Joburi consistente pentru studenţi, „subţiri” pentru absolvenţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

JobShop, singurul eveniment naţional de carieră din România adresat studenţilor şi absolvenţilor reuneşte 21 de companii, majoritatea din domeniul tehnic. Printre companiile care îşi prezintă ofertele de joburi disponibile se regăsesc Continental AG Romania, Nokia, Genpact, Procter & Gamble sau Tenaris Silcotub.

Târgul a debutat azi, de la ora 10.00, la Casa de Cultură a Studenţilor. Ofertele sunt consistente pentru studenţi, majoritatea firmelor punând la dispoziţie programe de internship plătite, pe timpul verii.

Internshipuri pentru studenţi


“Noi îi sfătuim pe studenţi să stea la şcoală şi să-şi finalizeze studiile. Nu negăm că nu avem angajaţi studenţi, dar în acest caz la facultate eşti privit veşnicul angajat, care nu are timp de cursuri, iar la serviciu veşnicul student”, a explicat Raluca Szekereş, reprezentant al Nokia în cadrul târgului, care pune la dispoziţie în premieră anul acesta 30 de poziţii pentru programul de internship la fabrica din Jucu. În schimb, absolvenţii de studii superioare se plâng că ofertele pentru aceştia sunt “subţiri”.

“Ofertele mi se par subţiri. Mulţi se laudă cu joburile, fără oferte concrete. Pe internshipuri, în schimb, oferta e vastă”, este de părere Călin Lupea, absolvent al Facultăţii de Instalaţii din cadrul UTCN. Cu toate acestea, reprezentanţii companiilor susţin că piaţa muncii dă semne de revenire.

“Primele semne de revenire au fost în ianuarie. Doar în ultima lună şi jumătate am angajat 50 de oameni. Am lua 10 persoane imediat, cu studii superioare în domeniul ingineriei”, a declarat Mioara Albu, şef al departamentului de resurse umane al Compa Sibiu.

Companiile prezente la eveniment nu precizează cu exactitate numărul de joburi disponibile, limitându-se să nominalizeze doar poziţiile disponibile din cadrul companiei. Excepţie face însă LMS Romania, care a anunţat patru joburi disponibile.

Evenimentul se desfăşoară până mâine, între orele 10.00 şi 17.00.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite