Icoane din coji de ouă, meşteşugul unic al unui român. Cum şi-a transformat coşul de gunoi în sursă de inspiraţie
0
Icoanele din coji de ouă făcute de Mircea Bodea, un fost ofiţer din Cluj-Napoca, au ajuns în casele a peste o mie de oameni din toată lumea, din SUA până-n Japonia. Pe unele dintre lucrările sale sunt urme nevăzute de fixativ de-al soţiei, nisip din Ţara Sfântă şi chiar din propria curte.
Dacă pentru mulţi dintre noi, locul cojilor de ouă este în coşul de gunoi, pentru un meşter clujean sunt materia primă din care se nasc chipuri sfinte. „La o icoană lucrez 18 ani şi o săptămână. O icoană de mărimea unei coli de hârtie în format A4 îmi ia o săptămână să o fac, dar ea înmagazinează 18 ani de antrenament“, îşi începe povestea Mircea Bodea (65 de ani), din Cluj-Napoca, fost ofiţer de carieră.
Vorbăreţ, glumeţ şi inventiv, clujeanul s-a făcut stăpân pe cămara din bucătăria de acasă. A devenit atelierul lui şi acolo îşi ţine cojile de ouă, capace colorate pline cu resturi de vopsele, pensule îngrămădite într-un borcan şi icoanele în lucru. Acolo a realizat peste 1.000 de icoane din coji de ouă care au ajuns, de+a lungul timpului în case ale românilor de peste tot: din Japonia până în SUA. Tot acolo păstrează şi caietul cu fel de fel de motive desenate şi inspirate din cărţi, pe care le foloseşte să încadreze sfinţii pe lemn. „Am şi vreo 12 imagini primite dintr-o psaltire din Anglia, din 1330. Sunt mai deosebite, cu modele laterale foarte migăloase şi greu de făcut. Asta vreau să fac“, povesteşte meşterul despre actuala lui provocare.
De icoane s-a apucat prin 1995, când se recupera dintr-o operaţie la stomac. De vină erau mai multe, îndeosebi stresul de la muncă şi mâncatul prânzului la vremea cinei. „Stând trei luni în convalescenţă, am zis să fac ceva, să am o activitate şi aşa am ajuns să pictez icoane, dar nu voiam să pictez orice fel de icoane. Nu, ceva original, să pară ceva vechi, scorojit de vreme, ca un mozaic, ca un perete de biserică de pe vremuri“, povesteşte bărbatul. Îşi aminteşte că în acele luni a fost destul de irascibil.
„După operaţie, am avut tensiune 4 cu 10, mi-au dat vreo 3 litri de sânge. Iar soţia mi-a zis: «Cine ştie ce sânge o băgat în tine de te-o făcut aşa!»“, adaugă, zâmbind, Bodea.
O altă provocare a fost să găsească acea tehnică de lucru care să-i facă icoanele să iasă cum îşi dorea. Şi aşa au început experimentele. A încercat tot felul de procedee până într-o zi când, curăţând nişte ouă, şi-a dat seama că şi-a găsit materialul de lucru. A curăţat cojile de pieliţa dinăuntru, le-a uscat, le-a rupt în bucăţele de dimensiunea unei unghii şi le-a pus pe o bucată de lemn cu aracet. „Le-am lipit una lângă alta ca într-un puzzle. Le-am pus la uscat şi după vreo trei zile m-am uitat la ele. Au ieşit destul de frumoase. Acuma trebuia să văd dacă pot să desenez şi să pictez pe ele. O mers frumos cu pictura. Foarte eficient sistemul ăsta. Folosind culori tempera, de apă, culoarea se prelinge între rândurile de ouă şi dă impresia de mozaic sau de frescă“, explică meşterul.
Ouă pentru omletă şi pentru icoane
Cojile de ouă nu-s greu de găsit. Nici lemnul – de regulă, de brad. Face rost de ele de acasă, de la vecini, cunoştinţe. „Cineva a tăiat un nuc şi mi-a dat nişte felii. Nucul are nişte nervuri extraordinare, ca marmura“, completează meşterul. Cojile sunt de la ouă crude, nefierte sau vopsite.
„Le rup în diferite bucăţi, apoi pun aracet pe lemn cu degetul şi tot cu degetul iau bucăţi de coji, care consider că-s bune, le lipesc pe rând, una lângă alta. Între ele se va face o formă, un unghi, şi aleg o bucată de coajă care e ascuţită. Completez toată suprafaţa pe care vreau să fie coji. Sunt icoane unde doar personajul îl fac din coji de ouă, iar în rest folosesc foiţă aurie ori argintie. Cam zece ouă intră într-o icoană“, explică Mircea Bodea.
Vopsită cu pensula de la oja nevestei
Deşi au trecut 18 ani de când a început acest hobby, a păstrat prima icoană, lucrată în condiţii ciudate. „Nu o dau la nime’, să nu râdeţi de ea, da’ nici de mine. A fost făcută în condiţii foarte ciudate. Am luat un lemn din pivniţă, pe care l-am găsit, iar cojile de ouă au fost lipite cu lipici din ăsta ordinar, pentru hârtie. Vopselele is ce-am găsit prin pastilele ălea, acuarelă. Şi cu o pensulă din lacul de unghii al nevestei mele. Am tăiat-o cu foarfeca, să fie ascuţită“, spune meşterul.
Desenele le-a făcut cu peniţa de la stiloul de odinioară, iar la sfârşit a dat cu fixativ. Şi aşa arată de 18 ani. Lui i se pare tare stângace: „Neştiind cum să lucrez atunci, am lipit foiţă aurie cu aracet, iar după un timp s-a tocit şi am şters-o jos şi a rămas puţin aurie“. Acum are pensule profesionale, dar păstrează prima pensulă ca să-şi aducă aminte de unde a plecat.
Experimente cu ghips, şi orez şi fixativ de păr
Mircea Bodea vrea ca, atunci când cineva se uită de la vreo icoană de-ale sale, să se întrebe nu doar din ce-i făcută, ci şi să aibă impresia că vede ceva tare vechi. „Vrând să fie cu riduri, crăpat, ca un perete de biserică, am luat un lemn, un tocător pe care batem grătarele, am pus pe el un strat de aracet cu ghips şi cu apă. Apoi sus, pe dulap, să se usuce ca să crape şi să dea tenta de vechi. După o săptămână, suprafaţa a rămas dreaptă. Nu înţelegeam cum, pentru că pereţii din casă mi-s crăpaţi. Am încercat altceva: am repetat procesul, iar cu un pieptăn am făcut nişte striaţii ca nişte pâraie care curg. Le-am pus sus, la uscat. Şi astea s-au unit şi tot nu a ieşit cum voiam. Apoi am presat orez pe aracet. O ieşit bine stratul ăla, dar prea denivelat, încât nu puteam duce peniţa pe el ca să desenez“, îşi povesteşte meşterul experienţele.
Acasă, pe hol are un perete pe care prinde în cui icoanele de vânzare. Cine vrea icoane făcute de el se duce acasă şi îşi alege. Asta când nu e la târguri sau expoziţii prin ţară, de unde îşi ia mai toate comenzile.
Când ştie că e o icoană bună de pus în cui? „Totul e pe încercate şi văzute, dar şi pe controlul de calitate al soţiei. Ea îmi zice, spre exemplu, că aici ar trebui un albastru închis, iar acolo, unul mai deschis. Iar când e gata îi zic: «No, acuma-i bine?». Iar ea aprobă. Apoi o dau cu lac şi e gata“, explică meşterul.
Materia primă
Într-o cutie, Mircea Bodea păstrează nisip primit din Israel, de la mormântul sfânt. I l-a adus soţia şi îl foloseşte la unele icoane. La altele pune nisip şi pietricele din curtea din faţa casei ca să sporească realismul lucrării.
Un experiment pe care vrea să-l repete e modul în care a făcut icoana cu Învierea lui Iisus.
„Jos, unde e negru, am făcut flăcări roşii. În zona aia, pe un strat de aracet, am presărat nisip şi apoi, după ce s-o uscat, am dat jos ce nu s-a prins, apoi am dat cu fixativ de păr ca să se fixeze. Ştiţi ce o ieşit bine? Şi aia o să mai fac: în partea de sus am folosit vopsea de apă neagră, iar jos – roşu mult, şi la mijloc – apă. Apoi am mişcat icoana, sus-jos, sus-jos, iar roşul a urcat aşa ca nişte flăcări. Exact ca flăcările iadului! A fost ceva…“, îşi aminteşte Mircea Bodea, emoţionat.
Donaţie pentru Papa
În 2002, când s-a pensionat, clujeanul a mers cu soţia în excursie la Vatican. A vrut să doneze o icoană cu Maica Domnului şi nu ştia unde să o lase. Cineva i-a zis să meargă la o poartă cu numărul 7. Se gândea să o lase la baza unei statui, dar soţia l-a atenţionat că gestul s-ar putea interpreta ca o posibilă ameninţare cu bombă. La un moment dat, a văzut un om pe o alee. „Am zis în italiană că eu nu vorbesc prea bine italiana şi că ne-am putea înţelege dacă vorbeşte franceza sau germana. I-am mai zis că suntem din România şi că vrem să donăm o icoană. Iar tipul zice: «Da’ de ce nu vorbiţi româneşte? Că-s român». Vai, da’ ce bucuros am fost! Şi ne întreabă: «De unde sunteţi?» I-am răspuns. La care el: «Eu îs din Chinteni, de lângă Cluj». Era student la Teologie şi făcea practică pe timpul verii la Vatican“, spune meşterul.
Mărturiseşte că nu prea câştigă din vânzarea icoanelor. Una mare costă 100 de lei. Cam atât a şi vândut la târgul de 8 Martie, organizat anul acesta la Cluj.
„Cu icoanele vreau să îmbucur sufletele oamenilor. Pentru mine e mai mult un hobby. Sunt mai mulţumit când ştiu că în o mie şi ceva de case sunt lucrări ale mele şi icoanele se uită la om şi îi dau sănătate, bucurie şi noroc“, încheie clujeanul.
Mai puteţi citi:
O tânără din Cluj „dă viaţă“ eroilor din desene animate şi din jocuri video. De şase ani, din mâinile ei ies omuleţi galbeni, păsări nervoase, dragoni şi tot felul de alte animăluţe care îi fac pe cei din jur să zâmbească.
La ce mai sunt bune ziarele. Un artizan transformă literele în podoabe
Carmen Orăşanu transformă ziarele, pliantele şi afişele în podoabe şi le vinde, alături de lucrările altor 50 de artizani din tara într-un loc numit Oranjerie, unde ambianţa, stilul vintage, culorile şi portocalii desenaţi pe pereţi te duc cu gândul la copilărie.
Se încarcă comentariile...
