Ministrul Justiţiei, despre amendamentul care trimite jurnaliştii la închisoare: „Cred că intenţia e de a preveni scurgerile de informaţii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Robert Cazanciuc, ministrul Justiţiei.FOTO: Adevărul
Robert Cazanciuc, ministrul Justiţiei.FOTO: Adevărul

Întrebat în legătură cu amendamentul propus de senatorul PSD Şerban Nicolae, care prevede că orice cetăţean care dezvăluie informaţii din dosare penale ar putea fi pedepsit cu până la trei ani de închisoare, ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a susţinut: „Cred că intenţia senatorului este o formulă de a preveni scurgerea de informaţii şi nu a pedepsi jurnaliştii.”

 „Cred că e nevoie de o dezbatere la Camera Deputaţilor, să vedem în ce măsură e nevoie de modificarea amendamentului sau chiar de resingerea lui. Cu siguranţă dezbaterea ne va face să înţelegem mai bine intenţia domnului senator. Trebuie vedem dacă se ţine cont de ansamblul codului penal. Trebuie să realizăm un echibru între dreptul la informaţie al presei  şi dreptul la imagine al omului”, a mai spus ministrul. 

Orice cetăţean care dezvăluie informaţii din dosare penale ar putea fi pedepsit cu până la trei ani de închisoare, potrivit unui amendament la Codul Penal, adoptat tacit de Senat. Amendamentul a fost propus de senatorul PSD Şerban Nicolae şi vizează, în special, activitatea jurnaliştilor, deoarece, în general, aceştia publică informaţii din dosare penale. Pentru a deveni lege propunerea trebuie adoptată şi de Camera Deputaţilor, for decizional.

Amendamentul Şerban Nicolae

Senatorul PSD Şerban Nicolae, avocatul fostului senator Cătălin Voicu, condamnat la şapte ani de închisoare pentru corupţie, a decis să propună modificarea articolului 277 din Noul Cod Penal, care vorbeşte despre „Compromiterea intereselor justiţiei“. Chiar şi în forma actuală, articolul a ridicat o serie de probleme, în special în relaţia dintre presă şi magistraţi, pentru că o interpretare excesivă a acestui text poate duce la secretizarea dosarelor penale.

Senatorul PSD, potrivit Mediafax, a propus pedeapsa cu închisoarea pentru toţi cetăţenii care dezvăluie „informaţii care, potrivit legii, nu au caracter public, dintr-o cauză penală aflată în curs de cercetare”. Sancţiunea în acest caz este de la şase luni la trei ani de închisoare. Această nouă infracţiune ar urma să fie introdusă în legea penală, la aliniatul 3 al articolului 277.

Ce spune Codul Penal 

Forma actuală din Noul Cod Penal, în vigoare, este următoarea:  (3) „Dezvăluirea, fără drept, de informaţii dintr-o cauză penală, de către un martor, expert sau interpret, atunci când această interdicţie este impusă de legea de procedură penală, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă”.

Forma propusă de senatorul Şerban Nicolae este: „Dezvăluirea de informaţii care, potrivit legii, nu au caracter public, dintr-o cauză penală aflată în curs de cercetare, se pedepseşte cu închisoare de la şase luni la trei ani. Dacă fapta este săvârşită de un judecător sau de un reprezentant al organului de urmărire penală, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 5 ani”.

Aşadar, dacă în textul în vigoare subiectul sancţionat este martorul, expertul sau interpretul, în varianta propusă de senator cel sancţionat va fi „orice cetăţean“. 

Şerban Nicolae a explicat că nu s-a gândit în primul rând la presă când a formulat propunerea, ci mai mult la procurorii care se presupune că transmit informaţii către mass-media. „Oricine compromite interesele justiţiei este pasibil de pedeapsă. Atunci când  m-am referit la dezvăluire, nu m-am referit la jurnalişti, ci la cei care deţin aceste informaţii. Dezvăluirea se consumă în momentul în care cel care are acces la informaţia cu caracter nepublic o transmite către o persoană care, potrivit legii, nu are această abilitate. Ce se întâmplă ulterior nu mai conteză. Ar fi aberant să credem că aici intră jurnalistul, cel de la montaj, şi cel care a scris burtiera", a explicat senatorul Şerban Nicolae, pentru gandul.info. 

Citeşte şi

Un senator PSD vrea să pună botniţă presei. Jurnaliştii care dezvăluie informaţii din dosare penale ar putea face închisoare

Iniţiativă adoptată tacit: Senatul vrea să pună botniţă jurnaliştilor

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite