Cluj-Napoca

articolul anterior articolul urmator

Mărturia unui român despre infernul din Grecia: „Flăcările păreau că sunt mai mari decât dealurile pe care le devastau“

4
25 Jul 2018 16:52:35
Autor: Ştefan Lică
Sergiu a putut să vadă cu ochii săi dezastrul din Creta.
Sergiu a putut să vadă cu ochii săi dezastrul din Creta.

Doi tineri din Cluj au ales să-şi petreacă vacanţa într-un complex hotelier din insula Creta, fără să aibă habar de ce vor avea parte.

Sergiu Dobozi şi Kati Sipos au avut inspiraţia să aleagă Rethymnon, o staţiune aflată pe coasta de nord a Cretei, relativ departe şi la adăpost de incendiile care au cuprins o parte a insulei. Nu au fost, însă, feriţi în totalitate de emoţii.
 
„Am decis să vizităm insula, iar în drumul nostru spre o plajă am putut să vedem dezastrul de aici. Dacă la noi la hotel toată lumea era calmă şi nu se vedea nici măcar fumul, la vreo 30 de kilometri de noi era un adevărat infern. Câteva dealuri erau cuprinse de flăcări, iar în unele locuri parcă flăcările erau mai mari decât dealurile. Am plecat rapid de acolo, nu voiam să riscăm. Lumea era panicată, traficul era foarte greoi fiindcă oamenii încercau să plece cât mai repede din zonă”, a povestit tânărul.
 
 
 
În ziua următoare, Sergiu şi Kati au ales un alt traseu şi au apelat la un autocar. Credeau că nu vor mai fi probleme, dar s-au înşelat. „Am trecut şi de data asta printr-o zonă, aproape de Chania, unde se vedeau incendiile. E adevărat, traficul a fost deviat, iar autocarul în care eram a făcut un ocoliş de câţiva kilometri buni. Dar de data asta oamenii erau calmi. Doar şoferul înjura din cauză că trebuie să facă un ocol şi i se dă peste cap tot traseul şi orarul”, a povestit Sergiu. Acesta mai spune spune că între timp situaţia pare că s-a calmat în Creta, iar majoritatea incendiilor ar fi fost stinse de pompieri.
 
Insula Creta este una dintre zonele afectate de incendiile care au provocat doliu naţional în Grecia. Chiar dacă nu s-au înregistrat victime ca la Atena, flăcările au provocat pagube uriaşe şi au semănat panică printre turişti. Un important muzeu din zona Chania, insula Creta, a fost distrus în întregime de flăcări, iar multe hoteluri şi case de vacanţă au fost distruse parţial sau în totalitate. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

4 Comentarii

Ilisie Ioan
25.07.2018, 17:40:19

O lume de nebuni, demenți, cretini. Deplasarea unui turist împulicat, din România, Anglia, Germania pînă în Grecia necesită sute de litri de benzină sau motorină = poluare, CO2. Ei , la dezastrul climatic actual a contribuit , si, drepturile omului la călătorii de plăcere. Să călătorească! Vor arde în deplasare, nu acasă.

+1 (1 vot)
Pompierul Parpoules
26.07.2018, 09:09:12

Absolut zguduitor!

+1 (1 vot)
Pompierul Parpoules
26.07.2018, 10:13:23

"Chiar dacă nu s-au înregistrat victime ca la Atena, flăcările au provocat pagube uriaşe şi au semănat panică printre turişti." Miscator! Cat era un bilet de "sejur" in Creta??????

+1 (1 vot)
JJ JJ
25.07.2018, 21:11:26

Doamne ajuta-i, ce nenorocire!

+1 (1 vot)
Modifică Setările