Englezul originar din Secuime care promovează România în lume: „La Sydney, mulţi nici nu erau siguri că Transilvania e un loc real“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine din Transilvania  FOTO Alex Robciuc
Imagine din Transilvania  FOTO Alex Robciuc

Călător împătimit, Szabolcs Ruczui are în jur de 30 de ani şi peste 30 de ţări pe care le-a colindat. Ultimul său proiect e un film de nici 10 minute despre frumuseţile Transilvaniei, regiunea sa natală, pe care faimosul ghid Lonely Planet o recomandă drept unul dintre locurile care merită vizitate în 2016.

„Una dintre cele mai interesante experienţe a aventurii în Transilvania a fost la Salina Turda. Am filmat după orele de vizitare. (…) Cel mai mic zgomot pe care-l făceam devenea ecou pentru mai multe secunde. Suna ca şi cum un gigant ar fi păşit. A fost cu adevărat o experienţă copleşitoare pe care nu o voi uita pentru restul vieţii“, a povestit Szabolcs Ruczui pentru ”Adevărul”, autorul filmului „My run across Transylvania“/„Călătoria mea prin Transilvania“, un clip de nici 10 minute prin care sunt prezentate cele mai interesante atracţii turistice ale Ardealului.

Ne-a spus că ideea o avea de mai bine de un an, când a venit cu doi amici elveţieni în regiune. Aceştia aveau idei prejudecăţi despre Transilvania şi România, dar i-au mărturisit la sfârşitul călătoriei că şi-au schimbat părerea: „Au spus că lumea ar fi bine să cunoască acest loc pentru furmuseţea, unicitatea şi ospitalitatea oamenilor“.

Plecând de la această discuţie, Szabolcs Ruczui ne-a mărturisit că a simţit nevoia să facă ceva în acest sens. Iar ideea ce-i venise era simplă: să filmeze, cu ajutorul unei drone, în timp ce el alerga, cele mai spectaculoase părţi ale regiunii.

„Să arăt frumuseţea acestei regiuni rupăt parcă din Rai. Cred că, cu toţii, apreciem, natura un pic mai mult atunci când o vedem dintr-o nouă perspectivă. (…) Mi-am dat seama că proiectul va uni ceea ce îndrăgesc mai mutl în viaţă: aventura, călătoria şi regia de film. Filmul prezintă regiunea de unde sunt şi pe care o iubesc cel mai mult. Locul unde mă pot întoarce şi mă simt acasă“, afirmă Szabolcs Ruczui.

În opinia sa, producţia reprezintă o călătorie personală prin care s-a redescoperit pe sine şi s-a reconectat la locurile natale. A filmat Cheile Bicazului, zona Lacului Roşu, Gheorgheni, Lăzarea, Valea Zălanului, Micloṣoara, Castelul Bran, Transfăgărăşanul, Vârful Vânătoarea lui Buteanu, Biertan, Hunedoara, Salina Turda, Piatra Singuratică din judeţul Harghita. Filmul a avut şi proiecţii, ambele private. Premiera pe 26 septembrie la Hotelul W London – Leicester Square din Londra, apoi, câteva zile mai târziu, la Cinematograful The Golden Age din centrul oraşului Sydney.

image

Szabolcs Ruczui, la prezentarea filmului în Londra  FOTO Facebook/Szabolcs Ruczui

„Le-a plăcut atât de mult filmul încât au cerut un loc liber pentru premier. În Sydney, cum vă puteţi imagina, mulţi nici nu sunt siguri că Transilvania e un loc care există/un loc real. După ce au văzut filmul, ei au fost entuziaşti în legătură cu o posibilă călătorie în România“, povesteşte Szabolcs Ruczui.

Aventuri pe Valea Zălanului

Credea că partea cea mai grea a realizării acestui film va fi convingerea autorităţilor locale şi pe cei de la obiectivele turistice să colaboreze cu el. Însă, aşa cum ne-a spus, s-a înşelat, iar toţi cărora le-a scris pe e-mail i-au răspuns pozitiv mai repede decât se aştepta.

„Mă consider norocos că am putut să văd 30 de ţări de pe 5 continente, să mă caţăr pe cei mai înalţi munţi ai lumii, dar, dintr-un anume motiv, nimic nu întrece apusul din depresiunea Gheorgheni, pe care l-am surprins şi l-am pus la începutul filmului, la minutul 2, secunda 30“, spune tânărul.

Acesta zice că, iniţial, nu s-a gândit să filmeze pe valea Zălanului, dar cu două zile înainte de filmări, cineva le-a dat ideea, iar contele Tibor Kalnoky nu le-a stat în cale. Au avut parte şi de aventuri: în a patra zi de filmări o dronă s-a zdrobit de un pisc de munte şi a fost dus de apă, iar acum e probabil pe fundul Mării Negre, apoi pe Valea Zălanului, maşina lor a fost „atacată“ de o vacă ce le-a rupt o oglindă laterală şi a lăsat pe maşină o dâră mirositoare de gunoi de grajd.

Realizarea filmului în Transilvania a durat o lună, iar post-producţia, 2-3 săptămâni în Londra.

Echipa care a produs filmul e adunată din mai multe ţări: Andras Bako, angajat al cinematografului din Gheorgheni, Ben Corner-Barber din Scoţia care a asigurat partea de sunet şi post-producţie a filmului prin compania lui din Londra, Mikko Makela din Finlanda a fost editorul filmului.

Într-o zi, cândva, m-aş putea muta aici

L-am întrebat de ce crede că Prinţul Charles vine în România, iar răspunsul lui Szabolcs Ruczui  a fost: „Sper ca într-o zi să-i pot adresa şi eu această întrebare. Dacă ne luăm după cuvintele lui rostite când a vizitat pentru prima dată Transilvania «a fost copleşit de moştenirea bogată a Transilvaniei şi de frumuseţea ei unică». A fost numit cel mai influent conservaţionist din Marea Britanie. Este un împătimit militant al protejării mediului şi aprig susţinător al agriculturii ecologice. Cred că Transilvania oferă, probabil, una dintre ultimele colţuri ale Europei, unde vin toate acestea împreună“.

După ce enumeră aceste argumente, Szabolcs spune că îl nu miră venirea Prinţul Charles în Transilvania.

„Realizarea acestui film a fost una dintre cele mai tari aventuri din viaţa mea. M-am îndrăgostit şi mai mult de România şi de oamenii ei. Peste tot pe unde mergeam eram bineveniţi, iar opsitaliattea oamenilor era incredibilă. Într-o zi, cândva, m-aş putea muta aici, dar acum lumea pare atât de largă şi se cere explorată“, încheie el.

Clipul de promovare al Transilvaniei realizat de un britanic

Mai puteţi citi:

Ardealul, cel mai interesant loc din lume care trebuie vizitat în 2016. Verdictul, dat în „Lonely Planet“, unul cele mai citite ghiduri turistice de pe mapamond

”Transilvania aşteaptă schimbarea”, aşa începe textul care prezintă prima regiune care, potrivit Lonely Planet Best in Travel 2016, secţiunea regiuni, merită fără dubiu vizitată.

Cum pot face românii bani din Brexit. Soluţia ingenioasă găsită într-un week-end de un ardelean

„Noi avem un plan“, aşa se numeşte proiectul unei echipe din Cluj care oferă o soluţie neaşteptată tinerilor antreprenori din Anglia: mutarea în Transilvania. Da, în acea Transilvanie pe care străinii o văd drept tărâmul lui Dracula şi a vampirilor. Site-ul creat de Adrian Docea şi dezvoltat de colegii săi să se numeşte transylvaniabeyond.com şi e deja vedetă peste hotare, în The Guardian şi Bussiness Insider.

VIDEO Mai bun decât orice clip oficial de promovare turistică. Filmul prin care un britanic cheamă turiştii în Transilvania

Szabolcs Ruczuj este un tânăr englez care a făcut un scurt film de cu frumuseţile Transilvaniei. L-a numit „My run across Transylvania“/„Călătoria mea prin Transilvania“ şi a poposit cu camera sa prin cele mai atractive zone turistice: Cheile Bicazului, Valea Zălanului, Castelul Bran, Transfăgărăşanul, Biertan, Salina Turda.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite