La Gomera, primul film al lui Corneliu Porumboiu realizat şi în afara ţării, se vede în premieră în România, la TIFF

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine din filmul La Gomera. FOTO: TIFF
Imagine din filmul La Gomera. FOTO: TIFF

Filme „la cald”, venite direct de la Cannes, dar şi poveşti bazate pe întâmplări reale şi analize sociale puternice vor completa seria de surprize rezervate publicului TIFF, la cea de-a 18-a ediţie a celui mai mare eveniment de film din România.

Antonio Banderas interpretează magistral rolul lui Pedro Almodóvar în Durere şi glorie (Pain and Glory), cel mai recent film al faimosului regizor premiat în 2002 cu Oscar pentru scenariul original Talk to Her şi distins, de-a lungul carierei, cu peste 130 de trofee în marile festivaluri. Cel de-al 21-lea lungmetraj pe care îl semnează are un puternic caracter autobiografic şi reconstituie, introspectiv, diferitele etape din viaţa cineastului spaniol.

Pelicula - în care mai joacă Penelope Cruz şi Leonardo Sbaraglia - concurează pentru trofeul Palme d’Or la ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes şi va fi prezentată la TIFF, în premieră în România, pe ecranul-gigant din Piaţa Unirii Open Air, urmând ca din toamnă să intre în cinematografele din ţară, distribuită de Independenţa Film. 

Corneliu Porumboiu, la concurenţă cu nume mari

Alături de Almodovar, Jim Jarmusch, Quentin Tarantino, Ken Loach şi alte nume mari ale filmului mondial, Corneliu Porumboiu (premiat în 2006 la Cannes cu Camera d’Or pentru cel mai bun debut) concurează, şi el, în competiţia oficială a celui mai important festival din lume, cu La Gomera.

Povestea unui ofiţer de poliţie corupt (Vlad Ivanov) care ajunge pe o insulă din Spania pentru a învăţa limbajul fluierat "el silbo”, esenţial în misiunea de eliberare a unui traficant de droguri, a fost filmată în trei ţări (România, Spania şi Singapore).  Rodica Lazăr şi Catrinel Marlon completează o distribuţie eclectică de actori români şi spanioli. Filmul va putea fi văzut într-o unică proiecţie în avanpremieră la TIFF. Tot de la Cannes, din secţiunea Semaine de la critique, revine în competiţia pentru Trofeul Transilvania regizorul Hlynur Palmason cu Alb cât vezi cu ochii (A White, White Day), povestea unui bărbat pe care îndoielile privind fidelitatea soţiei îl bântuie ca o fantasmă, chiar şi la doi ani după moartea tragică a acesteia, alimentându-i gândurile de răzbunare.

Seara zilei de marţi, 4 iunie, este rezervată proiecţiei speciale din Arkhai Sculpture Park, Vlaha, şi Generaţiei Woodstock (Woodstock: Three Days that Defined a Generation), proaspăt lansat la Tribeca Film Festival din New York. Marcând aniversarea a 50 de ani de la prima ediţie a legendarului festival, documentarul reia povestea celor 3 zile care aveau să schimbe modul în care o întreagă generaţie avea să abordeze muzica, artele, dar şi politica şi drepturile sociale. Invitatul special al serii este Oigăn, cu deja celebrul său performance live intitulat Oigan plays Dylan. 

În 2017, un tânăr jurnalist surprinde scena politică italiană cu anunţul că va candida ca primar al oraşului Palermo, susţinut de Liga, al cărui lider e Matteo Salvini, politicianul care îi denigrase, de-a lungul timpului, exact pe italienii din sud. Urmează o campanie electorală "fictivă", documentată în cele mai mici detalii cu o cameră ascunsă. Rezultatul este Politica italiană pentru to(n)ţi (Il Sindaco, Italian Politics 4 Dummies), un film ce a stârnit un scandal enorm în Italia, finalizat cu un proces în care jurnalistul primeşte câştig de cauză. Echipa filmului, inclusiv jurnalistul-erou, va fi prezentă la TIFF 2019 pentru a putea împărtăşi experienţa unică a creării acestui documentar. 

„Nu e nimeni acasă”, documentarul produs de doi jurnalişti

Nu e nimeni acasă este un material produs de Recorder.ro – câştigător anul acesta la Gala Premiilor Superscrieri. Documentarul realizat de jurnaliştii Andrei Udişteanu şi David Muntean urmăreşte ultimele zile petrecute în România de o familie cu doi copii pregătită să emigreze în Marea Britanie. Departe de a fi un caz izolat, povestea lor reflectă imaginea unui fenomen dezastruos, alimentat puternic de evoluţia politică de după decembrie 89: români care pleacă definitiv din ţară, copleşiţi de dezamăgiri şi regrete. 

Au trecut 30 de ani de la evenimentele din Decembrie 89, iar proiecţia documentarului După Revoluţie, semnat de Laurenţiu Calciu, marchează acest moment printr-o proiecţie specială la TIFF. Folosind imagini înregistrate pe camera lui VHS pe străzile din Bucureşti, imediat după evenimentele care au condus la căderea regimului comunist, regizorul redă confuzia acelor momente şi opiniile, temerile şi aşteptările românilor de rând, realizând totodată o anchetă istorică şi antropologică a primelor alegeri libere. Un film pe care tânara generaţie nu ar trebui să-l rateze pentru a înţelege mai bine istoria recentă.

Programul complet al tuturor filmelor va fi anunţat în 20 mai. Până atunci, cei ce vor să se asigure că nu vor rata proiecţiile dorite au posibilitatea de a achiziţiona unul dintre cardurile TIFF, acestea oferind un avans de 48 de ore de acces la program şi la vânzarea de bilete. Detaliile pot fi găsite pe tiff.eventbook.ro.

Citeşte şi

INTERVIU Anna Szeles, marea actriţă care va fi distinsă la TIFF cu premiul pentru întreaga carieră: „Am învăţat să fac schi nautic pentru primul rol

TIFF 2018, în cifre şi recorduri. Peste 135.000 de participanţi la cel mai mare festival din România dedicat filmului

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite