Fanii Electric Castle, implicaţi într-un proiect generos: 1 milion de copaci plantaţi într-o pădure din Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fanii Electric Castle au participat la o acţiune de împădurire. FOTO: EC
Fanii Electric Castle au participat la o acţiune de împădurire. FOTO: EC

Festivalul Electric Castle şi-a invitat fanii să participe la proiectul prin care vor fi plantaţi 1.000.000 de arbori în pădurea Gheorgheni aflată la ieşirea din Cluj-Napoca. Peste 500 de voluntari, printre care şi fanii festivalului, au participat, sâmbătă, la acţiunea de împădurire.

„Într-o ţară a defrişărilor masive, în care zilnic auzim ştiri despre tăieri ilegale, ne dorim ca Electric Castle şi comunitatea din jurul acestui festival să fie o parte a soluţiei, nu a problemei. Pe lângă acţiunile pe care le organizăm chiar în timpul Electric Castle, apreciem această ocazie de a oferi judeţului Cluj o «gură de aer proaspăt», la propriu şi la figurat!”, a spus Andi Vanca, director de comunicare Electric Castle. 

El a participat la acţiunea de împădurire alături de echipa festivalului, fani ai Electric Castle şi alţi volutari, în total 500 de persoane care au fost dispuse să-şi petreacă sâmbăta făcând voluntariat.  

Scopul a fost de a încerca să planteze 1 milion de puieţi într-o singură zi în pădurea Gheorgheni, aflată la ieşirea din Cluj-Napoca.

Plantare copaci foto Directia Silvica Cluj / Facebook

FOTO Direcţia Silvică Cluj / Facebook 

„Este una dintre valorile festivalului”

   

Direcţia Silvică a asigurat tuturor participanţilor unelte specifice activităţii de plantare, echipamentul de protecţie necesar şi apă potabilă. De asemenea, organizatorii au oferit şi transport gratuit.

„Este una dintre valorile festivalului. Încercăm în primul rând să dăm ceva înapoi comunităţii şi, în al doilea rând, să contribuim şi noi la susţinerea mediului înconjurător”, a mai spus Vanca. 

Electric Castle a decis să se implice ca partener al acestui proiect pentru a continua seria de acţiuni pentru mediu organizate în timpul festivalului, care anul acesta va avea loc între 17 şi 21 iulie. Festivalul urmăreşte să devină în timp un festival „zero waste”, promovând reciclarea şi reducând risipa de materiale greu refolosibile. De aceea, încă de anul trecut, paiele de plastic au fost interzise în festival, iar din acest an toţi vendorii de alimente şi băuturi din EC vor avea obligaţia de a oferi ambalaje din materiale 100% reciclabile.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite