GALERIE FOTO Gazetarul care i-a cunoscut pe toţi preşedinţii României: „Lui Ceauşescu îi plăceau anchetele, credea că noi, ziariştii, relatăm adevărul mai bine decât Securitatea“
0
Clujeanul Virgil Lazăr (81 de ani), gazetarul care a lucrat mai mult de jumătate de veac la „România liberă“, povesteşte despre viaţa de ziarist înainte de 1989, despre articolele scrise de el care l-au enervat pe Ceauşescu, despre modul în care discursurile dictatorului erau cenzurate şi despre cum l-a învăţat meserie pe Florea Ceauşescu, fratele preşedintelui, care trăia într-o casă de chirpici la marginea Bucureştiului.
Unul dintre veteranii presei române, Virgil Lazăr (81 de ani), jurnalist care a lucrat mai bine de 50 de ani la „România liberă“, perioadă în care i-a cunoscut personal pe Gheorghe Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceauşescu şi pe toţi preşedinţii de după 1989, a stat de vorbă cu reporterul „Adevărul“ despre cum era presa în perioada comunistă şi cum este ea acum. „Am vorbit foarte mult în carte („Povestea unui gazetar veteran" –nr) de presa trecută, de cenzură. Atunci totul era subordonat ideii luptei de clasă, totul era subordonat politicii de partid, nu puteai ieşi chiar cu ce voiai din cauza cenzorilor, cerberii principali de pază ai regimului. „Şeful“ (Nicolae Ceauşescu-nr) iubea foarte mult anchetele, pentru că i se părea că noi, ziariştii, prezetăm realitatea mai bine decât Securitatea. Nu s-au făcut obstrucţii la anchete. Am prins acest şpil de la un coelg, de la Bucureşti şi mi-am dat drumul la gură. Am putut să scriu că suflarea de aer în ţevile de gaz aduce mari pierderi economiei, pe baza unor explicaţii date de directorul de la fabrica sticlă din Gherla, care mi-a făcut un calcul, cât pierde atunci când, din cauza gazulului metan slab, combinat cu aer, aruncă jumate din şarjele de sticlă. Mi-a spus că se pierd câteva milarde de lei, sumă pe care am publicat-o, luându-mi o măsură de siguranţă: am început cu un citat din Ceauşescu în care spunea: <<calitatea este obiectivul principal al politicii industriale a partidului>>”.
Ceauşescu era şi el cenzurat
În cartea „Povestea unui gazetar veteran", scrisă de jurnalista Oana Popiţiu, Virgil Lazăr relatează întâmplări din cariera sa de gazetar care pot uşor deveni scenariu de film. Despre prima întâlnire cu Ceauşescu, Lazăr şi-a amintit: „Odată s-a ţinut un mare miting şi o doamnă, care era artist plastic cu patru copii, fără soţ, nu primise casă de ani de zile. Totul s-a blocat. Cineva a sfătuit-o să-şi îmbrace copiii pioneri, ea să se îmbrace în uniformă de instructor şi să vină la tribună de-o parte şi de alta a scărilor, cu flori în mână. A înşelat Securitatea prin felul în care a acţionat ea. Toată lumea a fost convinsă că asta e regia, acţiune organizată: au venit copiii, s-au aşezat şi când au coborât cei doi le-a dat florile şi doamna spune: <<Sunt copiii mei şi stau într-o cameră cu ei de ani de zile, nimeni nu-mi dă casă>>. Şeful (Nicolae Ceauşescu –nr) s-a făcut foc şi a zis: <<Până ajung la vilă, familia asta să aibă casă>>. Şi, pentru că, pe vremea aia şi el era cenzurat, cuvântarea s-a transmis la TV în direct... Cuvântarea lui s-a recepţionat la Bucureşti de Dumitru Popescu, care era secretar cu propaganda, cu studii serioase. Adică cuvântările erau trimise la corectat la el, dacă avea ceva de observat, şi abia pe urmă o dădea la presă. S-a recepţionat cuvântarea acolo, ei s-au dus la vilă în aşteptarea documentului, dar pentru că numai la judeţeana de partid era telex şi vila era departe, lângă gară, m-au rugat pe mine să o duc. Tovarăşul, consilierul lui Ceauşescu, Mitea, mi-a spus: „Tu stai la judeţeana de partid, la telex şi când vine cuvântarea, să vii cu ea la vilă”. Bine, m-am dus acolo, când a venit, am luat-o într-un dosar şi am venit la vilă şi-am intrat şi i-am dat-o lui Ceauşescu. Nu mi-a zis nimic, că ştia că acolo nu se intră fără autorizaţie. I-am spus: „Am adus cuvântarea”... S-a uitat la mine şi la Mitea. Zice Ceauşescu: „A văzut-o Popescu?”. „Da, păi dacă zice tovarăşul de la ziar, am încredere”. „Păi de ce mai vii cu ea la mine?”. Îi spun că aşa am primit ordin. „Bine, dă-i drumul, că-i în regulă”. N-a vrut s-o citească. Asta a fost prima întrevedere...“
Fratele lui Ceauşescu trăia într-o casă de chirpici
Întrebat despre colegii cu care a lucrat în lunga activitate de gazetar, Virgil Lazăr a povestit şi despre fratele lui Ceauşescu. „L-am calificat într-un fel şi pe Florea Ceauşescu, fratele lui Ceauşescu, dacă nu-i prea mult spus. Păi, n-a ştiut să scrie, că era ţăran. A venit cu un ciot de creion chimic, după ureche, aici şi a zis: „M-a trimis tovarăşu' Apostol, să mă calificaţi!”. „Da cine eşti tu?”, „Păi, zice, Florea Ceauşescu.” „Şi câte clase ai?”, „Şapte clase primare”. „Uite ce e, zic, te iau cu mine pe teren, să vezi cum se culeg datele şi pe urmă te duci singur”. Se ducea, dar venea cu carnetu' şi îmi arăta. Şi-atuncea am zis, de ăsta trebuie să scap. L-am mai ţinut un timp şi apoi l-am recomandat Scânteii. L-am primit, dar cu scandal. Eu m-am adresat la CC al PCR lui Bujor Sivu şi i-am explicat că Florea are salariu mic, neavând studii şi are şi doi copii de crescut. România liberă, fiind ziar de stat nu se puteau da salarii oricum. De aceea, am spus eu, la Scânteia ar duce-o mai bine. Bujor Sivu l-a sunat pe Paler şi l-a apostrofat, întrebându-l de ce nu l-a încadrat pe Florea şef de secţie la rubrica „Scrisori” cu salariul respectiv. Florea a fost imediat transferat la Scânteia. Se cuvine să spun, de dragul adevărului, că Florea Ceauşescu a fost un coleg bun, modest, niciodată nefăcând caz de faptul că era fratele preşedintelui. La Scânteia a pus mâna pe el secretarul de partid, un băiat deştept, care a murit acum vreo patru ani şi a zis: „Florea dragă, mergem în toată lumea şi scriem nişte cărţi de reportaje, ce zici?”. Minunat, toată lumea a văzut-o. Când auzeau că vine fratele preşedintelui de la Bucureşti, îi primeau domneşte. Dar el era băiat modest şi cu mine a fost un coleg bun. Când m-a prins un Crăciun acolo, m-a invitat la el la masă acasă. Stătea într-o casă cu chirpici, la marginea Bucureştiului, avea găini, porci, avea o gospodărie ţăranească, nevastă cu doi copii, nu-ţi vine să crezi. La Scânteia s-a dus întâi corespondent pentru Bucureşti şi pe urmă l-au făcut şef cu audienţele. Şi îi dădeam şi eu, uneori, telefon: „Mă Florea, am aici un om necăjit din satu' cutare, ţi-l trimit ţie, te rog să-l rezolvi”. „Nea Lazăre, gata, s-a rezolvat!” Întotdeauna m-a ajutat“, a povestit Lazăr în carte.
Ceauşescu s-a înfuriat: „Uită-te în România Liberă!“
„Îmi plăceau anchetele, dacă te uiţi în ziar o să găseşti, chiar şi pe primul de aici, în anul revoluţiei, l-am pocnit. Aveam un adjunct foarte curajos. „Poliţia, mâine îmi daţi un echipaj, zic eu, trebuie să controlez nişte tractorişti!”. „Am înţeles tovarăşu' Lazăr, mâine la 8, maşina e la poarta dumneavoastră. Şi plec spre Dej. Găsesc mai multe tractoare, unu' mergea cu soacra la dentist, dar cu plugul după el, altul mergea după ceapă, apoi unul după ţigări. Scriu o anchetă „Tractoare de Cluj merg pe toate drumurile”. Şi apare lunea, când Scânteia nu apărea. Scânteia apărea duminica, dar venea abia marţi. Aşa că, lunea era teleconferinţă, întotdeauna cu Ceauşescu. Mă duc şi eu la partid, s-aud ce zice şi ce le spune: „Vine Congresul XIV şi voi n-aţi terminat arăturile”, striga la ei Ceauşescu. Mai întrebă în final: „Şi, cine mai are ceva de spus. „Primul de la Cluj, la aparat - că n-aveau încă video – sunt primul de la Cluj. Mi-ar mai trebui încă 400 de tone de motorină, ca să termin arătura”. Ceauşescu s-a înfuriat: „Tu să nu-mi ceri mie motorină, uită-te în România Liberă, cum nu vi-i ruşine să vă prezentaţi aşa!” Eu ies pe uşa din dos. N-am ajuns bine acasă, telefon: „Tovarăşu' Lazăr, urgent la partid!”. Mă duc acolo. „Măi, Lazăr, cum ţi-ai permis tu aşa ceva? De ce ai scris?”, „Staţi un pic, să ne-nţelegem, despre ce e vorba? E vreo inexactitate?”, zic eu. „Nu.” „Atunci, ce doriţi de la mine”. „Cum?”. „Eu nu sunt împuternicit să duc polemici cu organele locale, eu sunt împuternicit doar să scriu. Aveţi vreo nemulţumire, adresaţi-vă redactorului-şef. Bună seara”. L-au dus pe şeful securităţii acolo, doar, doar îmi scapă porumbelul din gură“, povesteşte Lazăr în cartea Oanei Popiţiu.
„Aveam loja noastră, peste tot“
Întrebat despre raporturile cu autorităţile, Virgil Lazăr a relata: „Eram incomozi pentru ele. Încolo, mă stimau. Aveam loja noastră, la teatru, la operă în Bucureşti, peste tot. Când venea ziaristul Lazăr, mă anunţa, te întâmpinau la uşă, deşi eu nu ceream asta, că e penibil. Soţia se simţea tot jenată. Făceau orice, să nu cumva să-i critici. Păi, cum să-ţi spun, în meseria asta nu rezistai dacă n-aveai un pic de tupeu, că ăştia de la partid totdeauna încercau să te călărească, să fie ei şefii. Ei, eu eram foarte tupeist, recunosc.“
Cum l-a enervat pe Ceauşescu
Lazăr a mai povestit despre un incident care l-a făcut pe Ceauşescu a făcut o criză de isterie: „Am scris un reportaj de la Luduş 700, o manifestare mare, care îl implica şi pe Ceauşescu. Manifestaţia ţinea trei zile. Dar după prima zi, eu am plecat la Sibiu că mi s-a îmbolnăvit fetiţa. Având la mine dosarul manifestărilor în care erau cuprinse toate manifestările, textul telegramei adresate lui Ceauşescu ca mulţumire pentru distincţia dată, ceea ce mi-a permis să redactez un reportaj de o pagină. Pagină a apărut în ziarul de luni, când nu apărea Scânteia şi ca atare reportajul a fost citit integral la Radio Bucureşti, la emisiunea Revista Presei. Dar cum cei de la Târgu Mureş nu citiseră ziarul, pentru că acesta venea a doua zi, l-au rugat pe secretarul C.C. al P.C.R., Cornel Burtică, să intervină la secretarul general al partidului pentru a-i accepta să-i onoreze o vizită la sărbătorile Luduş 700, amânate din acest motiv cu o săptămână. Aflând de invitaţia primului secretar de la Mureş, Ceauşescu a făcut o criză de isterie, strigând la cei din jur: „Vă bateţi joc de mine? Uitaţi, Luduşul s-a ţinut, uitaţi-l aici. Un reportaj de-o pagină în România liberă, mergeţi acuma şi daţi-le decoraţia, să nu vină ziarişti străini să afle că nu s-a ţinut nimic acolo şi refaceţi totul. Şi pe Lazăr chemaţi-l la Bucureşti”. Luni dimineaţa, primesc telefon de la redacţie: „Lazăr, vino cu primul avion la Bucureşti”. „Ce s-a întâmplat?”, „Nu s-a ţinut Luduşul”. „Nu se poate, în prima zi s-a ţinut”. Că asta a fost eroarea mea. Măi şi parcă era făcut, am ajuns acasă duminica. S-a făcut mai bine fetiţa, am ieşit cu ea la aer şi mi-am pus pe telefon o hârtie: „Verifică Luduşul!”. Şi când am venit acasă, furios, am luat hârtia şi am aruncat-o. „Ce dracu-i hârtia asta pe telefon?”. Destinul. Şi-ajung luni la redacţia din Sibiu, aveam împărţită redacţia cu un coleg de la ziarul german, care mi-a spus: „Mă Virgile, ţi-am auzit la radio tot reportajul. Ţi l-a transmis azi, la revista presei”. Dar, eu zic, ca să vezi gura omului: „Culmea ar fi să nu se fi ţinut!”, „Ce, eşti tâmpit, cum să nu se ţină!”. Nu a trecut o oră şi mă sună, la telefon, redacţia din Bucureşti, să-mi spună că nu s-a ţinut Luduşul. „Vii la Bucureşti urgent!. Te-aşteaptă doi tovarăşi la aeroport, să ai o România liberă în buzunar să te recunoască”. Mă duc, fac rost de bilet, că nu am vorbit decât cu primul secretar: „Dă-mi din lotul vostru un bilet, trebuie s-ajung la Bucureşti”, zic, „uite ce-am păţit Riky”, aşa-i ziceam eu că am fost colegi. Îi spun, „Riky, am păţit-o, cred că mă exclude din partid şi mă dă afară de la ziar. Ai un post pentru mine?”, „Dacă nu te scot din partid, directorul Casei Agronomului te fac”. Exact ce-mi trebuie mie, aici la Sibiu... În avion, dragă, îmi zic, ce dracu' să fac infarct pentru treaba asta! Şi am tras un coniac mare. Mi-a căzut bine, şi-am coborât foarte bine dispus când m-au luat cei doi în primire. „Tu eşti Lazăr?”. „Da”, „Mergi cu noi”. Şi eu zic: „La Jilava?”, „Încă nu”. Mergem la C.C. al P.C.R.. Acolo era toată conducerea redacţiei noastre. Mă iau în primire „Ce-ai făcut, mă?”, „Asta este, ce să fac mai mult, să mă sinucid acum?”. „Bine, tovarăşe, du-te la secretară, acum, şi fă o pagină, cu scris laba de gâscă”. Adică o maşină cu litere mari, să se poată citi şi aşa mi-am dat seama că hârtia merge la Ceauşescu direct. „Dar nu mai mult de-o pagină”, sunt atenţionat... Eu aveam 28 de ani la ziar atunci, şi chiar aşa am început: „Am 28 de ani la ziar şi nu mi s-a întâmplat niciodată... Am fost distins cu ordine şi medalii etc..”. Şi, îmi închei declaraţia cu autocritica, ce era la mare modă atunci: „Ceea ce nu scuză şi acuză şi mai mult lipsa mea de vigilenţă, şi deci accept şi consider justificată excluderea din partid, excluderea din presă. Punct. Virgil Lazăr...”. Se duc la ăl mare, cu hârtia. „Măi, ia întrebaţi-l, nu s-a înţeles cu ăia din Mureş să-l sune, dacă se schimbă ceva?”. Vin ăia: „Măi, uite ce vrea şeful să ştie de la tine”. Răspund: „Ba da, m-am înţeles, dar ei nu sunt obligaţi să-mi facă mie meseria”. Asta m-a salvat. Şi-a zis: „Da, bravo, daţi-i trei luni retrogradare la salariu şi pe ăla de la Târgu Mureş, daţi-l afară. Şi mergeţi la Luduş şi daţi-le decoraţia să nu vină pe acolo ziariştii străini şi să ne facem de râs”. Cum ar veni, cei din Luduş, zic glumind, sunt decoraţi de mine. Şi l-am întâlnit pe fostul prim secretar de la Mureş, la fabrica de mobilă din Vâlcea şi când m-a văzut, mi-a zis-o rânjind: „Mă, ai venit şi aicea mă, după mine?”. Păi, domnule, de ce nu te-ai interesat, domnule?
Despre presa de astăzi: „Ziariştii sunt extrem de prost plătiţi
Despre presa din ziua de astăzi, pe care o cunoaşte la fel de bine ca şi pe cea de dinainte de 1989, el fiind gazetar la România Liberă şi după Revoluţie, Lazăr a declarat pentru „Adevărul“: „Presa de astăzi, zic eu, e mai puţin cenzurată, dar are obstacolele ei făcute de unii patroni, care atunci când au interes să încaseze bani pe publicitate obstrucţioneză anumite texte sau anumite fraze dintr-un text. Ei nu citesc personal ziarele, dar au oamenii interpuşi ce se ocupă cu publicitatea şi ştiu exact ce urmăreşte patronul: banii, bani şi iar banii. Cu toate acestea ziariştii sunt extrem de prost plătiţi, nimeni nu înţelege efortul lor intelectual, nimeni nu înţelege că şi aceşti tineri, în general, şi-au întemeiat familii, că au nevoie de case şi de alte condiţii, însă retribuţia este sub orice critică. Am văzut salarii la unii ziarişti din televiziune de 7, 8 milioane de lei vechi şi m-am îngrozit, nu mi-a venit să cred.“
Se încarcă comentariile...
