Cluj-Napoca

articolul anterior articolul urmator

Metroul clujean porneşte cu frâna trasă. Problema care poate întârzia semnificativ proiectul

6
1 Mar 2021 22:07:36
Autor: Ştefan Lică
Clujul va fi al doilea oraş din România cu metrou. FOTO Pixabay
Clujul va fi al doilea oraş din România cu metrou. FOTO Pixabay

Poriectul metroului din Cluj ar putea fi întârziat cu cinci ani din cauza unor probleme neprevăzute. Recent, geologii au descoperit o piedică importantă, care le poate da bătăi de cap proiectanţilor.

Clujul ar urma să fie al doilea oraş al României cu metrou, după Bucureşti, însă în mod cert va mai dura până când oraşul va putea fi străbătut în subteran. Recent, geologii au descopert un zăcământ important de sare, în apropierea uneia dintre viitoarele staţii, informează Pro Tv. Mai exact, lângă viitoarea staţie „Pod Ira”, specialiştii care au făcut măsurători au găsit zăcăminte de sare, iar pentru a nu schimba complet proiectul, autorităţile încearcă să găsească soluţii.

Experţii vor trebui să găsească acum soluţii noi, iar în caz contrar traseul ar trebui deviat. Iulian Popa, lector în inginerie geologică, explică în ce constă problema. „Problemele apar în prezenţa apei. Dacă apa ajunge în contact cu corpul de sare se dizolvă şi golul evoluează în timp, conducând la caverne care îşi pot pierde stabilitatea. La suprafaţa terenului generează tasări şi în cazuri extreme prăbuşiri”, a declarat Popa, conform sursei citate.

Boc îşi păstrează optimismul

Primarul Emil Boc este însă optimist şi şi-a exprimat convingerea că specialiştii vor găsi soluţii în aşa fel încât să nu existe întârzieri sau cheltuieli suplimentare. 

„Experţii, în acest moment analizează toate soluţiile şi vă pot asigura că există soluţii, acum 50 de ani omul a ajuns pe Lună, acum a ajuns pe Marte, vă daţi seama că va putea face un metrou chiar dacă întâlneşte un bulgăre de sare în cale”, susţine Boc.

Potrivit studiului de prefezabilitate comandat de municipaitatea clujeană, Clujul va avea o primă magistrală de 14,4 kilometri, care va costa aproape un miliard de euro, mai exact 986 de milioane de euro, iar durata de execuţie ar fi de 11 ani. Într-o primă fază, metroul va străbate o parte a oraşului şi va asigura o legătură cu cea mai mare comună din ţară, Floreşti, localitate care are o populaţie estimată de circa 70.000 de locuitori. Ulterior, linia va fi extinsă şi spre alte localităţi din zona metropolitană Cluj.
 
Zona Metropolitană Cluj şi Cluj-Napoca în special au nevoie ca de aer de metrou din cauza aglomeraţiei. De altfel, DN 1 între Cluj şi Floreşti este de departe cea mai aglomerată şosea din ţară, fiind traversată de peste 70.000 de maşini zilnic. Din această cauză, traficul are serios de suferit, iar ambuteiajele sunt la ordinea zilei. 

 

Vă mai recomandăm şi:

Autobuze electrice fără şofer, într-un oraş din România. Cât costă vehiculele şi când ar urma să fie livrate
 
Emil Boc a anunţat cât va costa metroul din Cluj şi cât vor dura lucrările. Comparaţia cu Metroul Drumul Taberei
 
 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

6 Comentarii

Adrian Foangǎ
1.03.2021, 23:04:48

Cat pot sa rad de prostii care cred ca va face Bocul metrou in cluj. Cu fiecare gogoasa de genul asta intreaga farsa devine tot mai savuroasa. De abia astept momentul cand va veni piticul trist si va anunta de de fapt nu se poate face metrou, si a descoperit el ca sunt mai avantajoase alte mijloace de transport... ca s-au tocat niste bani, dar asta e, asa se fac treburile.

-2 (12 voturi)
relu de la prefectura
2.03.2021, 09:05:00

E clar ca nu se va face. Va avea soarta tunelului de sub Feleac a lui Funar. A parcarii de sub piata Mihai Viteazu. Si a tunelului pe axa est-vest de acum vreo 8 ani, cand proiectul s-a oprit pentru ca locuitorii de la inceputul strazii Clinicilor nu vroiau sa-si cedeze proprietatile. Clujul e condamnat sa aiba primari demagogi, care nu fac decat statui, fantani arteziene, zone pietonale. Si care amenajeaza si reamenajeaza perpetuu zona centrala. In loc de metrou, ar fi mult mai usor sa faca drumuri de conexiune suplimentare intre Cluj si Floresti, paralele cu DN1. Pe langa Somes si prin spate la Vivo si Metro.

-3 (13 voturi)
West
2.03.2021, 10:07:51

ce tupeu are Boc: "acum 50 de ani omul a ajuns pe Lună, acum a ajuns pe Marte, vă daţi seama că va putea face un metrou" ce comparatie tampita! nu ai vrea tu Boc, sa plateasca toti romanii cu bani din bugetul tari(nu-i destula gaura care o lasa metrorexul care macar deserveste 3mill de locuitori),tu vrei sa platim, cat au platit altii sa ajunga pe Luna sau pe Marte, pt fantezia ta cu metroul? pai daca ai cumparat copaci electrici si platesti o caruta de bani PR si imagine in presa, in incercarea de a arata ce fain e la cluj si ce 'zmart sity' ai facut tu la cluj.. in loc sa gasesti solutii de mobilitate cu largiri de strazi mai multe drumuri de acces in oras, extindere linii de tramvai troleibus etc; tu incerci sa-i prostesti pe clujeni cu 'zmart city' si metrouri! vezi ca pe ala de la care ai copiat tu ideeea cu metrou, ala de la timisoara a fost schimbat de la primarie, aia au fost mai realisti si nu au pus botul la aberatii fgen metrou si 'zmart city' clujenii ca deobicei se prind mai greu ca si in cazul Ghita funar, ei se desteapta mai incet!

+2 (2 voturi)
florin bala
2.03.2021, 08:43:14

nu-i bai ... din aprilie o sa-nceapa sa mearga cu spatele ...

+1 (3 voturi)
Mihai Popescu
2.03.2021, 10:43:47

Tara piere si baba se piaptana ! La ce le trebuie astora din Cluj metro ? Doar asa de fudulie ? Sau de prostie ?

-6 (8 voturi)

Vezi toate comentariile (6)

Modifică Setările