Mărturia emoţionantă a unui medic trecut prin calvarul COVID: E cumplit să respiri prin acel aparat. Respiraţia ta e modificată, iar ritmul şi cantitatea de oxigen sunt impuse de aparat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Câsu a trecut printr-un adevărat coşmar de când s-a îmbolnăvit. FOTO Arhivă personală / Mihai Câsu
Mihai Câsu a trecut printr-un adevărat coşmar de când s-a îmbolnăvit. FOTO Arhivă personală / Mihai Câsu

Medicul clujean Mihai Câsu s-a infectat cu SARS CoV-2 şi a fost nevoit să petreacă două săptămâni cumplite la spital. Câsu a povestit prin ce a trecut şi a atins şi o altă problemă: creşterea numărului de pacienţi cu tulburări anxioase şi depresive pe timp de pandemie.

Mihai Câsu este medic primar în psihiatrie la Cluj şi co-fondator al centrului medical Mind Reset. La începutul lunii noiembrie., s-a infectat cu noul coronavirus şi a trecut printr-un adevărat calvar. 

Într-o discuţie cu reporterul „Adevărul”, medicul clujean a descris în culori sumbre situaţia existentă la Spitalul Municipal Clinic Clujana, unde personalul medical e copleşit de numărul mare de cazuri, iar mulţi dintre bolnavi trec prin clipe grele. 

„În noaptea de 1 noiembrie am început să mă simt rău, iar în data de 3 am primit rezultatul testului, pozitiv, şi m-am dus la spital pentru evaluare. Analizele au ieşit relativ bine, aveam senzaţia unei gripe şi mă simţeam doar slăbit. Aparent, nu aveam niciun semnal că ceva ar fi rău, însă îmi scăzuse saturaţia de oxigen, era undeva la 88-89. Când scade sub 92 deja trebuie să te gândeşti că nu e în regulă, iar sub 90 ai nevoie de oxigen”, povesteşte medicul.

Pericolul ascuns

De altfel, spune el, acesta e unul dintre cele mai mari pericole. Mulţi pacienţi se pot simţi aparent bine, însă starea lor se poate modifica diametral în scurt timp. „Chiar m-au sunat nişte prieteni bolnavi şi ei, care stau acasă, să-mi pună diverse întrebări. Le-am spus să-şi ia neapărat un pulsoximetru şi să-şi verifice starea, pentru că dacă îţi verifici starea în permanenţă, ştii din timp dacă trebuie să mergi la spital, dacă ai saturaţia de oxigen scăzută. E foarte important, pentru că dacă nu te duci la timp la spital există riscul ca afectarea plămânilor să avanseze galopant şi să faci insuficienţă respiratorie acută”, este sfatul lui Mihai Câsu. 

Odată ajuns la spital, el a urmat timp de o săptămână un tratament conform protocolului, bazat pe un antiviral, Kaletra. Tratamentul nu a funcţionat în cazul său, iar situaţia s-a agravat şi a ajuns la ATI. Conectat la aparate, a trecut pe un alt tratament cu Remdesivir şi a fost pus la un aparat de ventilaţie la care era conectată o mască de CPAP, cea mai eficientă formă de ventilaţie neinvazivă. 

Iadul din spital

„Ăsta e protocolul, din păcate, Kaletra e şi un antiviral mai ieftin, iar atunci e indicat în formele mai uşoare, moderate şi presevere. După o săptămână, starea mea s-a înrăutăţit, motiv pentru care am fost transferat într-o secţie de semi-terapie intensivă, pentru că nu mai aveau locuri, m-au pus într-o secţie care face parte din ATI-ul lor. Atunci, am fost pus la un  aparat de ventilaţie. Am avut noroc, pentru că masca CPAP şi tratamentul cu Remdesivir m-au ajutat să mă recuperez. Au fost însă zile cumplite, cu multă spaimă, anxietate. E cumplit să respiri prin acel aparat, practic respiraţia ta e modificată, iar ritmul şi cantitatea de oxigen sunt impuse de aparat”, rememorează Câsu.

În continuare, el a descris o situaţie gravă, cu un spital arhiplin şi cu un personal medical epuizat, subţiat şi afectat serios de îmbolnăviri. „Medicii sunt sub o presiune foarte mare, se infectează şi ei, iar atunci sunt şi mai puţini. Inclusiv medicul şef de secţie a fost bolnav şi a revenit după câteva zile. E gravă situaţia, partea de infectare în rândul personalului medical e foarte periculoasă pentru că degeaba ai avea paturi dacă nu ai medici care să se ocupe ei”, atrage atenţia medicul. 

Mihai Câsu mai spune că spitalul a ajuns deja la pragul la care nu mai poate face faţă: „E foarte mult de muncă pentru fiecare pacient. Un medic ajunge să se ocupe de 25-30 de pacienţi, deşi în mod normal ar fi trebuit să se ocupe de cel mult 10-12. Sistemul e la pragul acela la care nu mai face faţă. Şi ajung oamenii în faţa unui personal medical care deja nu mai poate face faţă”.

După două săptămâni, când ultimul test a fost negativ, medicul a fost externat, iar acum îşi va relua munca la cabinet. E conştient că îl vor aştepta alte zile complicate la serviciu, în contextul în care numărul pacienţilor care au nevoie de asistenţă psihiatrică s-a dublat în ultimele luni. „De când a debutat pandemia, cel puţin în practica mea de ambulator s-a dublat incidenţa tulburărilor de anxietate şi depresive, corelate într-o formă sau alta, direct sau indirect de COVID, de expunerea la virus sau de condiţiile speciale de trai, de izolare”, adaugă medicul, care are şi un mesaj de final. „Pe cei care se confruntă cu astfel de probleme îi sfătuiesc să meargă la medic, să nu amâne, pentru că situaţia lor se poate agrava dacă nu sunt trataţi”, a încheiat Câsu.

Vă mai recomandăm

Medicul Adrian Marinescu explică de ce lockdown-ul a fost bun în primăvară, dar acum nu mai e o soluţie

Câte cazuri de COVID avem în realitate. O veste proastă şi una bună

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite