FOTO Bistroul din Cluj considerat unul dintre cele mai „cool“ localuri de artă din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Localul este şi o mini-galerie de artă, unde poţi admira picturi, sculpturi, instalaţii ale unor artişti clujeni.
Localul este şi o mini-galerie de artă, unde poţi admira picturi, sculpturi, instalaţii ale unor artişti clujeni.

„Sketch” din Londra, „La Colombe d’Or” de pe Coasta de Azur şi „SAX” din Cluj-Napoca sunt cele trei localuri de artă prezentate pe portalul Bored Panda în cadrul unui serial dedicat celor mai interesante astfel de bistrouri din lume.

Fondatorii localului încearcă să demonstreze că arta „nu-şi are locul doar în muzee sau spaţii expoziţionale, afişată convenţional, ci că, dimpotrivă, poate fi parte din viaţa noastră”.

„Cele mai cool localuri de artă din lume” – aşa se numeşte seria de articole publicate pe portalul Bored Panda care prezintă cititorilor cele mai interesante bistrouri care sunt, de asemenea, mini-galerii de artă. În primele două episoade au fost prezentate localuri din Londra (Sketch) şi din Saint Paul de Vence, o mică localitate din regiunea Provenţa-Alpi-Coasta de Azur (La Colombe d’Or), iar în al treilea este descris un local din Cluj-Napoca – „SAX with friends”.

„Lumea artei şi cea a localurilor merg mână în mână“

„Nu se poate nega, lumea artei şi cea a localurilor merg mână în mână. Artiştii şi scriitorii au fost întotdeauna atraşi de baruri, care reprezintă adesea un spaţiu creativ. Deci, este firesc ca unele baruri să aleagă să expună artă, ca parte a conceptului lor. Este o tendinţă, în special în oraşele mari sau cele aflate în expansiune care au o scenă artistică semnificativă. Puteţi găsi opere de artă contemporane alese cu grijă, prezentate în baruri din Londra, New York sau Paris, precum şi în oraşe precum Cluj-Napoca, Belgrad sau Copenhaga. Ceea ce este extrem de fain, având în vedere că nu este un loc mai bun pentru a te bucura de opera de artă şi de a o savura, decât un loc în care, prin definiţie, te duci să te relaxezi şi să-ţi eliberezi mintea de grijile zilnice”, scrie autorul, Pierre Archambeau, un membru al comunităţii Bored Panda, care se descrie ca fiind pasionat de călătorii, iubitor de artă şi „căutător de bijuterii”.  

cluj sax local. foto sax

Sketch este unul dintre cele mai cunoscute localuri de artă din Londra. FOTO: Sketch

Artişti clujeni cunoscuţi la nivel mondial 

Archambeau susţine că în ultimii ani, Cluj-Napoca a devenit un centru de artă contemporană din ce în ce mai important: „Atrăgând atenţia întregii lumi, prestigiul UAD (Universitatea de Artă şi Design) este în creştere, iar tinerii săi artişti devin cunoscuţi la nivel mondial. În aceste condiţii, oraşul este destinaţia perfectă pentru un local de artă important”. 

Situat în vecinătatea unuia dintre sediile Universităţii de Artă şi Design, SAX găzduieşte opere de artă contemporană ale unor artişti români „pe val”: de la picturi, sculpturi, instalaţii până la design vestimentar, bijuterii de designer şi altele, în expoziţii permanente şi temporare.

În expoziţia permanentă sunt zeci de picturi semnate de artişti români precum Ştefan Szakacs, Dan Crecan, Octavian Cosman, Lucia Bratu, Sorina Ţibacov, Iulia Şchiopu, Martha Palli, instalaţii şi sculpturi de Anadora Lupo şi Misha Diaconu, bijuterii de artă de Alina Băncilă. De asemenea, artiştii români Anadora Lupo şi Leontin Ţibacov au realizat farfuriile, iar Dan Băncilă o parte din sticlărie, se arată în articol. 

cluj sax local. foto sax

Sax with friends. FOTO: http://www.saxwithfriends.ro

Povestea localului 

Sax funcţionează din 2015 şi a mai apărut în Bored Panda în 2017, când a ocupat locul trei în topul celor mai bune şi mai ascunse baruri din lume, lăudate pentru decorurile strălucitoare, vinurile rafinate şi cocktailurile delicioase. Fondatorii localului sunt pasionaţi de artă, dar şi de vin, dovadă fiind şi faptul că SAX a fost printre puţinele bistro-uri din România prezentate în „Wine Spectator” - una dintre cele mai prestigioase reviste în materie de vin, pe plan internaţional.

Pentru a afla povestea „SAX with friends”, „Adevărul” a vorbit cu managerul Samuel Ţăgşorean, unul dintre cei care au pus bazele localului. 

Adevărul: Care este, pe scurt, povestea din spatele „SAX with friends”, de când funcţionează şi care sunt provocările administrării unui astfel de local?

Samuel Ţăgşorean: „SAX with friends” este proiectul unui grup de prieteni, adunaţi într-o asociaţie care promovează arta, proiect care a debutat în septembrie 2015. Provocarea noastră este să demonstrăm că arta nu-şi are locul doar în muzee sau spaţii expoziţionale, afişată convenţional, ci că, dimpotrivă, poate fi parte din viaţa noastră, la fel ca iubitul, prietenii, muzica, vinul şi, astfel, o înfrumuseţează ca nimic altceva. Am amestecat aşadar arta şi viaţa de zi cu zi, am încercat să creăm un loc de evadare din rutină şi cotidian, un spaţiu de dialog atât cu operele, cât şi cu prietenii noştri, unde nu suntem simpli spectatori ai lucrărilor, ci ele devin o parte nelipsită şi indispensabilă a existenţei noastre. Provocări? Dacă ar fi să aleg una, pe lângă cele obişnuite şi inerente oricărui local, aş spune că e ceva care ţine de faptul că Sax e un loc foarte personalizat şi însufleţit de artizanii lui. În clipa în care nu mai eşti complet implicat, cumva se simte. Şi e destul de provocator să fii mereu prezent, căci ajungi, inevitabil, să laşi acolo o parte din tine. Ceea ce însă e şi satisfăcător, în cel puţin egală măsură. 

cluj sax local. foto sax

Sax with friends. FOTO: http://www.saxwithfriends.ro


Un local în care sunt expuse şi eventual pot fi cumpărate opere de artă este ceva relativ nou pentru piaţa din România. Există o clientelă stabilă care vine şi cumpără artă dintr-un astfel de spaţiu neconvenţional? A devenit localul un liant între potenţialii clienţi şi artişti?


Sax e o scenă de expunere, un loc în care poţi cunoaşte artişti în persoană şi prin lucrările lor - până la urmă cea mai bună formă de a-i cunoaşte, căci lucrările sunt cea mai autentică expresie a unui artist. De aici încolo, noi punem artiştii direct în legătură cu publicul. Dar da, o serie dintre oaspeţii noştri s-au îndrăgostit la prima vedere şi au devenit clienţi ai artiştilor pe care i-au descoperit la noi.

Care este mecanismul prin care un artist poate expune la SAX, respectiv prin care un client poate cumpăra de aici lucrările care-i plac? 

Sunt mai multe variante, uneori îi invităm noi, când întâlnim un artist care ne place foarte mult, alteori ne contactează ei, cu câte un proiect. Dacă ne regăsim în lucrările respective, de regulă ne iese ceva foarte interesant. Cât despre cumpărare, cum spuneam, noi facem prezentările, le facem clienţilor legătura cu artistul. 

cluj sax local. foto sax

Sax with friends. FOTO: http://www.saxwithfriends.ro

Există un anumit tip de creaţii (picturi/sculpturi/instalaţii) sau tematici (peisaje/abstract/portrete) care au mai mult succes?


Cel mai mare succes la public l-au avut expoziţiile de bijuterie de autor, cum a fost aceea a atât de specialei Alina Băncilă, dar asta e oarecum firesc, căci nu poţi purta un tablou, nu poţi purta o sculptură, dar poţi purta o operă de artă sub forma unei bijuterii. De secole, artişti celebri, de la Picasso, Braque, Ernst sau Salvador Dali, până la John Chamberlain sau Anish Kapoor au creat şi bijuterii, adevărate lucrări de artă. Iar bijuteria de autor e o formă de expresie, atât pentru artist, cât şi pentru cel care o alege. Însă şi instalaţiile şi picturile au publicul lor. Noi suntem topiţi după instalaţiile sculptoriţei Anadora Lupo, puse în valoare şi mai mult de picturile lui Ştefan Szakacs - tatăl ei şi unul dintre cei mai dragi prieteni ai noştri - şi ale Marthei Palii care, după atâţia ani, încă ne ţin, seară de seară, cu ochii aţintiţi în tavan. Bananele – ca de altfel şi celelalte fructe, noi le păstrăm pentru cocktailuri. 

Care este cea mai interesantă, cu poveste „tranzacţie” de artă realizată până acum la Sax?

Cred că aer de poveste a avut tot o instalaţie. Un tânâr client, care îşi adusese iubita la prima întâlnire la Sax, a vrut neapărat să recreeze (în secret), în viitoarea lor casă, cerul înstelat care domină una dintre încăperile de la Sax. A şi reuşit, ieşind o lucrare minunată, din fâşii metalice şi nenumărate lumini discrete. La final, în Ajun de Crăciun, şi-a dus iubita, legată la ochi, în noua casă, care nu avea încă decât lucrarea scânteietoare. I-a eliberat ochii, apoi a urcat, sub privirile ei uluite, pe o scară - dinainte pregătită- , până în tavan, de unde a desprins, rupând din stele, un inel creat special, din acelaşi material cu instalaţia. Şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi.

Citeşte şi


Un local din Cluj, în topul celor mai bune şi secrete baruri din lume FOTO

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite