Doi români din Italia, pedepsiţi crunt de traficanţii de droguri pentru care lucrau

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa arhivă
Sursa arhivă

Un tânăr român a fost salvat de poliţiştii italieni din mâinile unor traficanţi de droguri. Tânărul, alături de iubita lui, se angajase în slujba mafioţilor, dar a căzut în dizgraţia lor şi a primit o pedeapsă cumplită.

Doi tineri români au trăit coşmarul vieţii în Italia, lângă Roma. Cei doi au acceptat să lucreze pentru o grupare de traficanţi de droguri condusă de nişte egipteni, dar la scurt timp aveau să regrete alegerea. 

Când au decis să se implice în această afacere necurată, ei au sperat că lucrurile vor merge de la sine. Se aşteptau ca banii să vină uşor, iar viaţa lor să fie una tihnită.

În realitate, lucrurile nu au stat deloc aşa, chiar dacă clienţii, într-un oraş de dimensiunile capitalei Italiei, nu au lipsit. 

Pentru a-şi vinde marfa, cei doi tineri au fost nevoiţi să petreacă câte 14 ore pe zi în stradă, indiferent de vreme. Pe ploaie sau vânt, ei erau obligaţi să caute clienţi, iar în acest timp erau supravegheaţi de oamenii şefului.

Iar situaţia s-a înrăutăţit rapid. Roma Today scrie că deja după două zile românii căzuseră în dizgraţia traficanţilor. 

Legat de scaun şi bătut cu bestialitate

Aceştia au început mai întâi să insinueze că cei doi nu sunt cinstiţi, după care le-au reproşat direct, de la o zi la alta, că lipsesc fie 100, fie 300 de euro din banii încasaţi pe droguri. Şi pentru că şeful românilor a primit informaţii că ar fi tras pe sfoară şi că cei doi şi-au însuşit o parte din banii câştigaţi pe stradă, a decis să le dea o lecţie de ţinut minte. Astfel, el i-a invitat pe cei doi la el, unde i-a secehestrat. 

Tânărul român a fost dus într-un garaj şi legat de un scaun. În tot acest timp a fost bătut cu bestialitate de faţă cu partenera sa, care a fost obligată să privească tot. Un membru al bandei a filmat totul, în timp ce ceilalţi se distrau în timp ce îl loveau cu sete. 

După trei zile de coşmar, fata a profitat de neatenţia unuia dintre răpitori şi a reuşit să fugă. A făcut primul drum la poliţie, unde le-a spus carabinierilor totul.

În joc au intrat trupele speciale ale Direcţiei Anti-Mafia, care l-au eliberat pe român şi i-au arestat pe membrii bandei şi au efectuat o serie de percheziţii la domiciliile acestora. Între timp, magistraţii Curţii de la Roma au emis un ordin de arestare preventivă împotriva a trei persoane, toate din Egipt, acuzate de extorcare. 

Şeful bandei, un egiptean în vârstă de 25 de ani, a fost dus între timp la închisoarea Velletri. Aceeaşi soartă a avut-o şi un „locotenent“ de-al său, de 21 de ani, iar în cazul unui alt „locotenent“, de 19 ani, s-a dispus măsura arestului la domiciliu.

Poliţiştii italieni au descoperit că membrii bandei îşi coordonau acţiunile dintr-un mic magazin. În urma anchetei au fost arestaţi încă trei tineri, iar alţi patru asociaţi ai lor sunt anchetaţi în stare de libertate. În schimb, cei doi tineri români vor fi martori în proces. Audierile preliminare au avut loc zilele trecute, înainte de Crăciun, la Roma. 

Vă mai recomandăm:

Planul diabolic prin care o româncă a scăpat de socri. Descoperirea terifiantă făcută la 5 ani de la dispariţia acestora

Incendiu uriaş provocat de un român din Viena. „S-a înfuriat că nu mai avea droguri şi a vrut să se răzbune”

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite