Emil Boc va lipsi de la mitingul PDL de la Cluj. Va participa cu Traian Băsescu la o dezbatere  organizată la Bucureşti de Mişcarea Populară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primaurl Clujului, fost premier, Emil Boc va participa, sâmbătă, 22 martie, de la ora 12.00, împreună cu preşedintele Traian Băsescu, la dezbaterea de la Bucureşti a Fundaţiei Mişcarea Populară. Deci va lipsi de la mitingul care va fi organizat la Cluj-Napoca de PDL.

Fundaţia Mişcarea Populară (FMP) organizează sâmbătă, de la ora 12.00, la Bucureşti, dezbaterea intitulată "Rolul administraţiei locale în modernizarea comunităţii. Statul de drept şi siguranţa cetăţeanului". De la aceasta nu va lipsi primarul Clujului, Emil Boc.

"Voi participa, sâmbătă, alături de preşedintele Traian Băsescu, la Bucureşti, la dezbaterea organizată de Fundaţia Mişcarea Populară intitulată «Rolul administraţiei locale în modernizarea comunităţii. Statul de drept şi siguranţa cetăţeanului». Dezbaterea îşi propune să susţină şi să continue procesul de modernizare a statului început în parteneriat cu preşedintele României. Am răspuns pozitiv invitaţiei pe care am primit-o din partea organizatorilor la o dezbatere pe o temă importantă ce ţine de modernizarea ţării. Pe principiul că nu pot fi în două locuri în acelaşi timp, voi participa la dezbaterea de la Bucureşti", a spus Boc, citat de Mediafax.

Primarul Clujului declara, miercuri, la obişnuita conferinţă săptămânală, că nu ştie dacă va participa sau nu la mitingul care va fi organizat de PDL, sâmbătă, la Cluj-Napoca, afirmând că este un simplu membru al partidului, care are o mai mare libertate de mişcare şi poate lua decizii aşa cum crede de cuviinţă.

„Eu sunt un simplu primar, un mic primar, azi e abia miercuri, până sâmbătă mai este, să vedem. Depinde de invitaţiile pe care le primesc. Am luat act de decizia BPN al PDL de a organiza mitingul la Cluj-Napoca şi am spus că îl voi autoriza. Ca primar, pun totul la dispoziţie, ca om politic, eu nu sunt într-o funcţie de conducere, sunt simplu membru şi în funcţie de invitaţia pe care o primesc, voi analiza, sunt un cetăţean mai liber. Eu am dreptul să decid să fac ce cred de cuviinţă, poate mă duc, poate nu mă duc, nu trebuie să îmi trimită nimeni nicio invitaţie, dacă mă voi duce sau nu voi vedea, voi analiza. Sunt un om mai liber şi îmi pot permite să iau decizii aşa cum cred de cuviinţă“, a afirmat Boc.

PDL va organiza, azi, sâmbătă, 22 martie, de la ora 11.00, în Piaţa Lucian Blaga din Cluj-Napoca, un miting de protest faţă de actuala guvernare, la care sunt aşteptate circa 15.000 de persoane din toată ţara.
La finalul mitingului, la care vor participa, printre alţii, liderul partidului, Vasile Blaga, membrii BPN al PDL, europarlamentarii partidului, va avea loc şi un marş prin centrul municipiului, până în faţa Prefecturii Cluj.

Mai puteţi citi:

Emil Boc despre mitingul PDL de sâmbătă de la Cluj: „Poate voi merge, poate nu voi merge“

La mitingul PDL de la Cluj sunt aşteptate 15.000 de persoane. Circulaţia va fi restricţionată în centru

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite