Concediul meu de filme se apropie de final. Vineri am mai bifat două titluri interesante, pe care cel mai probabil le veţi regăsi în cinematografe în perioada următoare. Este vorba despre documentarul “Dacii liberi” (regia Monica Lăzurean-Gorgan şi Andrei Gorgan) şi “Foxtrot” (regia Samuel Maoz).

Documentarul de o oră care prezintă fenomenul dacopatiei în România are meritul că face un pas în direcţia unui curent care ia amploare. Cei doi regizori adună personaje din toate zonele, de la locuitorii satului dacic de la Năeni (Buzău), până la participanţii de la congresele de dacologie, unde aflăm că Isus s-a născut pe teritoriul României sau că galii au întemeiat oraşul Galaţi.

Îl admirăm în imagini de arhivă chiar şi pe fostul ministru al culturii Lucian Romaşcanu (iunie 2017 – ianuarie 2018), care ia cuvântul la un asemenea congres, pentru a le mulţumi participanţilor. Un alt personaj important al filmului “Dacii liberi” este chiar fostul primar al Clujului, Gheorghe Funar, care explică, aşa cum a făcut-o şi în alte rânduri, că Germania ar fi fost fondată de daci, de unde şi Deutschland.

Ce mi se pare mie că lipseşte acestui film este o voce mai puternică, una care să dea greutate, una care să analizeze toate teoriile de buzunar prezentate în trei sferturi din documentar. E drept că în una din cele două tabere stă un arheolog care încearcă să demoleze toate miturile, dar, având în vedere dimensiunile absolut colosale ale fenomenului dacopatiei, mi-e foarte greu să înţeleg de ce realizatorii filmului nu au apelat la mai mulţi cercetători (sau mai puţini, dar mult mai cunoscuţi), care să puncteze măcar, dacă nu chiar să explice pe înţelesul tuturor, “care e faza” cu dacii şi romanii, cât e adevăr şi cât e invenţie în privinţa strămoşilor noştri şi aşa mai departe. Din punctul meu de vedere, filmul ar fi putut fi mai percutant dacă nu ar fi fost debalansat la acest capitol.

Oricum, în mod evident “Dacii liberi” merită văzut, chiar şi numai pentru că atrage atenţia asupra dacopatiei. Atât doar că jurnalistul din mine a simţit nevoia unei reprezentări mai puternice a ambelor tabere ale căror idei se confruntă în documentar.

Tot vineri, după o porţie de dacopatie, am luat şi o porţie de dramă, cu “Foxtrot” (o coproducţie Israel-Elveţia-Germania-Franţa). Filmul, care a primit marele premiu al juriului la festivalul de la Veneţia, a fost proiectat şi în seara de deschidere a TIFF-ului. Pelicula debutează cu momentul în care Michael şi soţia lui, Dafna, află că fiul lor, soldatul Jonathan, a murit, nu se ştie cum, probabil în urma unui incident într-o misiune. Lucrurile iau însă o turnură ciudată, suprarealistă şi totul se transformă într-o metaforă despre război, despre izbăvire şi despre pedeapsă. TIFF-ul meu s-a încheiat cu acest film şi mi-a prins tare bine!

Ce mai puteţi vedea duminică la TIFF

Dacă aţi ratat peliculele din cadrul “Zilelor filmului românesc” (ZFR), încă mai puteţi prinde ceva duminică. La Universitatea Sapientia de la ora 10.00 rulează “Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor” (regia Emanuel Pârvu), iar de la ora 12.00 – “Soldaţii. Poveste din Ferentari” (regia Ivana Mladenovic). Tot duminică dimineaţa, de la ora 10.00, tot în cadrul ZFR, dar la Cinema Victoria, puteţi urmări al treilea calup de scurtmetraje româneşti. De la ora 12.00, la Urania Palace, este proiectat “Câteva conversaţii despre o fată foarte înaltă” (regia Bogdan Theodor Olteanu). De asemenea, “Un pas în urma serafimilor”, în regia lui Daniel Sandu, poate fi urmărit duminică seara, de la ora 19.30, la Cinema Mărăşti.

Dacă doriţi să revedeţi un film de Ingmar Bergman, tot duminică e momentul: de la ora 14.00 la Casa de Cultură a Studenţilor rulează “Sarabanda”. În aceeaşi notă, de la ora 18.00 “Persona” este în program la Cinema Florin Piersic.

Citiţi şi:

TIFF, concediul cu filme

Jurnal de TIFF: cine l-a ucis pe Don Quijote şi cine i-a omorât pe ceilalţi

Jurnal de TIFF: intimitate, dragoste şi foarte mulţi câini