FOTO VIDEO Deep Purple a făcut show la Cluj: „Sunteţi fantastici! Magnifici! Vă iubim!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Britanicii de la Deep Purple au cântat în faţa a circa 15.000 de spectatori pe stadionul Cluj Arena. Deşi s-au lăsat aşteptaţi, ei au urcat pe scenă în timp ce fanii scandau numele trupei. Au început concertul cu piese de pe noul album lăsând hit-urile spre final.

Deep Purple a susţinut, vineri seara, 7 iunie, cel de-al treilea concert în România, de această dată la Cluj-Napoca.

Piese care i-au consacrat precum „Black night“ şi „Smoke on the water“ s-au auzit pe Cluj Arena şi au fost fredonate de mii de fani. Unii chiar au şi dansat pe ritmurile Deep Purple.

Ian Paice - tobe, percuţie, Roger Glover - chitară bass, voce, Ian Gillan - voce, armonică, percuţie, Steve Morse - chitară, voce şi Don Airey - orgă, clape au urcat pe scenă – cea mai mare din ţară - în timp ce fanii scandau numele trupei.

Britanicii au început concertul cu piese de pe noul album „Now What?!”, lansat la sfârşitul lui aprilie 2013. Acestea au plăcut publicului, însă nu la fel de mult ca piesele care i-au făcut cunoscuţi, unde fanii nu au putut să nu reacţioneze ridicând mâinile şi cântând.

Concertul a durat o oră şi jumătate. Deep Purple plănuia să-şi încheie concertul de la Cluj cu hitul „Smoke on the water“, dar publicul i-a readus pe scenă, deşi înainte toboşarul trupei îşi aruncase beţele în public.
Au mai cântat vreo 20 de minute câteva piese printre care şi „Hush“ de pe primul lor album, piesă care a avut mare succes.

Rockerii au fost foarte încântaţi de publicul de la Cluj şi au spus de mai multe ori spectatorilor că sunt magnifici: „Sunteţi fantastici! Magnifici! Superb! Vă iubim!“. Aceştia s-au retras de pe scenă în jur de ora 23.40.

Deep Purple se află într-un turneu prin Europa prin care îşi promovează noul lor album.

La finalul concertului, fanii au spus că le-a plăcut prestaţia rockerilor şi una dintre piesele care le-a mers la inimă a fost „Black night“.

Vă recomandăm şi:

Concertul anului la Cluj: Deep Purple

Dirijorul care a fost în turneu cu Deep Purple va concerta la Cluj

UB 40 şi Deep Purple vor concerta la Cluj. Cei de la Metallica nu au răspuns invitaţiei


 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite