Metroul de la Cluj ar putea fi finanţat cu miliarde de euro, bani europeni. Primarul Emil Boc a cerut sprijin UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
România a construit doar 16 kilometri de metrou în ultimii 20 de ani. FOTO: InquamPhotos
România a construit doar 16 kilometri de metrou în ultimii 20 de ani. FOTO: InquamPhotos

Primarul Clujului, Emil Boc, a solicitat, în Comitetul European al Regiunilor, finanţare europeană pentru proiectele de tren metropolitan şi metrou. Investiţia se ridică la nivelul miliardelor de euro, şansele de realizare din fonduri interne fiind aproape nule.

Fondurile europene sunt unica şansă a Clujului de a avea metrou, având în vedere costurile care se ridică la nivelul miliardelor de euro şi faptul că în ultimii 20 de ani, România a construit doar 16,2 kilometri de metrou, la Bucureşti.

Primarul Emil Boc a solicitat, sâmbătă, într-o reuniune a Comitetului European al Regiunilor, sprijin pentru metroul şi trenul metropolitan din Cluj. Aceste obiective vor putea fi implementate începând cu exerciţiul financiar 2021-2027, a susţinut Emil Boc într-o postare pe Facebook:

„Am susţinut, alături de mai mulţi primari din oraşe importante din Uniunea Europeană, în cadrul dezbaterii Raportului "Challenges for public transport in cities and metropolitan regions", finanţarea europeană consistentă a proiectelor viitoare de mobilitate europeană bazate pe tren metropolitan şi metrou. Decizia Comitetului European al Regiunilor va fi comunicată Parlamentului European şi Consiliului European, instituţii care au competenţă decizionala finală în ceea ce priveşte aprobarea susţinerii financiare începând cu anul 2021.”

Dacă în urmă cu câţiva ani, primarul estima costurile unui metrou la 5 miliarde de euro, în ultimele declaraţii suma a scăzut drastic, ajungând în jurul cifrei de 1 miliard de euro. Vom şti investiţia necesară, după terminarea studiului de fezabilitate, care vor fi terminate în 2 ani. 

Imagine indisponibilă

Metroul face parte dintr-o strategie de reducere a poluării prin stimularea folosirii transportului în comun şi renunţarea la maşinile personale. FOTO: Inquam Photos

„Este vorba despre mobilitatea nepoluantă-verde”

„Pandemia va trece (sperăm cât mai repede) şi trebuie extinse modalităţile alternative la transportul cu maşina: este vorba despre mobilitatea nepoluantă - verde - bazată pe autobuze electrice, tramvai, troleibuze, tren metropolitan, metrou. În acest fel se va recâştigă rapid încrederea oamenilor în transportul public şi sănătatea noastră va fi mai bine protejată.

Primăria Cluj-Napoca lucrează în acest moment la pregătirea implementării a două proiecte de mobilitate verde, nepoluantă: tren metropolitan şi metrou. Cu sprijin financiar european, întrucât răspund priorităţilor strategice ale Uniunii Europene, aceste proiecte vor putea fi implementate începând cu exerciţiul financiar 2021-2027”, a mai precizat primarul Clujului. 

România aproape a construit o linie de metrou în 20 de ani

Ministerul Transporturilor a postat sâmbătă pe Facebook imagini staţia de metrou Romancierilor, de pe magistrala Drumul Taberei, după ce, în urmă cu o săptămână, a prezentat imagini cu noua staţie de metrou şi cu depoul Valea Ialomiţei. Termenul de 30 iunie stabilit pentru finalizarea lucrărilor nu a putut fi respectat, ministrul Lucian Bode explicând că sunt probleme la centrala de ventilaţie şi la staţia de pompare a apei din infiltraţii.

Recent, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a cerut scuze bucureştenilor, în numele celor 17 miniştri ai Transporturilor, pentru faptul că Magistrala M5 nu va fi gata la data de 30 iunie, precizând că problemele sunt la centrala de ventilaţie şi la staţia de pompare a apei din infiltraţii.

Premierul Ludovic Orban nu a avansat un termen când va fi putea fi dat metroul în folosinţă, spunând că atunci când "va fi din punct de vedere tehnic posibil de pus în circulaţie, va fi pus în circulaţie".

Consiliul de Administraţie al Metrorex a numit în urmă cu o săptămână un nou director general interimar, pe Gabriel Mocanu, în locul Marianei Miclăuş, iar ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a explicat într-un comunicat că, după ce toţi cei implicaţi l-au asigurat că termenul de finalizare a acestei magistrale va fi 30 iunie 2020, ”termen asumat în mod neforţat”, i-a transmis doamnei director Miclăuş că, din acel moment, ”va sta cu mandatul pe masă”. Mariana Miclăuş fusese numită în funcţia de director general provizoriu în noiembrie 2019.

În planul Orban de relansare economică a României a fost inclus şi metroul clujean. 

Premierul Lodovic Orban vizită la metrou pe magistrala M5 FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

În planul Orban de relansare economică intră şi metroul clujean

Planul de relansare economică prezentat de Guvern la începutul acestei luni prevede, în ceea ce priveşte lucrările la reţeaua de metrou, prevede finalizarea lucrări lor la metroul Drumul Taberei, precum şi lansarea  M6 – tronsonul Gara de Nord – 1 Mai – Aeroport Otopeni, M4 – tronsonul Gara de Nord – Gara Progresul, extensie M2 Pipera – Petricani  şi Berceni – Linia de Centură Sud, dar şi metroul din Cluj-Napoca. 

Experienţa construirii singurei magistrale de metrou din România după 1990 nu a fost un succes. Termenul a fost depăşit cu 7 ani, iar investiţia a crescut cu zeci de milioane de lei. 

Contractul de proiectare şi execuţie a structurii de rezistenţă aferentă Magistralei 5 Drumul Taberei - Pantelimon, tronsonul Drumul Taberei - Universitate, secţiunea Râul Doamnei - Haşdeu (Opera), încheiat la finalizarea procedurii de atribuire a fost modificat pe parcursul derulării sale prin şase acte adiţionale şi şase instrucţiuni, astfel încât valoarea acestuia a crescut cu 14,21%, de la 918,94 milioane de lei, la 1,05 miliarde de lei, iar termenul de execuţie a fost prelungit cu aproape şapte ani, de la 14 aprilie 2013, la 14 martie 2020.

Studiu de fezabilitate de 7,4 milioane de euro pentru metroul clujean

Contractul încheiat, în 23 aprilie 2020, pentru realizarea studiilor necesare demarării proiectului metroului clujean s-a ridicat la 7,4 milioane de euro. Licitaţia a fost câştigată de Asocierea SWS ENGINEERING SPA-SYSTRA-METRANS ENGINEERING SRL şi a avut ca obiect „Servicii de elaborare Studii de Pre-Fezabilitate, Fezabilitate, impact asupra mediului şi evaluarea strategică adecvată pentru obiectivul de investiţii „Tren Metropolitan Gilău – Floreşti – Cluj-Napoca – Baciu – Apahida – Jucu – Bonţida”- etapa I a sistemului de transport metropolitan rapid Cluj: Magistrala I de Metrou şi Tren Metropolitan, inclusiv legătura dintre acestea şi studiile conexe viitoarelor obiective de investiţii”.

„Realizarea studiilor de prefezabilitate şi fezabilitate pentru metrou şi tren metropolitan este cel mai important proiect de infrastructură din istoria Clujului. Acest proiect integrat îşi propune să contureze viitorul Clujului pentru mai multe investiţii, pentru mai multe locuri de muncă bine plătite şi pentru a asigura mobilitate locuitorilor din Cluj şi din întreaga zonă metropolitană. Proiectul are practic în vedere dezvoltarea economică viitoare a Zonei Metropolitane Cluj. Prima componentă este legată de trenul metropolitan. Avantajul e că avem deja infrastructura pentru tren, avem calea ferată, precum şi proiectul Ministerului Transporturilor de modernizare a căii ferate între Cluj şi Episcopia Bihor. În acest context, noi avem în vedere dezvoltarea pe o rază de 100 kilometri de la Huedin la Dej, iar trenul metropolitan va permite mobilitatea forţei de muncă, noi investiţii, locuri de muncă mai bine plătite astfel încât Clujul să aibă viitor şi îşi menţină atractivitatea economică şi de calitate a vieţii. Metroul, inclusiv varianta de suprafaţă pe raza localităţilor Gilău şi Floreşti, împreună cu centura metropolitană vor decongestiona radical traficul sufocant şi vor creşte calitatea vieţii la Cluj”, a declarat primarul Emil Boc.

Valoarea contractului este de 35.921.340 lei cu TVA inclus, ceea ce reprezintă 7.437.130 euro cu TVA inclus.

Primarul Emil Boc nu a realizat în 15 ani de mandat vreo lucrare majoră de infrastructură în Cluj-Napoca. 

emil boc la cimitir foto facebook

Studiile vor fi terminate în 26 de luni 

În ceea ce priveşte termenele de livrare a obiectivelor din contract, pentru metrou studiul de prefezabilitate va fi livrat în termen de 5 luni de la semnarea contractului, PUZ-ul în termen de 16 luni, iar studiul de fezabilitate în 26 de luni. Pentru trenul metropolitan, au fost stabilite următoarele termene: la finele lunii 12 pentru PUZ şi la finele lunii 14 pentru studiul de fezabilitate final (inclusiv acordul de mediu, documentaţia pentru exproprierea terenurilor şi alte reglementări).

Reamintim faptul că necesitatea implementării unui sistem de transport rapid metropolitan va consta în:

1. transport feroviar pe infrastructura existentă-Tren Metropolitan;

2. construcţia unei linii de metrou pe principala axă vest-est a zonei metropolitane (Gilău – Floreşti sud – Mănăştur – centru – Mărăşti).

1. Tren Metropolitan

Pe infrastructura actuală, se propune implementarea unui sistem de transport rapid – tren metropolitan care va acoperi întregul coridor feroviar cuprins între halta Nădăşel şi staţia Bonţida, pe o lungime de aprximativ 43 km.

Se vor păstra punctele de oprire actuale şi vor fi propuse adăugarea unor noi puncte de oprire în zonele:

-Baciu, Tetarom I (str. Taietura Turcului), pod IRA (str. Aurel Vlaicu)

-relocarea punctului de oprire Cluj-Napoca Est mai aproape de aeroport.

Se vor analiza, pentru fiecare punct de oprire, facilităţile disponibile pentru călători: bănci, zone de aşteptare protejate de intemperii, coşuri de gunoi, toalete, puncte de procurare de bilete (automate / case) etc. Pentru fiecare punct de oprire se va analiza disponibilitatea parcărilor de mici dimensiuni (Park & Ride).

2. Metrou

Noul coridor magistral de transport rapid (metrou) pe axa vest-centru-est va urmări să deservească următoarele puncte principale de interes:

în prima etapă: comuna Floreşti, viitorul spital regional de urgenţă, centrul comercial Vivo, cartierul Mănăştur, centrul oraşului Cluj-Napoca şi zona de est a oraşului (respectiv zona Aurel Vlaicu /Pod IRA), în a doua etapă: legatura comunei Floreşti cu Gilău.

Având în vedere importanţa relativă a comunei Gilău în zona metropolitană, va fi studiată cu prioritate asigurarea de legături de autobuz între Gilău şi capetele ambelor sisteme de transport rapid (la Floreşti pentru metrou, respectiv la Nădăşel – via A3 – pentru trenul metropolitan). Astfel, se va studia cu prioritate introducerea liniilor de autobuz care să alimenteze staţiile din reţeaua rapidă metropolitană.

Citeşte şi

O nouă răsturnare de situaţie în lupta pentru viitorul metrou de la Cluj. Curtea de Apel Cluj a dat o decizie definitivă, după ce cazul a ajuns în justiţie

Licitaţie adjudecată pentru metroul din Cluj. Studiile preliminare vor costa 30 de milioane de lei şi vor fi realizate de firme care au lucrat la metroul din Tel Alviv

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite