Jurnal de călătorie. Oaspete în Tunisia, casa cavalerilor Jedi | FOTO
0
Rămăşiţe ale Imperiului Roman, oaze spectaculoase, casele unice ale berberilor şi Deşertul Sahara sunt doar câteva dintre atracţiile Tunisiei. Pentru fani sau pentru cinefili, acest loc poartă numele de Tattouine şi este casa lui Anakin şi a lui Luke Skywalker.
Vă amintiţi scena din „Războiul Stelelor“, episodul „Ameninţarea Fantomei“, în care aflăm cum a început saga Skywalker? Se întâmpla într-o galaxie foarte, foarte îndepărtată, pe Tattouine, o planetă deşertică aflată la marginea Imperiului.
Aici, în oraşul Mos Espa, maestrul Jedi Qui-Gon Jinn şi regina Padmé Amidala din Naboo îl cunosc pe cel care avea să devină Darth Vader, unul dintre cei mai cunoscuţi eroi negativi made in Hollywood ai tuturor timpurilor. Decorul este format din clădiri scunde, care seamănă cu nişte igluuri din plastilină, cu forme unduitoare de culoarea nisipului, ornate, ici-colo, cu turnuleţe.
Nu găseşti nicăieri un unghi drept la aceste mici construcţii din care ies mai multe conducte care se pierd în nisip. Singurele obiecte care ies din decorul organic sunt nişte rachete în miniatură, având circa 3-4 metri înălţime, care erau folosite pentru a transforma umezeala din aer în apă, pentru că ne aflam în deşertul arid de pe planeta Tattouine, încălzită nu de un soare, ci de doi sori.
Era final de septembrie şi stăteam în acelaşi decor în care s-au filmat scenele descrise mai sus, într-o ţară nu foarte îndepărtată, la circa două ore distanţă cu avionul de Cluj-Napoca, sub singurul soare care încălzeşte Sahara, cam în locul în care maestrul Jedi, jucat de Liam Neeson, zice: „Vom încerca la un negustor mai mic“. Eram în vestul Tunisiei, în deşert, la câteva zeci de kilometri de oraşul-oază Tozeur, în decorul unde s-a turnat, la finalul anilor ’90, episodul 1 din „Războiul Stelelor“.
Autorităţile tunisiene au rugat echipa lui George Lucas să lase decorurile în deşert, pentru a încerca să atragă aici turişti – şi au avut dreptate. Platoul de filmare de lângă Tozeur este o destinaţie obligatorie pentru fanii seriei, fiind unul dintre puţinele locuri reale care păstrează o mare parte din farmecul atmosferei din film.
Deşi s-au folosit efecte speciale, care fac din ansamblul de circa 20 de construcţii din universul „Star Wars“ să pară un oraş intergalactic, mica oază de Hollywood din deşertul Sahara te poate face uşor să-ţi imaginezi că eşti un cavaler Jedi în mijlocul unei aventuri intergalactice.
Platou de filmare pentru Războiul Stelelor. FOTO: Remus Florescu
VEZI O GALERIE FOTO SPECTACULOASĂ
Acestea erau gândurile mele când un tunisian, cu câţiva ani mai mare decât tânărul Anakin, îmi ia eşarfa de la gât – îmi cumpărasem una tradiţională pentru a mă feri de soarele din Sahara – şi vrea să-mi arate cum se pune corect pe cap.
Reacţionez cu „no, no, no“, aşa cum ne-a sfătuit ghidul, când nu suntem interesaţi de ceea ce vor să vândă localnicii. Ni s-a spus că e important să le explici fără echivoc că nu vrei să cumperi, pentru a nu-i face să-şi piardă timpul, ştiută fiind tradiţia băştinaşă de a negocia „la sânge“. Dacă intri în joc şi joci dur, poţi ajunge să plăteşti şi 20% din preţul cerut iniţial.
Băiatul slăbuţ zice: „No money, no money“ şi încearcă să-mi arate că nu vrea să-mi vândă nimic. Îl las să-mi aranjeze eşarfa pe cap, gândindu-mă: „Ce frumos din partea lui”. Apoi, văd care este produsul lui: le cere câţiva dinari (1 leu înseamnă 0,6 dinari) turiştilor care vor să se fotografieze cu cămila lui, aflată la câţiva metri depărtare. Îi explic că nu vreau să am poze cu patrupedul cu cocoaşă şi-mi văd de explorarea în continuare a decorurilor Star Wars.
La fel ca mulţi turişti, încerc să văd ce e în spatele uşilor locuinţelor ce par turnate din nisip. În film, în spatele pereţilor magazinului de vechituri al lui Watoo, îl vedem pe Anakin meşterind la nişte roboţi într-o încăpere super-tehnologizată, unde pâlpâie nişte luminiţe ale unor aparate din viitor. În realitate, locuinţele sunt nişte cochilii goale, iar înăuntrul lor nu vei găsi decât nişte schele de lemn care susţin structurile. Scenele de interior au fost filmate într-un studio din Londra.
O bucată de rai în deşert
Există o atracţie pentru deşert a autorilor marilor epopei science fiction, mă gândesc în timp ce hoinăresc printre locuinţele din Tattouine, planeta din universul lui George Lucas, a cărei denumire pare inspirată din numele localităţii tunisiene Tataouine, aflată la câţiva kilometri de platoul de filmare pe care îl vizitez.
Aceste locuri aride, unde viaţa îi pune pe oameni la cele mai grele încercări, sunt, de fapt, şi cele care aduc cele mai mari satisfacţii. Pentru că abia după ce treci deşertul te vei bucura într-adevăr de oaza care te aşteaptă la final. Asta am simţit cu câteva ore înainte, când treziţi de la ora 3 noaptea, am „alergat“ prin deşert cu autocarul circa 300 de kilometri din Douz – locul unde turiştii sunt urcaţi pe cămile sau pe ATV-uri – pentru a explora un pic dunele Saharei – până la oaza din Chebika.
Momentul acela în care după multe ore de mers într-un peisaj arid intri într-o oază, pe un drum îngust, înconjurat de o „junglă“ de palmieri, este incredibil. Pare aproape ireal ca într-un peisaj selenar ars de soare şi bătut de vânturi să apară o oază cu vegetaţie luxuriantă, care creşte în jurul unui fir de apă la capătul căruia găseşti o cascadă cristalină şi un mic lac cu apă turcoaz. Între iadul deşertului şi un rai desprins din 1.001 de nopţi sunt, aici, doar câţiva metri.
În Tozeur te poţi caza chiar într-o oază, Dar Horchani fiind un complex de bungalow-uri construite printre palmieri, într-o grădină luxuriantă, cu flori colorate şi ciorchini de curmale delicioase, pe care le poţi culege cu uşurinţă. Căsuţele cu elemente de arhitectură berberă sunt suspendate pe trunchiuri de palmieri, pereţii şi mobilierul sunt făcuţi din lemn de palmier, iar în unele încăperi au fost ridicate în jurul unor palmieri care cresc în continuare. Tradiţionalul ceai de mentă cu migdale nu a fost nicăieri în Tunisia mai bun.
Impresionante sunt şi casele berberilor, locuitorii deşertului despre care tunisienii vorbesc acum cu mare admiraţie. Săpate în pământ, aceste locuinţe asigură o temperatură plăcută în mijlocul deşertului dogorâtor. Unele dintre ele sunt chiar locuite sau, cel puţin, sunt făcute să pară astfel când vin turiştii în vizită. Există chiar şi un hotel cu restaurant, Marhala, în localitatea Matmata, construit sub pământ. Camerele hotelului sunt practic nişte igluuri săpate în pământ, care au în loc de paturi nişte saltele puse pe podea.
Cămile, ATV-uri, jeepuri
Experienţa deşertului nu ar fi completă fără a te urca, precum Lawrence al Arabiei, pe o cămilă, docilul animal al berberilor cu care aceştia străbat de milenii Sahara. E interesant să vezi, în mersul unduitor al cămilei, oceanul de nisip, cu dune molcome, care se contopeşte undeva, în depărtare, cu cerul. Reveria berberă se termină însă când constaţi că bietele animale pot deveni irascibile, din cauză că nu sunt îngrijite bine. Mi s-a întâmplat să intru în panică atunci când am văzut cămila pe care o călăream că-şi întoarce gâtul lung spre mine şi dinţii ei mari se îndreaptă spre piciorul meu.
Nu voia să mă muşte, ci doar să se scarpine. Nu a fost o imagine plăcută când am văzut, de exemplu, cum una dintre cămilele din grup avea o tăietură deschisă pe care dansau muştele. Deşi cămilele nu par foarte înalte, în momentul în care se ridică de la pământ cu tine în şa, ai impresia că eşti ridicat cu macaraua sus, sus de tot. Am făcut-o şi pe asta, dar o dată în viaţă ajunge. Chiar poţi şi fără, având în vedere că excursia în deşertul tunisian presupune adrenalină destulă.
Poţi să călăreşti un ATV într-un peisaj care-ţi aduce aminte de „Mad Max“, iar apoi, în drum spre decorurile din „Războiul Stelelor“, de lângă Tozeur, vei avea parte de multă adrenalină în Toyotele Land Cruiser 4x4 în care vei fi îmbarcat. Şoferii calcă fără milă acceleraţia jeep-urilor, pe un adevărat traseu de off road amenajat printre dunele de nisip.
Călătoria se transformă într-un roller coaster şi, fiind pe scaunul din dreapta, de multe ori am strâns puternic de mânerul portierei, având impresia că ne vom rostogoli ca o machetuţă aruncată de un copil care s-a săturat de ea. Punctul culminant este o pantă care-ţi dă impresia că jeepul coboară la 90 de grade în abis. La decorurile din Mos Espa, oraşul legendar din „Războiul Stelelor“, se poate ajunge şi pe un drum de 15 kilometri prin deşert, asfaltat ca în palmă, dar ai pierde astfel tura de off road nebună printre dune.
Realitatea săracă, dincolo de resorturile de lux
În timp ce ies pe poarta folosită de cavaleri Jedi, prinţese intergalactice şi creaturi ciudate din universul lui George Lucas, tunisianul slăbuţ vine din nou la mine şi primesc un duş rece al realităţii. Îmi cere nişte bani pentru că mi-a aranjat eşarfa pe cap. Sunt surprins neplăcut şi-l trimit la plimbare. Le fel ca el, sute de tineri tunisieni încearcă, zi de zi, sub soarele dogoritor al Saharei, să câştige câţiva dinari de la turişti.
Ghidul nostru, Nejib Chaaba, un profesor universitar din generaţia de tunisieni care au beneficiat de burse de la stat pentru a face facultatea în străinătate, el ajungând în România, povesteşte că în Tunisia şomajul este foarte mare, de 18%, iar de la revoluţia de iasomie (2011), clasa de mijloc, care reprezenta circa 60% din populaţie, s-a îndreptat spre sărăcie.
Turismul a fost lovit şi de atentatul terorist din Sousse din 2015, când un tânăr care-şi ascunsese arma într-o umbrelă de plajă a ucis 37 de persoane pe plaja unuia dintre cele mai luxoase hoteluri din localitatea turistică. În timpul dictatorului tunisian Ben Ali, turismul era considerat un domeniu strategic şi se investea mult pentru a atrage turişti, însă după alungarea acestuia cu ocazia revoluţiei de iasomie, ţara a trecut prin mai multe crize şi turismul a decăzut mult.
Am văzut, în Sousse, hoteluri abandonate care arată ca după bombardament. „Înainte, aici era o zonă impecabilă“, mi-au spus turişti care au vizitat Tunisia înainte de 2011, când a avut loc revoluţia de iasomie, în care oamenii şi-au câştigat libertatea, dar bunăstarea materială care i-a scos, de asemenea, pe străzi întârzie să apară. Salariul minim în Tunisia este 130 de euro, iar şomajul în rândul tinerilor este uriaş: 36%.
Realitatea de după zidurile resorturilor luxoase de 5 stele, care oferă condiţii similare celor din Turcia şi Egipt, dar la preţuri un pic mai mici, este destul de sumbră. M-au lovit puternic mizeria şi sărăcia de care am dat când am ieşit de pe bulevardul principal al Tunisului, capitala ţării. Trebuie doar să intri pe prima străduţă, şi la circa o sută de metri de ambasade şi hoteluri luxoase vei găsi un peisaj de periferie gri-închis, cu gunoaie aruncate pe stradă şi clădiri care stau să cadă peste tine.
În Tunis, în Monastir, în Sousse, principalele oraşe turistice ale ţării, am vizitat aşa-numitele medine, zone din oraşele vechi, cu străduţe înguste şi pietruite în care se înghesuie sute de comercianţi care vând de la curmale şi obiecte din piele de cămilă, până la aur, haine contrafăcute, ceramică şi tot felul de chinezării. I-am considerat enervanţi pentru insistenţa lor pe aceşti comercianţi, dar şi pe tinerii pe care-i găseşti în diferite situri turistice din deşert, care te îndeamnă să faci poze cu cămila, vulturul sau vulpile lor de deşert. Asta până ce am înţeles că insistenţa lor este cauzată de sărăcie.
Tunisienii şi-au câştigat libertatea, au democraţie, au alegeri, îşi pot schimba preşedinţii, dar din punct de vedere material lucrurile nu stau foarte bine. E o situaţie oarecum similară cu a românilor în primii ani după Revoluţie. Şi noi am trecut printr-un deşert până să ajungem la o anumită stabilitate. Tunisienii îşi caută încă drumul de ieşire din deşert, iar lucrul acesta este greu de văzut de pe şezlongurile din resorturile luxoase, unde totul pare mirific.
Se poate vedea că ţara încearcă să readucă turiştii. Proprietarii de resorturi fac eforturi să recâştige încrederea turiştilor: la intrarea în hoteluri, toate bagajele sunt scanate, iar plajele sunt păzite ziua şi noaptea. Într-o seară, când am ieşit la un club din Monastir, am găsit pe bulevardul principal filtre de poliţie la câţiva kilometri distanţă unele de altele.
De asemenea, pe străzile oraşelor mari poţi vedea mulţi poliţişti care asigură ordinea. L-am întrebat pe Najib, ghidul nostru, despre pericolul unor potenţiale atentate teroriste care se pot petrece şi mi-a răspuns că „acest pericol este la fel de mare precum cel de a fi un atentat la Nisa sau la Paris, unde au existat asemenea atentate teroriste şi nimeni nu mai vorbeşte despre ele“.
De la Cartagina la amfiteatrul El Djem
Pe lângă deşertul tunisian, unde poţi descoperi cultura berberă, cu spectaculoasele case săpate sub pământ, există vestigii istorice uimitoare, precum muzeul care adăposteşte ruinele anticului oraş Cartagina, acum o suburbie a Tunisului, de unde, cu circa 2.000 de ani în urmă, a pornit să cucerească Roma unul dintre cei mai mari strategi militari ai tuturor timpurilor, Hannibal. Nu trebuie ratat nici amfiteatrul de la El Djem, unul dintre cele mai mari amfiteatre antice, după Colosseumul din Roma şi cel din Pompeii. Amfiteatrul tunisian este unul dintre cel mai bine conservate, aici filmându-se mai multe scene din filmul „Gladiatorul“.
De asemenea, la Muzeul de Arheologie din Sousse găsim vestigii extrem de interesante din perioada romană, Tunisia fiind una dintre puţinele locuri ale Imperiului unde zeul mării, Neptun, este înfăţişat, într-un mozaic, sub forma unui bărbat tânăr – de obicei, Neptun este prezentat drept un bătrân. Merită să vizitaţi şi poate cea mai romantică destinaţie din Tunisia, orăşelul de pe malul mării Sidi Bou Said, ale cărui case sunt toate vopsite în alb şi albastru, precum cele din mai celebrul Santorini.
Una peste alta, Tunisia este o destinaţie care merită explorată dincolo de zidurile resorturilor de lux. Cultura, istoria şi tradiţiile sunt extraordinare şi trebuie descoperite fără prejudecăţi şi cu înţelegere pentru tunisienii care încearcă să-şi găsească drumul spre o oază pe care au căutat-o la începutul Primăverii arabe. Dacă vă agasează un copil prea insistent să faceţi o poză cu cămila lui, gândiţi-vă că poate o face din cauză că-i este foame.
Vă mai recomandăm şi:
Se încarcă comentariile...
