Elevii de nota 10 ai Clujului. 13 copii au reuşit să-şi ia examenele de Evaluare Naţională cu media maximă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

13 elevi din judeţul Cluj au reuşit să obţină media 10 la examenele de Evaluare Naţională. Alţi aproape 700 de copii (672) au avut medii cuprinse între 9 şi 10, iar media de promovabilitate a fost de 88%.

Bianca Susa este elevă la unul dintre liceele de elită ale Clujului, Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” şi a reuşit să obţină media 10 la evaluare. Bianca se gândeşte deja la viitor şi ştie ce facultate va urma atunci când va veni momentul. „Îmi doresc să ajung la Facultatea de Informatică, îmi place mult matematica”.

Bianca a fost completată de mama ei, Simona Susa. „Sunt foarte mândră de ea, a muncit mult şi rezultatul este unul foarte bun. Am avut cu toţii emoţii, cred că aceste emoţii sunt inerente într-o asemenea situaţie, dar totul s-a terminat cu bine. Bianca a fost foarte sigură pe ea la matematică, dar la Limba şi Literatura Română nu se aştepta să ia chiar 10”.

Tot cu medie maximă a trecut de acest examen şi Carina Albu (foto jos), elevă la unul dintre cele mai titrate licee clujene, Colegiul Naţional „Emil Racoviţă”. 

Imagine indisponibilă

„Având în vedere că liceul e recunoscut pentru faptul că aici se face şcoală în adevăratul sens al cuvântului, rezultatele vin să confirme munca elevilor şi a profesorilor. Carina, la fel ca şi colegii ei, a muncit constant din clasa a I-a şi până în clasa a 8-a, iar acum e momentul pentru răsplată. Şi colegii ei au luat note excelente, se vede că a făcut parte dintr-o clasă de copii foarte buni”, a spus Călin Albu, tatăl Carinei.

Lista elevilor de 10 din judeţul Cluj

Bianca Susa – Liceul Teoretic “Nicolae Bălcescu” Cluj-Napoca

Carina Maria Albu - Colegiul Naţional “Emil Racoviţă” Cluj-Napoca

Ştefan Bia - Şcoala Gimnazială “Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca

Mara Crişan - Liceul Teoretic “Nicolae Bălcescu” Cluj-Napoca

Alex Matei Ignat - Şcoala Gimnazială “Liviu Rebreanu” Cluj-Napoca

Miruna Koşa - Liceul Teoretic “Elf” Cluj-Napoca

Alexia Cosmina Neag - Liceul Teoretic “Avram Iancu” Cluj-Napoca

Maria Elena Niculae -  Liceul Teoretic “Elf” Cluj-Napoca

Cătălina Antonia Petruş – Liceul Teoretic “Avram Iancu” Cluj-Napoca

Alexandra Pop - Şcoala Gimnazială Aghireşu-Fabrici, comuna Aghireş

Miruna Elena Popa -  Liceul Teoretic “Avram Iancu” Cluj-Napoca

Rebeca Ioana Rus - Liceul Teoretic “Petru Maior” Gherla

Miruna Sandea - Şcoala Gimnazială “Ioan Bob” Cluj-Napoca

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite