a mai spus că se va consulta cu soţia pentru a vedea dacă va depune reclamaţie după demisia dispecerului. 

10 minute sau 30 de minute?

Tatăl fetiţei Iosif Zagor a susţinut că „va merge până în pânzele albe” pentru ca dispecerul acuzat să nu mai pună mâna pe telefonul de la Ambulanţă să răspundă astfel părinţilor îngrijoraţi. După aflarea veştii că dispecerul a demisionat, Zagor a rămas nedumerit în legătură cu declaraţiile directorului Ambulanţei Cluj, Horia Simu: „Dânsul a spus că Ambulanţa a ajuns în 10 minute la noi (într-adevăr, există înregistrări în care directorul declara acest lucru la televiziuni-nr) , ceea ce nu este adevărat. Maşina a ajuns în circa o jumătate de oră”. Pentru „Adevărul”, Simu nu a păstrat varianta conform căreia maşina ar fi ajuns în 10 minute, ci a susţinut: „A durat cât ia unei Ambulanţe să ajungă din Huedin până în Aghireş”. Surse din cadrul instituţie susţin că drumul ar dura între 15 şi 30 de minute pentru o Ambulanţă.

DISCUŢIA HALUCINANTĂ CU DISPECERUL DE LA AMBULANŢĂ

Adevarul · Discuţie între un medic de la Ambulanta si parintele unui copil

Ce s-a întâmplat

Unul dintre gemenii familiei Zagor, care locuieşte în comuna Aghireşu, judeţul Cluj, urina sânge, fapt care i-a îngrijorat pe părinţi. Neavând posibilitatea să ia legătura cu medicul de familie şi nereuşind să facă rost de o maşină pentru a duce copilul de 1 an şi 9 luni la Urgenţa celui mai apropiat spital, cel din Huedin, au sunat la 112. În loc să aibă parte de înţelegere, dispecerul de serviciu la Ambulanţă i-a blamat că de ce nu au vorbit la medicul de familie şi că nu ştiu să aibă grijă de copil, iar apoi le-a trântit telefonul în nas. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi la al doilea apel. Abia la al treilea telefon, când a fost schimbat dispecerul, s-a decis trimiterea unei Ambulanţe. Familia spune că maşina a ajuns în circa 30 de minute, în timp de directorul Ambulanţei, Horia Simu, a susţinut că a fost vorba doar de 10 minute. După ce a primit convorbirea de la Serviciu de Telecomunicaţii Speciale, Iosif Zigor a povestit cele întâmplate publicaţiei Ziarul Clujean.  

Anchetă internă la SAJ Cluj

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă s-a sesizat cu privire la această situaţie şi a solicitat declanşarea unei anchete disciplinare împotriva operatorului SAJ Cluj, a comunicat Serviciul de Ambulanţă Cluj. „Ne delimităm categoric de un astfel de comportament total neprofesionist şi nu vom admite ca astfel de situaţii să fie tolerate, aceasta îngreunând scopul comun al tuturor serviciilor de urgenţă de a răspunde prompt şi eficient cetăţenilor care solicită ajutorul prin apel la numărul unic de urgenţă 112”, a spus Horia Simu, directorul Ambulanţei.

Acesta a susţinut că s-a înfiinţat o comisie de cercetare care poate lua „orice măsură, inclusiv desfacerea contractului de muncă”. Simu a recunoscut că nici lui nu i-ar plăcea să i se vorbească astfel şi a precizat că, totuşi, nu a fost o urgenţă. Tatăl fetiţei, Iosif Zagor, a precizat pentru „Adevărul” că aceasta nu a fost internată, ci i s-au făcut analizele şi apoi a fost trimisă acasă. „A fost vorba despre o infecţie urinară”, a detaliat acesta. 

Anchetă a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) s-a sesizat în cazul unui operator de la Serviciul de Ambulanţă (SAJ) Cluj, care ar fi dat dovadă de comportament neprofesionist în cazul unui copil bolnav ai cărui părinţi au sunat la 112 pentru ajutor.

„Ca urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public, care vizează o înregistrare dintre aparţinătorul unei fetiţe şi un operator al Serviciului de Ambulanţă Cluj, prin apel la numărul unic de urgenţă 112, pentru corecta informare a opiniei publice precizăm că Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă s-a sesizat cu privire la această speţă şi a solicitat declanşarea unei anchete disciplinare împotriva operatorului SAJ Cluj. Totodată, conform celor sesizate, precizăm că ne delimităm categoric de un astfel de comportament total neprofesionist şi nu vom admite ca astfel de situaţii să fie tolerate, acestea îngreunând scopul comun al tuturor serviciilor de urgenţă de a răspunde prompt şi eficient cetăţenilor care solicită ajutorul prin apel la numărul unic de urgenţă 112", se arată într-o postare pe Facebook a DSU.

Dialog cu Ambulanţa: „Nu mă înveţi tu pe mine la ce sunt obligată să trimit!”

Prezentăm mai jos o parte din convorbirea lui Iosif Zigor cu dispecerul de la Ambulanţă care a răspuns la telefon:

Tatăl copilului: Alo! Sărut mâna. Zigor Iosif mă numesc. Fetiţa urinează şi când urinează plânge. Poftim?!

Dispecer 112: Medicul de familie, domnu!

Tatăl copilului: La ora asta nu am medic de familie.

Dispecer 112: Aveaţi până acuma... 

Tatăl: Eu acuma, de o jumătate de oră am sosit acasă.

Dispecer 112: Şi mama? 

Tatăl: E cu doi copii, am doi gemeni. 

Dispecer 112: No, şi?

Tatăl. Ce să meargă, din Aghireş? 

Dispecer 112: Ambulanţa ce să facă că e opărită?

Tatăl: Ne e opărită

Dispecer 112: Dar dă-mi-o pe mamă, vorbesc cu... Păi vorbiţi doamnă, dumneavoastră, că sunteţi mamă!

Mama copilului: Am observat că când urinează, plânge.

Dispecer 112: Că când...

Mama copilului: Am schimbat-o de pampers, am şters-o şi i-a curs sânge.

Dispecer 112: Aha, mno...

Mama copilului: Asta-i problema... că dacă observam mai repede, normal că mergeam la medicul de familie...

Dispecer 112: Şi acum Ambulanţa ce poate să vă facă, doamnă?!

Mama copilului: Să o ducem la Urgenţe, să îi facă analiză de urină.

Dispecer 112: Asta nu e o urgenţă!

Tatăl copilului: Deci nu e o urgenţă...

Dispecer 112: Păi da, sunaţi medicul de familie, poate vă dă telefonic un tratament pentru asta, domnu'.

Tatăl copilului: Dacă fata păţeşte ceva, dumneavoastră răspundeţi!

Dispecer 112: Eu nu răspund de ea, răspunzi dumneata şi nevasta dumitale, că sunt ai voştri copiii, eu pe ai mei mi i-am crescut. Nu mă înveţi tu pe mine la ce sunt obligată să trimit!”

Vă mai recomandăm

Raed Arafat, despre cazul operatorului de la Ambulanţa Cluj care i-a certat pe părinţii unei fetiţe ce sunaseră pentru a cere ajutor: „Este inacceptabil”

Revolta părintelui jignit de dispecerul de la Ambulanţa Cluj: „Merg până-n pânzele albe ca acea doamnă să nu mai răspundă la telefon” AUDIO

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite