Eroii nevăzuţi ai pandemiei. Poveştile de succes a patru antreprenori care şi-au reinventat viaţa pentru a supravieţui crizei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
După ce afacerile le-au fost oprite de pandemie, Nonn Peter, Mihai Petruţ, Andrei şi  Annamaria Crainic au pus bazele Home bistro, un concept nou de business în România. FOTO: Arhivă personală
După ce afacerile le-au fost oprite de pandemie, Nonn Peter, Mihai Petruţ, Andrei şi  Annamaria Crainic au pus bazele Home bistro, un concept nou de business în România. FOTO: Arhivă personală

În timp ce preocuparea multor români a fost, zilele acestea, cum vor sta la terase şi cum vor face plajă pe litoral, antreprenorii din România care şi-au văzut afacerile închise de pandemie au muncit pe brânci încercând să-şi reinventeze business-urile astfel încât să nu ajungă faliţi la finalul crizei. „Adevărul” vă prezintă patru poveşti de succes.

„Darwin spunea că speciile care rezistă nu sunt cele mai puternice, ci cele care se adaptează mai bine”, aşa îşi începe povestea Iuliana Sosu, tânără mămică din Iaşi, care înainte de izbucnirea pandemiei producea perne şi alte produse pentru gravide şi copii, în atelierul ei cu şase angajaţi. Odată cu venirea crizei, a diversificat producţia şi a început să pună pe piaţă măşti de protecţie. „Când a venit criza, cred că am fost prima din zona Iaşiului care a început să confecţioneze măşti, s-a întâmplat pe 15 martie în momentul zero şi ceva. Dacă n-am găsit eu măşti la 5 farmacii mi-am zis: „Hai să facem ceva, să pot avea curajul să ies din casă”. 


În acel moment, măştile erau un subiect controversat, la început chiar Organizaţia Mondială a Sănătăţii a transmis mesajul că este inutil să le purtăm. „După ce am postat pe un grup de pe o reţea de socializare că am început să produc măşti, am fost pusă la zid că de ce profit de situaţia aceasta, de ce fac bani din disperarea românilor, că nu fac bine, cineva a spus chiar că este genocid. Peste o săptămână, au apărut foarte mulţi producători de astfel de măşti şi o parte dintre cei care m-au hulit mi-au devenit clienţi”, explică Iuliana. 

De la perne la măşti din bumbac cu filtru, certificate de MApN

Iuliana (foto dreapta) nu s-a rezumat să facă măşti care să arate bine, deoarece nu a fost de acord că măştile sunt doar „un obiect de fashion, ci ar trebui să ofere siguranţă“. „Am început să întreb la Protecţia Consumatorilor, Direcţia de Sănătate Publică Iaşi: cum fac eu ca măştile mele să fie sigure?

cluj antreprenoori. foto arhiva personala

Am găsit un furnizor de filtre foarte bun şi am reuşit să inserez şi filtre în măştile de bumbac. Am trimis câteva măşti la Ministerul Apărării pentru a fi testate de profesionişti. Testarea a fost peste aşteptări, pentru particule de 5 microni protecţia a fost de 99%,  iar pentru cele de 2 microni, protecţia a fost de 98,1 %, ceea  ce înseamnă că e cu puţin mai bună decât o mască chirurgicală”, detaliază ieşeanca.


Masca a trecut şi testul de etanşeizare, iar „la cel de respirabilitate, limita e undeva la 60“, iar eu au primit 63.  Certificatul obţinut de la Centrul de Cercetare Ştiinţifică pentru Apărare CBRN din cadrul M.A.I. poate fi consultat pe site-ul antreprenoarei. 


„Marele avantaj al măştilor mele este că filtrele sunt biodegradabile, iar măştile reutilizabile. În plus, pot fi adaptate şi muncii cu copii, având în vedere că arată foarte bine. Am avut clienţi care ne-au spus că se sperie copiii de ei cu măştile clasice şi ne-au cerut să le facem măşti mai prietenoase”.


Afacerea ei nu a explodat, capacitatea de producţie a măştilor fiind de 150 de bucăţi pe zi, având în vedere că acestea sunt făcute manual, dar a fost îndeajuns cât să rămână pe linia de plutire. În luna aprilie, fiind preocupată de sănătatea ei şi a angajaţilor, a închis atelierul, dar în mai, a repornit producţia. 


„Este o afacere micuţă de nişă şi vrem să facem nu doar de dragul de a face, vrem să producem responsabil. Continuăm cu măştile, dar şi cu perne pentru gravide, baby-nesturi pentru care avem patent industrial european”, povesteşte tânăra antreprenoare, care-şi împarte programul zilnic între afacere şi copiii ei.   

Pentru ea lecţia pandemiei este: „Avem capacitatea infinită de a crea şi de a ne adapta şi cred că mai presus de orice nu este să găsim părţile slabe alte competitorilor, ci să valorificăm potenţialul şi inteligenţa individuale. Dacă mai facem şi un bine celorlalţi, cred că putem fi mândri cu adevărat de noi”.

„Food kit delivery”, nou tip de afacere

Clujeanca Annamaria Crainic avea o afacere înfloritoare cu logistică de evenimente, închiria corturi, ghirlande luminoase, logistică şi se ocupa de partea de organizare, fiind şi fondatoarea festivalului „Elementum” dedicat familiilor. „Pandemia ne-a pus pe tuşă bine de tot. Toată echipa a fost disponibilizată. Bine, băieţii aveau şi alte joburi. Festivalul care trebuia să aibă loc în 21 iunie date fiind condiţiile şi faptul că nu ştiam ce se va întâmpla, am preferat să-l amânăm pentru anul următor”, spune Annamaria pentru „Adevărul”. 

Un prieten care a venit din Marea Britanie le-a propus în 2014 ideea unui nou tip de afacere, un „food kit delivery”, adică livrarea unor cutii cu toate ingredientele necesare pentru a-ţi prepara singur un fel de mâncare delicios plus o reţetă explicată pe îndelete, astfel încât să poţi să-l găteşti la tine acasă. „Nu ne-am simţit atunci pregătiţi să începem afacerea, dar acum, fiind în criză, am zis să încercăm, poate este o oportunitate”, explică Annamaria. 

Aşa s-a născut Home bistro în data de 1 aprilie. În două săptămâni, cei patru asociaţi, Annamaria, soţul ei şi încă doi prieteni, au pus pe roate afacerea, astfel că pe 13 aprilie au luat prima comandă. Kit-urile sunt ambalate în food truck-ul pe care îl deţine Nonn Peter, unul dintre asociaţi, care, de asemenea, şi-a văzut afacerea paralizată de starea de urgenţă. Mihai Petruţ este chef-ul care pune în aplicare reţetele, pentru că fiecare preparat este testat de cei patru asociaţi şi, dacă totul este în regulă – inclusiv să nu fie o reţetă foarte complicată, va fi pus pe piaţă. 

„Ca orice business, în această perioadă merge extrem de încet, dar mergem înainte, cerem feedback permanent de la clienţi. Încercăm să vorbim cu oamenii, provocarea noastră cea mai mare fiind să ne cunoaştem clienţii. Suntem la nivelul în care trebuie să cerem consultanţă în marketing, pentru că nu am reuşit să rafinăm îndeajuns mesajul nostru astfel încât să ajungă la persoanele pe care noi le-am targetat”, explică antreprenoarea. 

cluj antreprenori.

Clujenii de la Home bistro testează scrupulos fiecare reţetă

„Este un joc constant de a ne reinventa şi adapta”

Ideea afacerii este de a promova gătitul ca experienţă de acasă. „Dacă tot petrec oamenii mai mult timp acasă, de ce să nu facă singuri o masă caldă? Am gândit reţetele astfel încât să fie şi o experienţă culinară inedită, dar şi de a face un pic de educaţie culinară - să trecem de la friptură cu cartofi prăjiţi la alte combinaţii. Sunt preparate pe care le-ai mânca la un restaurant, dar tu eşti bucătarul, poţi testa reţeta, să scoţi ceva, să adaugi ceva”, explică Annamaria. 

Dacă în prima fază, reţetele luate în considerare au fost cele mai spectaculoase, acum acestea au fost, pe baza reacţiilor clienţilor, reorientate spre a fi cât mai rapide, astfel că reţeta cea mai complicată se poate realiza în maximum o oră. „Sunt luate în considerare reţetele internaţionale, dar şi chestiile clasice, cel mai mare succes avându-l cotletul de porc în sos grecesc, dar şi chessburgerul”, susţine clujeanca.


Ingredientele sunt de cele mai multe ori de la producători locali, atunci când nu este vorba despre condimente speciale specifice bucătăriilor chinezeşti, indiene sau arăbeşti. După ce ai dat comanda, pachetul îţi vine în ziua următoare. 

Cei patru asociaţi sunt provocaţi şi de schimbările permanente ale contextului: când se deschid festivalurile, terasele, ce se întâmplă cu alte afaceri conexe. „Dacă se permite organizarea festivalurilor, cel mai probabil, ne vom reinventa din nou, pentru că food truck-ul unde pregătim pachetele va trebui să lucreze la festivaluri. Este un joc constant de a ne reinventa şi adapta”, concluzionează clujeanca. 

De la produse din piele la viziere de protecţie

Clujeanca Cristina Petrule şi-a înfiinţat, în 2017, o firmă prin programul Start Up Nation ocazie cu care a scos pe piaţa brandul MASIMA de produse din piele, de la portofele anti-furt, la genţi şi şorţuri. Odată cu începutul pandemiei, Cristina a avut de ales: „între a închide şi a trimite oamenii în şomaj tehnic sau să introducem o nouă linie de producţie pe domeniul de echipamente de protecţie. Am ales să ajutam şi sa fim ajutaţi. Am ajutat personalul din linia 1, donând la spitale şi apoi am început pentru a produce pentru întreaga populaţie, care şi ea la rândul ei are nevoie de protecţie”. 


Firma Cristinei, care are trei angajaţi, a început să producă viziere de protecţie.  


„Schimbarea a presupus multă muncă. S-a investit în deschiderea site-ului www.viziere.com.ro, materie prima, utilaj/masina de tăiat laser şi gravat. A fost nevoie de multă implicare şi muncă, de la proiectarea vizierelor, panourilor de protecţie până la fabricarea şi testarea acestora”, detaliază antreprenoarea. 

Pandemia nu a însemnat pentru ei o creştere masivă a vânzărilor: „Pentru noi, pandemia a însemnat îngrijorare la început, apoi o provocare. Merge binişor, atât cât să supravieţuim în perioada acesta”

Imagine indisponibilă

Firma Cristinei Petrule a trecut de la producerea artizanală a obiectelor din piele la viziere de protecţie. 

Joacă de oameni mari în vremea pandemiei

Ioana Grecu locuieşte în Belgia, unde au fost închise toate firmele. „Am fost închişi practic în case. Prima săptămână a fost OK pentru că am făcut un curs şi a trecut repede timpul. Din a doua ne-am întrebat ce facem încă 2 luni. Şi într-o zi, din discuţii în discuţii, soţul meu a zis să facem un joc de dezvoltare personală. Nu avea o idee cum să fie, dar se baza pe mine că sigur îmi vă veni una şi a venit”, povesteşte antreprenoarea.

  

Înainte de pandemie, Ioana muncea ca administrator la o firmă care are ca obiect de activitate curăţenia în birouri şi spaţii comerciale, plus că îşi ajuta soţul în administrarea şi promovarea firmei lui de renovări şi a magazinului de termopane.

Ioana este pasionată de dezvoltarea personală: „Sunt antreprenor de câţiva ani şi din 2018 am început să fac cursuri de dezvoltare personală şi m-am certificat ca şi coach, în programare neurolingvistică şi analiză tranzacţională şi în cadrul JMT am făcut cursuri de vorbit în public şi sunt certificata să predau unele din cărţile lui John Maxwell.  E o pasiune de-a mea”. 


„Ideea centrală  a jocului este de a te ajuta să te cunoşti mai bine şi de a-i cunoaşte şi pe alţii, de a-ţi da jos măştile şi de a fi tu, aşa cum eşti. Unic! Jocul e pentru toată lumea, dar nu toată lumea o va face, e nevoie de curaj să fii vulnerabil şi să te deschizi, să-ţi laşi măştile în joc. Vârsta de la care se poate juca e de12 ani, dar unele întrebări se pot folosi şi mai devreme, e decizia părinţilor daca o vor face”, detaliază românca. 

Jocul este împărţit în opt categorii: Relaţii, sănătate, dezvoltare personală/spiritualitate, familie, convingeri limitative, carieră, bani/prosperitate şi hobby/timp liber. „Astea credem că sunt ariile importante din viaţa fiecăruia. Pentru fiecare categorie, am pregătit un set de opt cartonaşe, fiecare din ele având un citat în partea de sus şi în jur de 3-4 întrebări. Scopul citatului este de a aduce claritate, informare, destindere sau inspiraţie. Rolul întrebărilor este de a te ajuta să obţii răspunsuri şi să te cunoşti mai bine atât pe tine, cât şi pe cei din jurul tău, dar şi alte perspective, moduri de a vedea viaţa. De asemenea, am creat şi un caiet de lucru în care sunt toate citatele şi întrebările. Jocul poate fi jucat de o singură persoană sau de un grup format din două până la zece persoane. Jocul poate fi folosit, spre exemplu, şi de un coach pentru a facilita sesiuni de coaching de grup. Jocul poate fi propus spre exemplu şi de un profesor la orele de dirigenţie, selectând ce crede el şi propunând discuţii elevilor. Cea mai buna modalitate pe care noi am găsit-o este de a se crea un grup de lucru şi luat fiecare cartonaş în parte şi jucat. Scopul grupului este de a creste împreună prin îmbunătăţirea relaţiilor, depăşirea blocajelor şi a provocărilor vieţii”, explică antreprenoarea.


Ioana Grecu a creat un joc de dezvoltare personală cât timp a fost închisă în casă.

cluj antreprenoori. foto arhiva personala

„În 2008-2009 a fost groaznic, am pierdut afacerea şi pe mine“

Jocul va fi disponibil de săptămâna viitoare şi se poate comanda online pe pagina de Facebook a Anei Grecu, fiind disponibil în română, engleză şi franceză. Ioana este de părere că în viaţă trebuie să ne facem timp şi pentru joacă: „Care e motivul pentru care viaţa trebuie să fie o alergătură şi nu o joacă? care e scopul acelei alergături? Cred că asta e alegerea fiecăruia. Dacă ne-am opri din acea alergătură aproape permanentă şi ne-am uita şi la noi, în interior, şi ne-am auzi vocea aceea mică şi firavă care vrea şi să trăiască, nu doar să alerge. Noi toţi merităm o viaţă frumoasă, împlinită, iar alergătura nu e calea spre ea. Dacă am privi viaţa ca pe o binecuvântare şi ne-am bucura de această şansă numită viaţă şi ne-am «juca», am trăi frumos”.

Întrebată cum gestionează criza prin care trecem în această perioadă, Ioana spune: „Cu calm şi încredere le gestionez acum. În 2008-2009, când a fost criza economică, eram foarte stresată, nu dormeam nopţile, a fost groaznic, am pierdut afacerea şi pe mine, a fost o perioadă de coşmar. Acum, în schimb, mă bucur de ce este, am mai mult timp pentru mine şi familia mea, avem timp să ne jucăm, să râdem, să ne creăm amintiri. Şi acum, ca şi în urmă cu 12 ani, e tot un fel de criză, cam acelaşi lucru în mare, dar eu nu mai sunt la fel, am învăţat să mă bucur de ce am şi să văd ce pot face, şi nu ce nu pot, nu mă mai gândesc la ce va fi, nu-mi mai fac scenarii groaznice. N-am bani să-mi plătesc chiria la magazin, OK, am pus mâna pe telefon am vorbit cu proprietarul şi i-am propus o alternativă, asta am putut face. Am în mine încrederea că totul va fi bine şi este bine aşa cum este, nu pot schimba circumstanţele exterioare, este pandemie şi asta e, dar pot alege cum mă simt, asta o pot face, pot alege pe ce mă focusez pe multiplele binecuvântări din viaţa mea sau pe ce oare va fi, pe cât de greu este că sunt obligată să stau închisă în casă. E o alegere. M-a ajutat enorm dezvoltarea personală şi sigur ajută pe oricine vrea să meargă în direcţia asta”.

Citeşte şi

Cum să-ţi deschizi o afacere cu 44.000 de euro de la stat. Trei poveşti de succes din judeţul aflat în topul Start-Up Nation

O firmă din Cluj oferă o soluţie furtului de bani de pe cardurile contactless din portofel. Băncile: „Nu este niciun pericol“

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite