Incredibila poveste a tinerei care a plecat la capătul lumii, inspirată de romanul „Maitreyi“: „India mi-a schimbat viaţa!“
0
Cercetătoarea Mihaela Gligor a vizitat India de mai multe ori şi a tradus, în premieră, în limba română, corespondenţa dintre Maitreyi şi biograful american al lui Eliade. Ea a vizitat casa din Calcutta unde a locuit studentul Eliade, dar şi alte locuri unde a poposit marele filosof şi scriitor român.
Mircea Eliade a petrecut aproape 3 ani în India, între 1929 şi 1931 - perioadă de timp în care a călătorit, a cunoscut locuri, oameni, credinţe încercând să descopere ”inima” Indiei, ţară care continuă să fascineze milioane de turişti anual.
”Mircea Eliade a călătorit destul de mult, din nord, de la Rishikesh, Delhi, Amritsar, Fatehpur Sikri, Allahabad, Benares, Jaipur, până în sud-est, la Calcutta sau Serampore. Calcutta i-a fost casă, însă a iubit întreaga Indie şi a scris despre fiecare loc văzut. Eu nu am ajuns la Rishikesh, însă am vizitat, pe urmele lui, oarecum, New Delhi, Fatehpur Sikri, Amritsar, Shantiniketan şi Serampore. Însă dincolo de locuri şi istoria lor, în inimă mi-au rămas oamenii. Oamenii calzi şi frumoşi ai Indiei”, povesteşte cercetătoarea clujeană Mihaela Gligor despre experienţele trăite în India.
În urmă cu câţiva ani, când era în liceu, Mihaela a citit romanul ”Maitreyi” şi asta i-a schimbat viaţa. A renunţat la gândul de a mai face Drept şi s-a înscris la Filosofie.
”Când eram elevă de liceu şi citeam romanul Maitreyi îmi închipuiam că fac şi eu parte din poveste. Citisem de atâtea ori romanul, încât ştiam pe dinafară o mulţime de pasaje. Însă niciodată nu m-am gândit că într-o bună zi o să văd casa în care s-a petrecut acţiunea şi că o să îi cunosc pe fiul şi pe nora lui Maitreyi Devi. Nu m-am gândit niciodată că întâlnirea mea cu Eliade mă va purta în India. Povestea adolescenţei mele a devenit brusc realitate; mi-am dat seama că personajele lui Eliade au fost reale, că locurile descrise de el există cu adevărat”, mărturiseşte ea (dreapta sus, credit foto: arhivă personală).
Unul dintre locurile despre care a citit fermecată ca liceancă l-a văzut mai târziu. E vorba despre casa profesorului Dasgupta, în care a locuit Eliade. Locuinţa de la numărul 39A pe Townshend Road din Calcutta a fost vândută de familie cu mulţi ani în urmă.
”În prezent, casa este locuită de două familii, iar la parter funcţionează o firmă de avocatură. Am trecut pragul casei Dasgupta alături de doamna Sen, nora lui Maitreyi Devi, care cunoştea bine casa şi cu ajutorul căreia ne-am putut da seama, cu uşurinţă, care a fost camera în care a locuit Eliade. O cămăruţă mică, cu baie proprie, aproape de bucătărie, la capătul scărilor ce duceau spre camerele de sus, unde locuiau membrii familiei Dasgupta şi, de acolo, pe terasă. Terasa nu mai există astăzi, noii proprietari au mai construit un etaj. Am avut un sentiment ciudat în acea casă. Mai ales că soţia proprietarului, care locuia la etajul întâi, ne-a invitat pe balconul lor, care a rămas neschimbat. Era acelaşi balcon din care Eliade privea, printre florile ce creşteau şi se înfăşurau de balustradă, mica piaţă din faţa casei. Simţind marmura rece sub picioare mi-am dat seama că povestea a fost reală, mai reală decât îşi închipuie mulţi dintre cei care o citesc.
O altă clădire loc unde a locuit, pentru puţin timp, Eliade a fost casa de pe Ripon Street 82 – loc vizitat de Mihaela chiar în prima zi a vizitei sale din 2007 în Calcutta (foto dreapta, credit foto: arhivă personală).
”Am văzut casa de pe Ripon Street 82, fosta pensiune a doamnei Perris, unde a stat şi Eliade o bună bucată de vreme. Am privit casa aceea cu emoţie. Mă aflam chiar acolo, în locul în care, cu ani în urmă, Eliade studia intens. A fost minunat!”, povesteşte cercetătoarea.
Impresiile lui Eliade despre locurile pe care le-a văzut sunt consemnate în scrierile sale.
Mihaela Gligor spune că Eliade a scris: ”parcă aş fi văzut India cu alţi ochi decât în primăvara anului 1929. Mi se părea că încep să-i înţeleg tainele, că mi se descoperă frumuseţi şi sensuri care-mi fuseseră inaccesibile puţine luni mai înainte... Nu mi se mai părea că mă aflu în India ca "vizitator". Mă simţeam tot mai mult la mine acasă, şi dacă voiam cu orice preţ să vizitez oraşele, templele şi monumentele importante era pentru că doream să-mi cunosc patria mea adoptivă. Speram să pot rămâne mulţi ani în India. Nu mă gândeam numai la teza de doctorat şi la cariera mea de indianist. Mai mult chiar decât pasiunea ştiinţifică, mă atrăgea calitatea existenţei pe care simţeam că aş putea-o cunoaşte în India. Îmi plăcea totul: peisajul, clima, oamenii, limbile şi credinţele lor, felul lor de a se purta, costumele şi mâncărurile lor”.
New Delhi, Fatehpur Sikri, Belur, lacul Dukuria din Calcutta sunt alte locuri pe care marele Eliade le-a văzut şi despre care a scris.
Mai jos aveţi câteva rânduri despre ce puteţi vedea în aceste locuri enumerate, împreună cu câteva detalii istorice, povestite de Mihaela Gligor pentru ”Adevărul”:
”New Delhi este un oraş fascinant în care istoria e prezentă la orice pas. Old Delhi mi-a rămas în suflet datorită atmosferei extraordinare. Jama Masjid (foto dreapta, credit foto: Mihaela Gligor), cea mai mare moschee din India, Red Fort, Mormântul lui Humayun sau minunatele temple sunt doar câteva din locurile ce nu trebuie ratate. Iar Delhi Hat, piaţa cea mare a oraşului, îţi oferă o adevărată încântare. Ţi-e foarte greu să te decizi când te găseşti acolo.
Fatehpur Sikri (dreapta, mai jos, credit foto: Mihaela Gligor), aflat nu foarte departe de faimosul Taj Mahal, a fost între 1571 şi 1585 capitala politică a Imperiului Mughal, condus de regele Akbar. Dantelăria şi delicateţea construcţiilor am regăsit-o şi la Taj Mahal sau la Red Fort, în Delhi. Eliade menţionează fortul de la Fatehpur Sikri în Memoriile sale.
Belur. Pentru cei care vor să îşi însuşească o parte din spiritualitatea indiană, o vizită la Dakshineshwar sau la Belur Math poate fi constructivă. Fondat în 1897 de Swami Vivekananda, ca parte a Ramakrishna Mission, în memoria Guru-lui său Ramakrishna Paramhansa, care a predicat despre unitatea tuturor religiilor, Belur Math are o structură interesantă: privită din unghiuri diferite, această clădire pare, pe rând, un Templu, o Moschee sau o Biserică. Diferenţa stă în felul în care o priveşti. Aflate de o parte şi de cealaltă a Hooghly River, cele două Temple (Dakshineshwar şi Belur Math) aparţin de Ramakrishna Mission. Le-am vizitat în aceeaşi zi, trecând râul Hooghly, de la Dakshineshwar la Belur Math, cu o mică barcă ce s-a umplut până la refuz cu oameni doritori să îşi regăsească liniştea în Templul „cel mare” de la Belur. Templul îi este dedicat lui Ramakrishna, însă în complexul de la Belur sunt şi alte Temple, unul dedicat Sfintei Mame, soţia lui Ramakrishna şi altul dedicat lui Vivekananda, discipolul lui Ramakrishna.
Şi Eliade venea la Belur ca să îşi găsească liniştea. În mai multe paragrafe din Maitreyi găsim descrieri ale acestui loc: „La Belur-Math […] veneam de cele mai multe ori, mai ales sărbătorile, pentru că Gangele curge acolo chiar pe la treptele math-ului, şi priveliştea e minunată, aerul îmbălsămat. […] Acolo mi s-a părut că aflu o linişte pe care sufletul meu n-o cunoscuse nicăieri mai înainte”. În grădinile largi dintre Temple, credincioşi sau simpli vizitatori stau laolaltă şi se bucură de liniştea locului, de apele râului ce curge în apropiere, de cântul minunat al călugărilor...
Puţine locuri din Calcutta sunt atât de liniştite, în timpul zilei, ca Parcul Dakuria, cu lacul său (foto dreapta, credit foto: Mihaela Gligor). Dukuria Lake e acelaşi lac pe malul căruia obişnuia să se plimbe tânărul Mircea, Maitreyi şi sora acesteia, micuţa Chabu, cum e numită ea în povestea lui Eliade. Nu cred că peisajul s-a schimbat prea mult de atunci. Lacul, şi parcul ce-l înconjoară, este un loc de întâlnire pentru mulţi tineri îndrăgostiţi din Calcutta de azi. Aici ei se pot plimba liniştiţi, ţinându-se de mână, departe de privirile iscoditoare ale indienilor pentru care astfel de gesturi de afecţiune nu au ce căuta în public”.
În opinia ei, ca să vezi toată India ai nevoie de o viaţă.
”Şi ca să o înţelegi, ai nevoie de încă una. India este o... stare de spirit. Ai doar două alternative: o iubeşti din prima sau o urăşti. Eu am ales să o iubesc. Şi a fost cea mai bună decizie pe care am luat-o vreodată. Pentru că India mi-a schimbat viaţa”, încheie Mihaela Gligor.
Mai puteţi citi:
Dragostea dintre Maitreyi Devi şi Mircea Eliade a fost una dintre cele mari iubiri ale lumii, pe cât de frumoasă, pe atât de bine studiată, de-a lungul anilor, de cercetători. Mihaela Gligor, cercetător, organizează sâmbătă, 14 februarie, la Muzeul de Artă din Cluj, un eveniment dedicat acestei poveşti de iubire care a cutremurat milioane de suflete.
Cercetătoarea Mihaela Gligor (37 de ani) a înfiinţat anul trecut, la Cluj-Napoca, primul centru de studii indiene din ţară, împlinind un vis mai vechi de-al lui Mircea Eliade. Plecată pe urmele poveştii de dragoste dintre celebrul scriitor şi Maitreyi Devi, Mihaela a vizitat India şi a tradus în premieră în limba română şi corespondenţa dintre Maitreyi şi biograful american al lui Eliade.
Mircea Eliade şi Maitreyi Devi, istoria unei iubiri neîmplinite
Mircea Eliade, la 23 de ani, a întâlnit-o în India pe Maitreyi Devi (16 ani), cu care a trăit o intensă poveste de dragoste. El era ortodox, ea hindusă. Din cauza prejudecăţilor şi a tabuurilor din anii '30, cei doi au fost despărţiţi de familia fetei. După ce s-a întors în ţară, în 1933, el a scris romanul „Maitreyi”, iar ea, patru decenii mai târziu, „Dragostea nu moare”.
Se încarcă comentariile...
