Europa Clujului, o caricatură de prost gust a Europei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cartierul Europa, asfaltul este primul care se termină: la doar câteva sute de metri după ce ai intrat în zona de case. La trei ani de la intrarea României şi, implict, a Clujului în Europa, cartierul care îi poartă numele este departe de civilizaţie.

În afară de alura aristocratică a unora dintre case, viaţa în cartierul Europa este la fel ca acum două secole: cu drumuri desfundate şi fără canalizare. Însă localnicii de acolo sunt mulţumiţi de un singur lucru: au liniştea pe care şi-au dorit-o atunci când stăteau la bloc.

De la bloc, în Europa

Dorin Duma şi-a vândut apartamentul de la bloc şi şi-a făcut o casă pe strada Iuliu Merca, în cartierul Europa. Stradă este mult spus, pentru că aleea cu acest nume nu are o lăţime mai mare de patru metri. Nici nu pot trece două maşini una pe lângă cealaltă, decât în anumite puncte. „Să vedeţi ce complicat este dacă ar trebui să urce Ambulanţa sau Pompierii aici”, spune Dorin Duma. Pe lângă starea drumului neasfaltat, pe localnic îl deranjează şi faptul că, deşi stă în Cluj, într-un cartier rezidenţial, are fosă septică, în loc de canalizare. „Mă costă cam două milioane pe lei pe săptămână să vidanjez fosa”, spune bărbatul. În plus, speranţe ca pe strada lui să fie introdusă canalizarea sunt puţine, din cauza unei alte probleme. „Chiar pe sub drum trece o magistrală de gaz. Din câte ştiu eu, nu are cum să mai bage încă o conductă de apă, lângă cea de gaz. Ne-au promis de la Primărie că anul ăsta se rezolvă, dar nu văd cum”, spune Dorin Duma.

Iepuri şi vulpi, sub balcon

În cartierul Europa, pe lângă casele mai mici sau mai mari, făcute după gustul fiecăruia, sunt şi blocuri. „E foarte linişte aici. Mi-am dat seama de asta când am dormit în altă parte. Suntem atât de aproape de natură, că ne trezim cu iepuri şi vulpi care circulă pe sub balcoane” , spune Ioana Roman, proprietara unui apartament de bloc din cartierul Europa. „Eu cred că plătim liniştea asta cu gropile în care ne-am stricat, deja maşina de două ori”, mai spune Ioana. Asta şi pentru că, în momentul în care strada Eugen Ionesco va fi asfaltată, va servi şi ca scurtătură între cartierul Zorilor, Făget şi Calea Turzii. „Sigur va fi trafic mai intens atunci”, spune locatara.

Canalizare şi asfalt, la Sfântul Aşteaptă

Străzile din cartierul Europa vor fi asfaltate abia după ce Compania de Apă Someş va extinde canalizarea în zonă. „Încă nu ştim exact când va începe programul de extindere a sistemului de canalizare, dar va fi sigur până în 2013. Deocamdată suntem la faza de reabilitare a canalizarii din oraş, apoi vom trece la extindere”, a precizat Lucian Croitoru, purtătorul de cuvânt al companiei. Până atunci, localnicii se vor bucura, în continuare de linişte, vara de praful de pe drum, când plouă de noroi şi iarna de nămeţi, pentru că maşina de dezăpezire nu intră în Europa, din lipsă de asfalt.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite