Emil Boc îi contrazice pe experţi: „Nu văd petrecerile ca principală sursă de contaminare, ci parcurile şi locurile de joacă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Boc a inaugurat o mulţime de părculeţe, dar acum le vede ca pe nişte zone propice răspândirii virusului
Boc a inaugurat o mulţime de părculeţe, dar acum le vede ca pe nişte zone propice răspândirii virusului

Experţii din întreaga lume au căzut de acord că petrecerile în general, precum şi evenimentele publice care reunesc multă lume se pot transforma în adevărate focare de infecţie cu coronavirus. Primarul Clujului, Emil Boc, este de altă părere şi cere înăsprirea măsurilor în parcuri.

De la izbucnirea pandemiei, specialiştii au atras atenţia şi au repetat de fiecare dată că circulaţia virusului easte facilitată în spaţiile închise şi în zonele aglomerate. În schimb, experţii au spus că locurile deschise în care nu este aglomeraţie, parcurile în general, sunt printre cele mai sigure locuri din acest punct de vedere. Mulţi medici le recomandă oamenilor să practice sportul şi să stea cât mai mult în spaţii deschise precum parcurile, pentru a-şi întări imunitatea.

Şi totuşi, Emil Boc nu împărtăşeşte opiniile specialiştilor. Fostul premier consideră că tocmai parcurile sunt „zone de risc”, iar petrecerile şi evenimentele publice nu ar reprezenta o sursă importantă de contaminare. 

„Nu am văzut nunţile, botezurile şi petrecerile fiind prima sursă de contaminare, nici evenimentele publice, nici transportul în comun, unde nu am văzut om fără mască în transportul în comun, ci consider că parcurile, locurile de joacă, locurile de întâlniri publice din cartiere… acolo trebuie mai multă responsabilitate. Acolo şi experţii au spus că în preajma cartierului oamenii se simt mai relaxaţi. Acolo trebuie să înăsprim măsurile. În zonele aglomerate este bine să purtăm mască, ca şi în centrele de cartier din oraş. Fac apel la clujeni să respecte regulile. Portul măştii este o formă de respect reciproc”, a spus Boc. 

Emil Boc îşi contrazice astfel indirect şeful, pe primul ministru Ludovic Orban, care a cerut de curând intensificarea controalelor şi sancţionarea celor care nu respectă regulile pe timp de epandemie. Premierul a menţionat aici tocmai cluburile, terasele „de fiţe”, supermarketurile, pieţele închise, benzinăriile sau unele restaurante care ar funcţiona în spaţii închise.

Vă mai recomandăm 

Ce se întâmplă cu „Alianţa Vestului” după ce trei din cei patru primari aliaţi au fost schimbaţi. Anunţul făcut de Emil Boc

VIDEO Boc a renunţat la coasă şi lopată pentru o nouă provocare. Ipostaza inedită în care a fost surprins primarul Clujului

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite