O delegaţie chineză va vizita parcul industrial clujean Tetarom şi combinatul Mechel

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sediul Prefecturii Cluj   FOTO: prefecturacluj.ro
Sediul Prefecturii Cluj   FOTO: prefecturacluj.ro

Prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Vuşcan, va primi luni, 20 mai, o delegaţie chineză din provincia Shandong. La întâlnire vor participa şi reprezentanţi ai mediului de afaceri clujean.

O delegaţie economică din Republica Populară Chineză, Provincia Shandong, va efectua, între 19 şi 20 mai, o vizită în judeţul Cluj. Chinezii au programată o întrevedere luni, 20 mai, la ora 9.00, cu prefectul Gheorghe Vuşcan.

„Vizita delegaţiei chineze în judeţul Cluj are drept scop stabilirea de parteneriate economice şi găsirea unor oportunităţi de investiţii în judeţ, în industria construcţiilor de maşini, producţia de autovehicule, componente auto, maşini-unelte şi echipamente agricole, componente electronice şi în sectorul IT“, anunţă reprezentanţii Prefecturii Cluj.

După întâlnirea cu prefectul, chinezii vor merge în parcul industrial Tetarom şi la combinatul Mechel de la Câmpia Turzii.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite