FOTO Regizorul Radu Stanca către soţia sa: „Eşti, de acum înainte, înţelesul meu cel mai intim. Eşti sensul meu cel adevărat, îndumnezeirea mea“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu Stanca licean şi Dorina Ghibu, al 17 ani  FOTO : revista clujeană Apostrof
Radu Stanca licean şi Dorina Ghibu, al 17 ani  FOTO : revista clujeană Apostrof

Regizorul, dramaturgul, poetul şi eseistul român născut la Sebeş, care a trăit la Cluj şi Sibiu (unde teatru îi poartă numele) îi scria soţiei sale, actriţa Dorina Ghibu, scrisori de dragoste foarte emoţionante atât înainte de căsătorie, cât şi după. Unele au fost publicate într-un număr al revistei clujene Apostrof.

Radu Stanca (n. 5 martie 1920, Sebeş - d. 26 decembrie 1962, Cluj) a fost un dramaturg, poet, eseist şi regizor de teatru român. Teatrul din Sibiu îi poartă numele. El este nepotul medicului Dominic Stanca, cel care a descoperit Băile Someşeni din Cluj-Napoca, unde a creat o mică staţiune balneo-climaterică vizitată şi de englezi în perioada interbelică.

În1942 îşi ia licenţa în litere şi filosofie, calificată "magna cum laude", cu o dizertaţie despre Problema cititului, iar un an mai târziu e numit suplinitor în postul de asistent de la catedra de folosofie a culturii, condusă de Lucian Blaga.

Premiile nu îl ocolesc şi îi confirmă performanţa ( un exemplu este – în 1947 primeşte Premiul "Sburătorul" pentru piesa de teatru în manuscris "Dona Juana")
În 1951 se căsătoreşte  cu Dorina Ghibu (i se spunea Doti), actriţă de la Teatrul Naţional din Cluj, cu care poartă o avidă corepondenţă atât înainte de căsătorie, cât şi după, în perioadele când era la Sibiu sau Bucureşti.

Scrisorile sunt foarte frumoase, redau atât sentimentele celor doi, cât şi planurile lor de viitor – au fost publicate într-un număr al revistei clujene Apostrof, într-un material amplu semnat de Ion Vârtic.

Una dintre scrisori, pe care o redăm fragmentar, a fost trimisă de Radu Stanca pe 6 martie 1951, de la Sibiu, cu câteva zile înainte de căsătorie, scrisoare care este o adevărată declaraţie de dragoste şi un jurământ de iubire.

cluj


„Doti, draga mea

Sunt tot numai aşteptare, numai dor de tine. Un singur gând, o singură râvnă: aceea de a fi, din nou, aproape de tine, aproape de îmbrăţişarea ta, de apa vie a buzelor tale – mereu dorindu-te, mereu setos de frumuseţea ta fără asemănare.

Iată! Peste câteva zile vei fi soţia mea. La acest gând, cele mai pure zone ale spiritului se deschid înainte-mi – şi stau ca în faţa celui mai sublim act al desăvârşirii. Un jurământ sfânt mi se naşte pe buze, acum în preajma marei împliniri, şi totul se leagă de azi înainte, pentru mine, de acest jurământ. Lui voi închina ceea ce e mai bun în mine îndeplinirii lui – căci jur să mă închin cu totul pentru fericirea ta; să-mi dăruiesc toate puterile inimii idealurilor tale; să sfinţesc cu sârguinţă altarul căsniciei noatre cu harul celei mai dumnezeieşti iubiri.

Fericirea mea nu are hotare; ea cuprinde, de la o margine la alta, universal – pretutindeni e numai ea; sunt învăluit în strălucirea bucuriei mele nelimitate.
Aripi să am şi nu aş putea urca mai sus decât înălţimea cristalină de la care privesc acum, în faţă, viitorul.
Toate s-au limpezit în mine, s-au purificat – am devenit un om nou. Şi mă îndrept, cu fruntea sus, spre treptele pe care mă vor conduce mâinile tale blânde şi înţelegătoare; privirile tale adânci, încărcate de viaţa pe care cu generozitate o răspândeşti ăn trupul şi sufletul meu.

Eşti, de acum înainte, înţelesul meu cel mai intim. Eşti sensul meu adevărat – şi dincolo de orice graniţe terestre eşti îndumnezeirea mea; mântuirea mea. Cu tine dobândesc nu numai un rost, dar şi un loc printre binecuvântaţii lumii – căci tu îmi aduci fericirea.
(…)
Vrând să te merit, voi frământa toate puterile spiritului meu – voi lupta cu nesăbuirile mele, cu infernurile mele; îmi voi limpezi căutările, voi munci cu pasiune.
Vrând mereu să te cuceresc, voi căuta să devin – te voi avea mereu în faţă, ideal luminos, pe care mă vopi strădui întruna să-l dobândesc.
(…) Mă voi cârmui după tine, precum corăbierul după steaua polară. (…)

Şi nu mai cunosc nimic altceva decât chipul tău. Nu mai şoptesc alt cuvânt decât numele tău, ce mi te aduce mereu, cu putere magică, în ochii sufletului - eşti permanent în mine, ai pătruns în locaşurile mele lăuntrice prin toţi porii fiinţei mele; îţi simt neîncetata făptura ta de fum suav, îţi ascult mereu glasul, legănător şi darnic, ca un clopot de mare sărbătoare; îţi văd ochii adânciţi între neguri de bună tristeţe;
îţi cuprind cu palmele nerăbdătoare hulubii sânilor, ferecaţi parcă dintr-un pătimaş zbor; îţi cercetez cu copilărească uimire merele de pe marmora umerilor, linia plină de graţie, ca o amforă greacă, a trupului tău – şi-mi plec buzele, draga mea, pe marginea acestei amfore şi te beau în mine pe tine; te beau cu toată frumuseţea ta, cu tot trupul. Fiindcă de acolo, din adâncul sufletului tău, vine marea ta frumuseţe; - chipul tău, trupul tău sunt reflexul direct al sufletului.

Şi eşti frumoasă, iubito, pentru că eşti toată numai suflet; suflet e privirea ta, suflet e mersul tău de pasăre măiastră, suflet e zâmbetul tău, suflet sunt degetele tale şi strângerea ta de mână. Între sufletul tău şi trupul tău au căzut toate obstacolele – divina lor contopire e desăvârşită.

Şi te iubesc pentru că eşti deplină.

Şi te chem. pentru că vreau să mă îndeplineşti; te chem, te chem neîncetat, tu, lumina mea, viaţa mea, împlinirea mea.

Al tău, Radu“

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite