Liderul studenţilor: „Sistemul universitar are urgenţe mult mai mari decât lipsa unor prevederi care stabilesc cum se poate renunţa la doctorat“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii studenţilor s-au întâlnit ieri, 8 ianuarie, cu noul ministru al Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Sorin Cîmpeanu, şi au discutat despre reforma în educaţie şi problemele privind OUG dată de Guvern la finalul lunii decembrie.

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) a participat ieri, 8 ianuarie, la o întâlnire cu noul ministru al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. S-a discutat despre cum văd studenţii reforma în educaţie şi problemele semnalate de aceştia în legătură cu OUG dată de Guvern la finalul lunii decembrie.

În primul rând, tinerii i-au spus ministrului că sunt nemulţumiţi de instabilitatea sistemului educaţional şi de lipsa de consultare când vine vorba de modificări la Legea Educaţiei.

„Este al treilea an consecutiv în care Guvernul emite ordonanţe de urgenţă care modifică legea educaţiei în perioada vacanţei de iarnă, după ce o altă ordonanţă care aducea peste 90 de modificări ale Legii Educaţiei a fost emisă în vara acestui an, tot în perioada vacanţei şi tot fără consultarea studenţilor.

Din punctul de vedere al ANOSR, sistemul universitar are urgenţe mult mai importante decât lipsa unor prevederi care să reglementeze modul în care se poate renunţa la titlul de doctorat. Mai mult decât atât, dat fiind faptul că o astfel de solicitare a venit din partea unei singure persoane, oportunitatea existenţei unor prevederi care să permită renunţarea la titlul de doctorat şi consecinţele pe care o astfel de decizie ar trebui să le producă ar fi trebuit puse în dezbatere publică şi nu decise de Guvern, fără consultarea mediului universitar“, se arată într-un comunicat al reprezentanţilor studenţilor, semnat de liderul lor, Cristi Popescu.

Deşi ministrul Educaţiei le-a spus că îşi asumă vina pentru lipsa de consultare a studenţilor pe tema ordonanţei, invocând că nu a avut suficient timp să se ocupe de acest aspect, dată fiind perioada scurtă de la numirea dumnealui în funcţie şi emiterea ordonanţei. Ministrul le-a promis studenţilor că nu vor mai fi astfel de situaţii în viitor. Însă aceştia susţin că nu este prima promisiune de acest fel venită din partea Ministerului Educaţiei. Reoprezentanţii studenţilor i-au spus oficialului că o nouă situaţie în care aceştia vor for fi excluşi de la masa negocierilor va avea repercursiuni.

„Ne pare rău să vedem că deşi vremurile şi oamenii din Guvern se schimbă, obiceiurile legate de modificarea legii educaţiei în mijlocul sărbătorilor de iarnă, fără consultarea studenţilor, au rămas aceleaşi. Ne aşteptăm de la domnul Ministru în noul an la mai mult dialog cu studenţii şi la mai puţine modificări legislative care nu rezolvă de fapt problemele reale din sistem. Sperăm că în urma întâlnirii de ieri, domnul Ministru a luat act de problemele pe care le-am semnalat şi va cauta soluţii pentru ca acestea să poată fi rezolvate. România nu-şi mai poate permite să continue cu un sistem universitar în care rata de abandon universitar este de 40%, în care finanţarea educaţiei nu permite investiţii de calitate în sistem sau în care studenţii nu au niciun cuvânt de spus faţă de modul în care sunt pregătiţi pentru viitoarea lor carieră“, spune Cristi Popescu, preşedinte ANOSR.

Ce i-au cerut studenţi ministruluii:

25% în alegerea rectorului. Dreptul studenţilor de a avea un cuvânt important de spus în alegerea rectorului a fost câştigat în marile proteste studenţeşti din 1995, însă acesta a fost exclus din legea educaţiei adoptată din 201, în ciuda reacţiilor vehemente venite din partea studenţilor şi ai altor membri din comunitatea academică, susţin reprezentanţii ANOSR.

Deşi în ultimii ani Ministerul Educaţiei şi-a exprimat în nenumărate rânduri susţinerea pentru reacordarea dreptului studenţilor de a participa în procent de 25% la alegerea rectorului, până acum nu a fost demarată nicio acţiune în acest sens. Dacă situaţia nu va fi soluţionată, studenţii sunt pregătiţi să iasă în stradă dacă situaţia nu va fi rezolvată până în perioada mai-iunie.

Bursele sociale. În ciuda numersoaselor întâlniri pe tema burselor sociale în perioada septembrie-noiembrie a anului trecut, se pare că după finalizarea campaniei electorale ministerul şi-a dat seama că ”nu are capacitatea internă necesară” pentru a putea gestiona un proiect POSDRU pentru burse sociale.
„Deşi discuţiile în legătură cu modul în care va fi implementat proiectul erau destul de avansate anul trecut, se pare că singura soluţie viabilă pe care o vede acum Ministerul pentru a putea fi aduşi bani europeni pentru burse sociale este ca universităţile să depună astfel de proiecte, pornind de la un model cadru pe care Ministerul îl va trimite tuturor universităţilor. Acest lucru va însemna că probabilitatea ca studenţii orfani sau cei proveniţi din familii sărace să fie susţinuţi din bani europeni va fi destul de mică, întrucât foarte multe universităţi au probleme în a atrage şi a gestiona fonduri europene.
Reamintim că deşi legea educaţiei prevede că bursele sociale acordate studenţilor trebuie să acopere cheltuielile minime de cazare şi masă, acestea sunt în prezent, în medie, 220 de lei, deşi Consiliul Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior a estimat că aceste cheltuieli sunt cel puţin de 575 de lei“, afirmă studenţii.

Bani pentru transportul local în comun. Studenţii din Iaşi, Cluj-Napoca şi Petroşani nu mai primeau reducerea de 50% la transportul local în comun din cauza fondurilor mici venite de la Minister. Ministrul le-a înmânat studenţilor un document care le-a arătat că a fost suplimentat fondul pentru transportul local în comun pentru toate universităţile din ţară, oferindu-se mai mulţi bani acolo unde a fost cea mai mare nevoie. „Prin urmare, de la începutul acestui an, universităţile nu mai au nicio scuză să nu ofere studenţilor reducerea la transport de care beneficiază prin lege“, adaugă studenţii.

Mia puteţi citi:

EXCLUSIV Cristi Popescu, noul lider al studenţilor: „Dacă aş fi ministrul Educaţiei pentru o zi mi-aş da demisia“

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite