Cluj-Napoca

articolul anterior articolul urmator

FOTO Autobuze electrice de ultimă generaţie fabricate de Karsan în parteneriat cu BMW, pe străzile unui oraş din Ardeal

5
22 May 2020 16:20:37
Autor: Ştefan Lică

Noile autobuze electrice sunt achiziţionate prin fonduri europene şi au o garanţie de doi ani sau 200.000 de kilometri.

GALERIE FOTO

Primele autobuze electrice au ajuns deja la Dej, iar până la finele lunii august ar urma să fie aduse toate cele 20 de vehicule de ultimă generaţie. „Urmează probele tehnice şi procedurile de punere în circulaţie. Livrarea celor 20 de autobuze electrice pentru municipiul nostru este estimată de către furnizori a se încheia la finele lunii august 2020.Achiziţia acestora a fost posibilă prin accesarea de fonduri europene nerambursabile prin Programul Operaţional Regional 2014-2020”, au informat reprezentanţii Primăriei Municipiului Dej.

Potrivit Dejeanul, autobuzele electrice care vor fi livrate la Dej sunt produse în Turcia de compania Karsan în colaborare cu BMW, iar garanţia acestora este de doi ani sau 200.000 kilometri. Compania turcă a câştigat la finele anului trecut o licitaţie organizată de Primăria Dej pentru u 20 de autobuze electrice cu sistem de e-ticketing, dintre care 14 de capacitate medie, între 7 şi 10m, şi 6 de capacitate mică , între 5,4 şi 7m. Bugetul alocat este de aproximativ 33,264milioane de lei, bani proveniţi din fonduri europene.
 
În România, primul oraş care a achiziţionat autobuze electrice a fost Clujul. Au urmat Turda şi Braşovul, iar în prezent mai multe oraşe au organizat licitaţii pentru achiziţia unor astfel de vehicule de ultimă generaţie. 
 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

5 Comentarii

Cel Mare Scarambeu
22.05.2020, 17:05:41

Oare cat o fi fost parandaratul acum in plina pandemie?

-2 (2 voturi)
Adrian Foangǎ
22.05.2020, 20:45:17

Ce-ati facut, ma? Ati luat-o cu d'alea turcesti, va bateti cu Firea pe ele! :))

Bogdan Liviu
22.05.2020, 17:20:14

nu sunt expert dar garantia mi se pare mult prea mica !

+1 (1 vot)
Bibi Loi
22.05.2020, 17:29:06

Au garantie fix cat rezista bateriile?

+1 (1 vot)
A4___ A4___
23.05.2020, 00:36:55

Mai Dejenilor de ce drac nu ati pus-o de un parteneriat cu MErtzanu sa faceti loco otobuzele alea................phii ati fii luat pitain zona..................... mai Dejenilor dece nu faceti si voi de un park industrial ca si cela de la Jucu..iarasi dati bani la turcaleti inlok sa va apukati de munca serios................

Modifică Setările