FOTO Primarul Radu Moisin, pe urmele lui Sorin Apostu: a fost decorat cu „Crucea Transilvaniei”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul Radu Moisin a fost decorat cu „Crucea Transilvaniei”
Primarul Radu Moisin a fost decorat cu „Crucea Transilvaniei”

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Radu Moisin, a fost decorat, duminică, în prima zi de Rusalii, cu „Crucea Transilvană" de către Mitropolitul Andrei Andreicuţ. „Crucea Transilvană" se acordă pentru merite deosebite în cadrul Bisericii Ortodoxe şi este cea mai înaltă distincţie a bisericii ortodoxe din Ardeal.

Potrivit IPS Andrei Andreicuţ, acest gest făcut de Biserică este făcut, printre altele, pentru cultivarea virtuţii recunoştinţei. „Îi oferim domnului primar al municipiului notru, domnului Radu Moisin, Crucea Transilvană, în semn de recunoştinţă pentru ajutorul pe care l-a dat şi lucrărilor noastre de edificare a bisericilor din Cluj", a precizat IPS Andrei.



„Este un moment foarte emoţionant pentru că, de-a lungul timpului din poziţia administrativă pe care o deţin, am încercat să ajut cât mai mult Biserica Ortodoxă Română, iar faptul că astăzi mi s-a oferit această distincţie, cred că înseamnă o recunoaştere a eforturilor pe care le-am făcut. Vreau să îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că a scos în calea mea ocaziile prin care am putut să ajut biserica", a declarat primarul Radu Moisin.



La eveniment au mai fost prezenţi Emil Boc, deputaţii Daniel Buda şi Petru Călian, senatorul Mihail Hărdău şi fostul prefect Florin Stamatian.



Şi primarul arestat Sorin Apostu a fost decorat cu „Crucea Transilvaniei"

În octombrie 2009 fostul primar Sorin Apostu a fost decorat de către Mitropolia Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului cu această distincţie „pentru implicarea în parohiile clujene şi pentru promptitudinea şi omenia arătată de acesta în rezolvarea problemelor", se arată la vremea respectivă în decizia semnată de IPS Bartolomeu Anania.

„Aş dori să mulţumesc bunului Dumnezeu că m-a învrednicit pe mine, un muritor, să conduc destinele municipiului nostru. Vreau să mulţumesc şi tuturor credincioşilor clujeni", a spus Sorin Apostu în octombrie 2009, după ce i-a fost înmânată distincţia. 

Radu Moisin
Decorare Radu Moisin
Crucea Transilvaniei
Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite