Doi tineri trotinetişti, căutaţi de poliţie. O pensionară care traversa regulamentar a fost doborâtă la pământ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tânăra din imagine este căutată de poliţişti. FOTO: IPJ Cluj
Tânăra din imagine este căutată de poliţişti. FOTO: IPJ Cluj

Poliţiştii clujeni caută o tânără care, pe trotinetă fiind, a accidentat o femeie de 66 de ani care traversa regulamentar. În ciuda faptului că a constatat că pietonul a fost rănit, tânăra şi-a continuat drumul.

Poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca au intervenit la un accident de circulaţie semnalat la data de 22 mai a.c., în jurul orei 09.50, pe strada Calea Moţilor. 

Impactul s-a produs între o trotinetă condusă de o tânără care nu a oprit la culoarea roşie a semaforului şi o femeie în vârstă de 66 de ani, din Cluj-Napoca, care se angajase regulamentar în traversarea drumului public, în calitate de pieton. 

În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a femeii de 66 de ani.

„Ca urmare a activităţilor de cercetare şi verificare a circumstanţelor în care a avut loc evenimentul, precum şi după vizionarea imaginilor, a reieşit faptul că în dinamica producerii acestuia, tânăra care a condus trotineta ar fi constatat prin propriile simţuri faptul că în urma accidentului a rezultat vătămarea unei persoane, însă acesta nu ar fi rămas la faţa locului.“, transmite Poliţia Cluj. 

I-aţi văzut?

De asemenea, în spatele acesteia se afla un tânăr care se deplasa pe trotinetă, în aceeaşi direcţie, observând imediat producerea accidentului.

În continuare sunt efectuate verificări în vederea stabilirii identităţii celor două persoane care se deplasau pe trotinete.

Cercetările sunt continuate de către poliţişti, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.

   

Persoanele care pot furniza informaţii cu privire la identitatea celor doi tineri care se deplasau pe trotinete,  sunt rugate să sesizeze Poliţia municipiului Cluj-Napoca – Biroul Rutier sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112!

cluj trotinetisti cautati

Poliţiştii îl caută şi pe tânărul din imagine FOTO: IPJ Cluj

Vă mai recomandăm: 

 

L-aţi văzut? Poliţia clujeană îl caută pe biciclistul care ar fi vinovat de accidentul soldat cu moartea unui profesor VIDEO

   

Momentul teribil în care un profesor este omorât de o maşină pe trotuar. Şoferul a încercat să evite un biciclist VIDEO

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite