Inundaţii în zona Dejului. Pompierii au salvat cu barca doi oameni izolaţi de apele revărsate ale Someşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ploile interminabile din ultimul timp au făcut ca Someşul să iasă din albie şi să inunde mai multe sate din judeţul Cluj, în zona Dejului.

Pompierii au fost nevoiţi să intervină şi să evacueze doi oameni din Dej, ziolaţi după ce mai multe străzi de la periferia oraşului au fost inundate. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru SItuaţii de Urgenţă Cluj, cei doi nu au avut nevoie de îngrijiri. 

Apele revărsate au inundat suprafeţe agricole importante şi gospodării din zonă, provocând inclusiv alunecări de teren, în localitatea Vad, iar traficul a fost restricţionat pe DN 109E a fost inundată la intrarea în Cetan. De altfel, reprezentanţii ISU au emis un mesaj prin sistemul RO-ALERT privind restricţionarea traficului pe DN 109E între localităţile Cetan şi Vad.

„În acest moment, personalul ISU Cluj desfăşoară activităţi de monitorizare privind zonele inundate lângă municipiul Dej şi localitatile apropiate. În localitatea Câţcău apele au acoperit un teren arabil şi aproximativ 4 kilometri de drum de exploatare agricolă, iar trei podeţe au fost colmatate. La Vad, câteva sute de hectare de teren arabil au fost inundate,  iar cursul Someşului a fost parţial deviat. Tot aici, pe un drum judeţean a fost o alunecare de teren. La Mica au fost inunadate câteva sute hectare teren arabil,  plus trei sau patru gospodarii inundate. În - zonă a fost transmis un mesaj prin sistemul RO-ALERT privind restricţionarea traficului pe DN 109E - limitare de tonaj - între localităţile Cetan şi Vad”, au precizat reprezentanţii ISU.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite