Cluj-Napoca

articolul anterior articolul urmator

Profesorul clujean care desfiinţează miturile diferenţelor radicale dintre moldoveni, munteni şi ardeleni

71
29 Nov 2018 20:30:04
Autor: Remus Florescu
Stereotipurile despre ardeleni, munteni şi moldoveni domină dezbaterea publică. FOTO: Dan Munteanu
Stereotipurile despre ardeleni, munteni şi moldoveni domină dezbaterea publică. FOTO: Dan Munteanu

Daniel David, autorul lucrării „Psihologia poporului român“, contrazice într-un interviu acordat ziarului „Adevărul“ ideile cele mai comune legate de diferenţele psihoculturale care ar exista între locuitorii din regiunile istorice ale României.

„Noi, ca ardeleni, spunem că avem valori diferite, dar când te uiţi la implementarea efectivă a valorilor, vedem că uneori nu este cazul. Se spune că în Transilvania nu se întârzie. Despre ce vorbim? În Ardeal se întârzie la fel de mult”, susţine prorectorul pentru cercetare al Universităţii Babeş-Bolyai, Daniel David, autorul „Psihologiei poporului român”.
 
În prima parte a interviului acordat ziarului „Adevărul”, cercetătorul a vorbit despre trăsăturile psihologice principale ale românilor: „Profilul psihocultural actual al României se caracterizează prin structura colectivistă (cu neîncredere faţă de cei din afara colectivului), concentrarea puterii sociale (cu tendinţe spre autoritarism), interpretarea incertitudinii aduse de viitor ca pericol (cu frica faţă de schimbare şi cantonarea în prezent) şi controlul comportamentului social mai degrabă prin pedepse, decât prin recompense (cu vânarea greşelilor)”.

În cea de-a doua parte a interviului, pe care o prezentăm astăzi, David răspunde la întrebările legate de diferenţele în ceea ce priveşte profilul psihocultural dintre ardeleni, munteni şi moldoveni.  
 
Municipiul Cluj-Napoca este de multe ori dat ca exemplu în ceea ce priveşte diferenţele dintre ardeleni, moldoveni, munteni. FOTO: PCN

 

Românismul bate ardelenismul 

 
Adevărul: Există diferenţe importante între profilul psihocultural al ardelenilor, moldovenilor şi muntenilor?
 
Daniel David: În ceea ce priveşte atributele psihoculturale descrise aici (structura colectivistă, concentrarea puterii sociale, interpretarea incertitudinii aduse de viitor ca pericol şi controlul comportamentului social mai degrabă prin pedepse, decât prin recompense) nu există mari diferenţe între provinciile istorice ale României. 
 
Ce înseamnă asta?
 
Asta poate să însemne mai multe lucruri: există o arhitectură comună a românismului care e destul de tare şi a supravieţuit de-a lungul istoriei, chiar dacă aceste regiuni au făcut parte din ţări şi imperii diferite şi/sau, pentru că nu se exclud aceste teorii, că s-a produs o mutare masivă a populaţiei dintr-o zonă în alta; de exemplu, sunt atâţia ardeleni în Bucureşti şi atâţia moldoveni s-au dus în Banat şi Transilvania, încât nu mai sunt diferenţe în funcţie de vechile provincii istorice. 
Astfel, în general, „românismul” bate şi „ardelenismul (definit larg, ca Transilvania de dincolo de Carpaţi)”, şi „muntenismul (definit larg ca Ţara Românească)”, şi „moldovenismul” (definit larg ca Moldova completă)!
 
 
„Există o arhitectură comună a românismului care e destul de tare şi a supravieţuit de-a lungul istoriei”- Daniel David.

„Este însă uneori vorba despre (auto)stereotipuri bune şi e foarte bine că le avem”

Există multe persoane, dintre care şi formatori de opinie, veniţi în Transilvania din Bucureşti, care vorbesc despre oamenii, instituţiile şi, în general, despre viaţa de aici, ca şi cum ar vorbi despre o altă ţară, una mai bună. Cum analizaţi această perspectivă diferită? 
 
Sunt elemente care nu fac parte din arhitectura psihoculturală majoră pe care am descris-o. Spre exemplu, adesea nu se referă la indivizi colectivişti vs autonomi sau concentrarea vs descentralizarea puterii. În plus, pot să fie experienţe particulare pe care le au avut aceste persoane. Pentru ca ipotezele să devină concluzii, aş vrea însă să văd nişte comparaţii statistice, cu studii sistematice. Lucrurile nu sunt chiar aşa de diferite şi noi care trăim aici mai mult le vedem. Dar şi în Cluj-Napoca nu se respectă termenele, se claxonează, sunt conflicte violente în trafic etc. 
 

În regiunile din Ardeal nu există o conştiinciozitate mai mare decât în alte zone de dezvoltare

 
Se vorbeşte în Transilvania, de exemplu, despre valorile şi instituţiile primite de la Imperiului austro-ungar şi care ar fi fost transmise şi oamenilor de-a lungul timpului.
 
Noi, ca ardeleni, spunem că avem valori diferite, dar când te uiţi la implementarea efectivă a valorilor, vedem că uneori nu este cazul. Se spune că în Transilvania nu se întârzie. Despre ce vorbim? În Ardeal se întârzie la fel de mult. 
Este însă uneori vorba despre (auto)stereotipuri bune şi e foarte bine că le avem. Chiar dacă stereotipul bun este iniţial gol de conţinut, măcar îl ai ca model şi poate ca angajament pragmatic în viitor. Hai însă să le şi implementăm atunci în viaţa de zi cu zi. Eu am încercat să fac mereu diferenţa între „cum suntem”, „cum ne credem” şi „cum vrem să fim”. 
Da, prin prisma a „cum vrem să fim” şi „cum ne credem”, sunt diferenţe între provincii, dar la analiza rece a „cum suntem efectiv” nu mai sunt diferenţe atât de mari, dacă vorbim despre valorile psihoculturale majore pe care le-am analizat şi aici. Că or fi pe alte valori/aspecte psihoculturale este posibil şi pot să fie pe valori importante, dar nu pe colectivism, nu pe concentrarea puterii, nu pe controlul prin pedepse şi nu prin frica faţă de schimbare şi viitor. 
 
Daniel David, autorul „Psihologiei poporului român”
 
Unul dintre elementele care se aduce cel mai des în discuţie când vine vorba despre ardeleni, moldoveni şi munteni este nivelul de, să-i zicem, perfecţionism, de a vrea să faci lucrurile aşa cum trebuie, de a nu accepta filosofia „merge şi aşa”. Există diferenţe din acest punct de vedere între cele 3 regiuni? 
 
Asta s-ar încadra la o trăsătură de personalitate numită de psihologi conştiinciozitate. Dar conform studiilor noastre, între cele 8 regiuni de dezvoltare a ţării (Nord-Vest, Nord-Est, Centru, Vest, Sud – Vest, Sud, Sud-Est, Bucureşti Ilfov) nu există diferenţe semnificative. În regiunile din Ardeal nu există o conştiinciozitate mai mare decât în alte zone de dezvoltare, deşi poate noi ardelenii credem acest lucru şi ni-l dorim mai mult ca alţii; ceea ce este bine ca model cultural-ideal! 
 

Corupţia şi profilul psihocultural 

 
Există o legătură între problemele concrete ale României precum corupţia, lipsa infrastructurii, lipsa condiţiilor din spitale etc. şi aceste valori care domină profilul nostru psihocultural?
 
Există o asemenea legătură. Corupţia este adesea mai mare în ţările colectiviste unde domină componenta de concentrare a puterii. Într-o structură colectivistă, cei care sunt de la putere gândesc cam astfel: „..suntem noi şi ai noştri la putere şi putem face ce dorim, fără să afle nimeni de lucrurile incorecte”. În plus, studiile de specialitate arată că în ţările unde grupurile sociale sunt construite de indivizi automoni pe bază de valori comune (nu rudenii/pile),  în forma comunităţilor solidare şi generoase, cu încredere interpersonală mare, sunt mai dezvoltate economic şi au, în general, un nivel mai crescut de bunăstare. În organizaţiile indivizilor autonomi se dezvoltă adesea o cultură în logica că dacă vrei să ai acces la resursele organizaţiei, atunci trebuie să fii bun/performant şi/sau să-i susţii pe cei buni performanţi. Nu prea este altă cale. Această cultură încurajează apoi diferenţierea, în logica că succesul unui membru al comunităţii se întoarce asupra tuturor membrilor comunităţii. În structurile colectivste se dezvoltă o cultură în care pentru a accesa resursele organizaţiei trebuie să ai pile la şefi şi/sau să fii submisiv. Această cultură nu încurajează apoi diferenţierea, cei care ies din rând fiind adesea pedepsiţi; astfel se ajunge mai uşor la sărăcia tuturor! 

Cum schimbăm România

 
Cum poţi să-i convingi pe românii care au un profilul psihocultural vechi, cu trăsăturile de care vorbeaţi, să fie de acord cu o schimbare, cu o modernizare a ţării?
 
În primul rând prin explicarea lucrurilor, fără însă a-i pune la colţ. Trebuie să reamintim mereu că un profil valoric nu este bun sau rău, el devine mai util sau mai puţin util în funcţie de direcţia de dezvoltare a ţării. În plus, trebuie implicaţi în schimbare copiii şi nepoţii celor care au profilul vechi, deoarece încrederea în societatea colectivistă este acordată apropiaţilor. Dacă vine o persoană din afara „colectivului”, din afara familiei extinse, argumentele acestuia nu vor fi luate în considerare. Copiii şi nepoţii trebuie să le explice celor ce susţin profilul vechi că viitorul lor este în Uniunea Europeană şi nu trebuie să ne îndepărtăm de valorile europene. 
 

Cine este Daniel David    

 
Potrivit Thomson ISI/Web of Science, Daniel David (43 de ani) este psihologul român cu cel mai mare impact în literatura de specialitate naţională şi internaţională, prin numărul de citări în comunitatea ştiinţifică. Din 2007 este şeful Catedrei de Psihologie Clinică şi Psihoterapie din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai“ Cluj-Napoca. În ianuarie 2013, a fost numit director responsabil cu cercetarea la faimosul Institut american „Albert Ellis“ din New York. Universitarul este autor al volumului „Profilul psihologic al poporului român“. David este şi prorectorul pentru cercetare, excelenţă şi competitivitate  al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.
 
Citeşte şi

Ce înseamnă să fii patriot? Daniel David: „Nu vrem să ne întoarcem să purtăm iţari şi să locuim în bordeie“
 
Cum poate ajunge România o „ţară ca afară“. Inovaţia radicală propusă de un reputat profesor universitar: „Va avea impact asupra întregii societăţi“

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

71 Comentarii

Ba! ciudă
29.11.2018, 20:54:16

Fiind descendenții aceluiaș grup etnic migrant, provenit din Balcani, e normal să fie unitari.

-15 (23 voturi)
Nepriceput
29.11.2018, 21:00:58

Te oftici?

+8 (12 voturi)
Puscas Marin
29.11.2018, 21:14:14

In zile in care se face palinca diferentele culturale dintre clujeni si bistriteni sunt si mai vizibile. Dupa facutul palincii, clujenii se imbata manga, se suie in mertzan si se izbesc de primul podet sau parapet iesit in cale. E agitatie mare pe soselele clujene in aceste zile bahice. In schimb, Bistrita e pustie, nu vezi un bistritean pe strazi. Ai crede ca au emigrat cu totii in Spania la cules de capsuni daca nu ai vedea firicele de fum pe cosurile de pe casele lor. S-au baricat cu totii in case, a inceput Ramadanul Bistritean, moment in care nu beau si nu mananca nimic toata ziua altceva in afara de palinca tocmai facuta. Asa cum musulmanii sunt obligati de religie sa se inchine de 4 ori pe zi si sa spuna repetativ Allahu Akhbaru si bistritenii sunt obligati de traditia sacra bistriteana sa se inchine de patru ori la butoiul cu palinca si sa repete obsesiv Palinca Akhbaru, Butoiul Akhbaru. Si tot asa cum religia ii obliga pe musulmani sa mearga cel putin o data in viata la Mecca si bistritenii sunt obligati de traditia sacra bistriteana sa tamponeze cel putin o masina clujeana in viata lor altfel vor deveni paria satului. Chiar risca deportarea in Moldova la verii lor vasluieni sau taierea labei piciorului drept semn ca e sofer prost care nu a reusit sa tamponeze un clujean deci nu merita sa conduca o masina. Insa in timpul Ramadanului clujenii sunt in siguranta, toti bistritenii sunt baricadati in case si nu vezi pe nimeni pe strada nici pe popa care obisnuia sa umble ca bezmeticul prin sat sa stranga taxa anuala de botez. Si el s-a baricadat in casa cu cei mai constiinciosi enoriasi. Amu e timpul bautului palincii tocmai facute. Spre deosebire de verii lor primitivi vasluieni care sunt mai fara carte, bistritenii sunt mai occidentalizati din cauza sasilor care i-au batut cu nuiaua sa se duca la scoala deci automat au mai multe cunostinte tehnice temeinice decat vasluienii care nu au niciuna. Daca vasluienii trebuie sa coboare zilnic in pivnita dupa vin ca tantalaii, bistritenii sunt mult mai emancipati. Ei pun butoiul de palinca direct pe masa din sufragerie, cupleaza un motoras de acvariu la butoi care trage palinca si o impinge prin perfuzii direct in venele bistriteanului care sta intans pe canapea in timp ce vasluienii folosesc baloti de paie pe post de canapea. Sunt mai ieftini si mai la indemana. Drept urmare, bistritenii sunt beti manga si cand dorm in timp ce vasluienii nu si din cauza asta sunt cu un pas in urma bistritenilor. In aceasta perioada, serviciile publice bistritene nu lucreaza, toti medicii, politistii si profesorii sunt la casele lor beti manga. Medicii au scris concediul medical de 3luni pentru bistriteni inca din vara, amu si ei respecta Ramadanul Bistritean. Chiar si popa e cuplat la perfuzii cu palinca cu enoriasii lui. Nu incercati sa sunati la 112, o sa va raspunda un robot care si ala e trotilat si bagat la perfuzie cu palinca. Intro singura zi mai ies bistritenii afara din casa, inainte de Craciun cand trebuie sa taie obligatoriu porcul si cand e musai sa faca slanina. Sacra traditie bistriteana spune ca la masa de Craciun si Anul Nou trebuie sa fie mancare festiva adica slana cu ceapa si sare grunjoasa de la vite ca nu e pe bani. Bistrita incepe sa se trezeasca la viata prin ianuarie cand bistritenii de nevoie fac cozi la banci. Nu ca sa depuna bani ci ca sa faca imprumut ca sa cumpere palinca de la clujeni ca a lor s-a terminat.Incepand din aceasta luna si pana se face palica, clujenii nu mai sunt in siguranta pe sosele.

-1 (19 voturi)
Puscas Marin
29.11.2018, 21:15:12

Anul trecut, nici nu a inceput bine Ziua Recoltei ca un grup de hipsteri vegani cu fulare in culorile LGBT la gat si-au si facut aparitia in Piata Obor. Dupa ce au vazut legumele si mai ales rosiile fara tugui si au aflat de la tarani ca sunt din gradina lor unde folosesc gunoi de grajd ca fertilizator au ramas socati. Imediat si-au scos telefoanele mobile ca sa le arate taranilor poze de pe Instagram cu legume bio si eco si sa le tina lectii de pe Wikipedia despre agricultura eco-friendly. Badea Costel Palincel, drojdierul satului de profesie drinkalau meserias, dupa ce i-a ascultat captivat de explicatiile know-how oferite a cugetat indelungat si a exclamat opinia sa….” Da-va-n pxxx mea hipsterilor!!!”. Odata cu terminarea Zilei Recoltei, grupul de Hipsterii Vegani Mitici a inaintat o reclamatie online catre taranca Fi-rea cu buletin de Voluntari in care sesizau urmatoarea situatie: ” Tovarasa Prim Agricultor al urbei Bukales Rromanes Cu o mare indignare va sesizam ca cu ocazia Zilei Recoltei am descoperit cu o mare uimire si consternare o multitudine de impostori care isi ziceau tarani si care vindeau legume de la tara pe care pretindeau ca le cresc in gradinile lor fertilizate cu gunoi de grajd. Degeaba le-am explicat ca legumele cresc numai la magazinele pentru hipsteri adica legume de calitate bio si eco iar legumele mai uncool la supermarket pentru prostime ca nu ne-au crezut.Mai mult, uni vindeau rosii netuguiate. Toti hipsterii stiu ca rosiile trebuie sa fie tuguiate altfel nu sunt bio si eco deci sunt false. Noi mancam numai rosi tuguiate. Badea Costel Palincel, drojdierul satului de profesie drinkalau fruntas chiar ne-a declarat cu nonsalanta ca palinca lui e din prune din gradina din pruni nestropiti cu nimic si facuta acasa in cazan de cupru. Toata lumea stie ca taria se face numai in Scotia si se gaseste numai in supermarket. Degeaba le-am aratat la tarani poze de pe Instagram cu legume bio si le-am tinut lectii de pe Wikipedia despre agricultura eco-friendly ca nu au apreciat pozitiv trainingul know-how oferit. Cu totii s-au luat dupa Badea Costel drojdierul si ne-au dat acelasi raspuns ” Da-va-n pxxx mea hipsterilor!!!”. Va multumim pentru atentie si va pupam tovarasa premar intre buci acolo unde va place cel mai mult!!! Semneaza Hipsterii Vegani Mitici

-3 (13 voturi)
Napoca
29.11.2018, 21:15:07

Sunt diferente, mai ales cand vorbim de educatie. Ardelenii sunt mai civilizati, mai calmi si mai curati. Nu ma credeti? Urcati in trenul Iasi-Cluj Napoca si priviti atent calatorii, care pe unde urca, cum sunt imbracati, cum vorbesc. Nu degeaba trenul de Iasi e numit "Sarma". Cat despre olteni si munteni? Obraznici, certareti si tupeisti. Doar tiganii sunt mai rai ca vecini.

0 (20 voturi)

Vezi toate comentariile (71)

Modifică Setările