O fetiţă de 3 ani a căzut de la etajul trei al unui bloc din Dej. Era conştientă când a sosit ambulanţa ce a dus-o la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un accident nefericit s-a petrecut miercuri dimineaţa în cartierul Dealul Florilor din Dej. O fetiţă de aproape 3 ani a căzut de la etajul trei. Aceasta a supravieţuit impactului pentru că a căzut pe un spaţiu verde. Pitica era conştientă când au venit ambulanţierii să o ducă la spital.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj spune că miercuri, la ora 8.30, a fost sesizat serviciul 112 unde se anunţa că o fetiţă de aproape 3 ani a căzut de la etajul trei al unui bloc din Dej. Din primele informaţii ale poliţiştilor, fetiţa s-ar fi aflat într-un pat lângă geam şi s-ar fi întins spre un obiect şi a căzut de pe geam. La faţa locului au fost trimis edouă echipaje de poliţie şi o ambulanţă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ, Carmen Jucan, când ambulanţierii au ajuns părinţii luaseră fetiţa de jos şi au dus-o în casă. Copila era conştientă. Norocul ei fusese faptul că spaţiul verde amortizase căzătura.  

Fetiţa a fost dusă la spitalul din Dej pentru investigaţii. Poliţiştii continuă cercetările.

Mai puteţi citi:

Un 13 fatal pe o şosea din Cluj. Accident cu 3 morţi şi 4 răniţi în afara satului Călata. Printre răniţi, un copil de 3 ani, cetăţean irlandez

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite