Filmul va fi prezentat în cadrul Festivalului Très Courts, o competiţie specială de filme foarte scurte româneşti.
"Eu am intrat în competiţie cu filmul «Resident Emil», care are o durată de trei minute şi care va fi proiectat, în premieră, vineri, în cadrul festivalului. Pelicula îl are ca personaj principal pe Emil Boc. Prin candidatura sa la Primăria Cluj-Napoca, Boc îmi promovează filmul care, sunt convins, va fi bine primit de public. Nu consider micul meu experiment un film, este mai mult o glumiţă politică, o parodie horror", a declarat jurnalistul Vasile Hotea-Fernezan, realizatorul parodiei.
Realizatorul scurt metrajului a precizat că şi-a dorit foarte mult ca Emil Boc să-şi anunţe candidatura la Primăria Cluj-Napoca pentru că „asta face filmul meu un film vizionar".
"Am intuit în film, făcut cu luni în urmă, această candidatură, aşa că domnul Boc nu putea să aleagă o perioadă mai bună pentru anunţarea candidaturii. De fapt cred că s-a înscris în cursa pentru primărie doar pentru a-mi promova filmul, al cărui fan ar trebui să fie", a mai precizat Hotea.
Filmările au durat o zi, cel mai mult a durat post-producţia, respectiv montajul şi desenele animate.
"Emil Boc a avut ghinionul să joace în acest film pentru că prenumele Emil seamănă mult cu Evil, şi pentru că a fost "resident" la guvern şi vrea să fie "resident" şi la primărie. Apoi este un politician care s-a expus ironiei prin statura sa politică. O altă posibilă explicaţie pentru acest film ar fi faptul că simt din când în când nevoia câte unui gest de frondă, ca exerciţiu de libertate, pentru a-mi dovedi că nu m-am lăsat prins de sistem. Glumeam cu prietenii spunând că sunt foarte dezamăgit de faptul că am vrut să fac un film de groază, dar toată lumea râde în hohote, asta înseamnă inconştienţă, asta înseamnă că răul va dăinui pentru multă vreme. Cred că trebuie să râdem, să nu ne luăm prea în serios nici pe noi şi nici pe cei care ne conduc", a mai precizat Vasile Hotea.
Vasile Hotea-Fernezan are 36 de ani, este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii "Babeş-Bolyai" (UBB) şi lucrează ca reporter la TVR.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
0 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate