Cluj-Napoca

articolul anterior articolul urmator

O stradă s-a surpat şi casele o iau la vale. Oamenii sunt revoltaţi: „Stop dezastrului urbanistic din Cluj Napoca!” FOTO

23
20 Aug 2021 16:10:22
Autor: Remus Florescu
Strada Victor Papilian s-a surpat din cauza lucrărilor la o fundaţie a unor case care ar trebui să aibă subsol, demisol, parter şi mansardă.
Strada Victor Papilian s-a surpat din cauza lucrărilor la o fundaţie a unor case care ar trebui să aibă subsol, demisol, parter şi mansardă.

Strada Victor Papilian din Cluj-Napoca s-a surpat din cauza fundaţiei unor viitoare construcţii, un stâlp de electricitate s-a scufundat în pământ, porţile caselor şi aleile s-au rupt, inclusiv reţeaua de gaz a fost afectată. Peste 500 de clujeni au semnat o petiţie în care cer: „Stop dezastrului urbanistic din Cluj-Napoca”

Problemele au început încă din luna februarie, când proprietarii caselor din zonă au sesizat Primăria şi Inspecţia de Stat în Construcţii cu privire la groapa foarte mare realizată de constructor pentru un ansamblu de case cu subsol, demisol, parter şi mansardă. În luna august, constructorul a făcut, obligat de autorităţi, demersuri pentru remedierea problemei, dar situaţia este din ce în ce mai rea. Se întâmplă pe strada Victor Papilian din cartierul „Europa”, Cluj-Napoca. 

Redăm mai jos petiţia iniţiată pe platforma declic.ro: 

„Dezastrul în derulare pe strada Victor Papilian - care afectează viaţa a zeci de familii şi produce pagube materiale de sute de mii de euro pentru fiecare, arată că recentul trend al dezvoltării imobiliare la Cluj-Napoca, unul care combină dispreţul făţiş al autorităţilor publice şi al dezvoltatorilor imobiliari faţă de legi, norme, şi regulamente, se generalizează.

 
În acest moment, locuitorii Clujului asistă neputincioşi la surparea unei străzi întregi, cu casele lor cu tot. În ultima jumătate de an, între săpăturile autorizate de Primăria Cluj-Napoca şi supravegheate de Inspectoratul de Stat în Construcţii, s-a format treptat un imens crater în faţa caselor de pe strada Victor Papilian. Un stâlp de electricitate s-a scufundat pur şi simplu în pământ, porţile caselor şi aleile s-au rupt, inclusiv reţeaua de gaz a fost afectată. Iar casele oamenilor, pentru care au muncit o viaţă, au început să o ia, pur şi simplu, la vale.
 
Dezastrul de pe strada Victor Papilian nu este nici pe departe unic la Cluj-Napoca. Doar în luna martie a acestui an, cetăţenii oraşului au fost martorii şi victimele a altor două cazuri răsunătoare: cel de pe str. Edgar Quinet şi cel de pe str. Făgetului. Fiecare caz a produs şi produce şi astazi pagube materiale de ordinul milioanelor de euro.
 
În cazul de pe str. Victor Papilian, cetǎţenii au sesizat autorităţile încă din luna februarie 2021. Totuşi, singura reacţie din partea autoritǎţilor a fost o vagă şi şovăielnică restricţionare a circulaţiei pe stradǎ şi încheierea unui raport în care i se cere beneficiarului sǎ efectueze „umpluturi în zona sprijinirilor şi oprirea altor lucrǎri” - în luna august.
 
Măsurile luate în privinţa cazurilor de pe str. Edgar Quinet şi str. Făgetului sunt similare: vagi şi şovăielnice. În faţa acestor date, noi, cetăţenii ne întrebăm pe buna dreptate: ale cui interese sunt reprezentate, de fapt, de catre autorităţile noastre publice?
 
De ce este important?
 
Pentru viitorul nostru şi al copiilor noştri, avem nevoie să ne asigurăm ca autorităţile publice - în speţă Primǎria, Consiliul Local Cluj-Napoca şi Inspectoratul de Stat in Construcţii (ISC) îşi fac treaba cu respectarea deplină a legii. În interesul cetăţenilorşi al oraşului.
 
Dezvoltarea imobiliară rapace însoţită de atitudinea dispreţuitoare a autorităţilor faţă de drepturile şi proprietatea cetăţenilor este într-o escaladare îngrijorătoare la Cluj-Napoca. Acest fenomen ne va afecta vieţile şi ne va distruge oraşul. Fără intervenţia fermă a autorităţilor publice, dezastrele de pe străzile Victor Papilian, Edgar Quinet şi Făgetului vor continua şi se vor repeta.
 
Avem nevoie sǎ te implici şi tu! Hai să ne ajutăm reciproc, şi să ne asigurăm împreună cǎ autoritǎţile respectǎ, monitorizeazǎ şi promoveazǎ principiile, normele legale şi bunele practici în domeniul urbanismului! O facem pentru noi înşine, pentru familiile noastre, pentru oraşul nostru! Avem nevoie şi de semnǎtura ta! Spune-le şi prietenilor şi cunoscuţilor tǎi de aceastǎ petiţie! O facem pentru noi toţi!”
 
 
 Stop dezastrului urbanistic din Cluj Napoca!
 
 

Ce spun oamenii: „până ce casele nu se surpă complet sau până nu va muri cineva, ochii rămân închişi” 

 
Oamenii se plâng că autorităţile au închis ochii şi se tem că, o dată ce vin ploile de toamnă, toată zona va fi periclitată. 
 
„Un CRATER adânc, ameninţător, căscat de un constructor într-o zonă cunoscut mlăştinoasă/deluroasă/cu izvoare: surpă case, curţi, drum şi utilităţi!!!! Totul deja a luat-o la vale şi o va lua si mai puternic, indubitabil.
 
Oamenii de pe mai multe străzi nu mai dorm de demult, dar mai ales în ultima săptămână. Aşteaptă disperaţi dezastrul iminent ... inevitabil...
 
AUTORITĂŢILE???? Fie iau măsuri pe mai puţin de jumătate şi de faţadă, fie nu le iau sau nu vor sau nu ştiu să le ia, fie îşi pasează competenta de la una la alta! Actele constructorului, mai ales cele care stau la baza autorizaţiilor se pare că sunt un secret adânc protejat - spun cei cu casele deja patinând si care au iniţiat demersuri... 
 
Totul în Clujul anului 2021!!! 
 
Până ce casele nu se surpă complet sau până nu va muri cineva, ochii rămân închişi .. (ironic, desigur)
 
Să se construiască deci cu orice preţ!!! Să arunce la pubelă cu art. 44 alin. 7 din Constituţie, cu art 603 Cod civil, cu legile în materie de construcţii, dar în mai ales cu munca, agoniseala şi sufletul oamenilor!
 
"Frumosul" nostru Cluj!! Las' că ne vom anima la festivalurile noastre minunate pentru care este mobilizare din partea autorităţilor...şi.... poate, acolo-n cort om dormi cei mulţi şi ignoraţi.
 
Totul în "Capitala" Transilvaniei! 
 
Oraşul în care m-am născut şi trăiesc se transformă... Direcţia:
 
Căile judiciare durează de regulă ani. Autorităţile care ar putea lua măsuri rapid fac ce fac sau fac ce nu fac...
 
Unde e Clujul inimii mele? Poate că e pe undeva, undeva dincolo de smog. Sper.... Parcă speranta moare ultima, nu?”, a relatat unul dintre vecini citat de Ştiri de Cluj. 
 
 

Ce spune reprezentantul dezvoltatorului


 
„Adevărul” a luat legătura cu Mircea Pop, dezvoltatorul ansamblului imobiliar care a cauzat problema. „Situaţia de fapt pe care o putem comunica până acest moment este că sunt respectate toate cele patru autorizaţii de construire emise în mod legal de Primăria municipiului Cluj-Napoca, sunt respectate toate etapele de lucrări întocmite conform cu proiectul care a stat la baza eliberării autorizaţiei de construire. Urmează să se desfăşoare o expertiză tehnică în specialitatea geodezie din 25 august, întrucât până în acest moment expertul cu care s-a discutat a fost în concediu, astfel că nu s-au putut lua măsuri mai urgente. În Cluj sunt doar doi experţi în specialitatea geodezie ce ar fi putut realiza expertiza. Unul e deja contractat de părţile reclamante”, a declarat pentru „Adevărul” avocata Ana Bena.
 
Avocata dezvoltatorului a mai susţinut că au fost contestate ultimele trei procese verbale de control prin care Inspecţia de Stat în Construcţii (ISC) a dispus suspendarea lucrărilor, deoarece au fost emise abuziv fără nicio verificare, fără să aibă la bază documente, abuziv. motiv pt care au fost atacate instanţe.
„Dezvoltatorul a montat contrafişe cu rolul de a susţine terenul din amonte. Nu înţelegem de ce au fost atât de ofensivi locatarii caselor din jur deoarece s-a realizat o lucrare amplă de stiblizare a întreguluit teren pe o suprafaţă mult mai mare”, a mai precizat Bena.  
Avocata a mai susţinut că din data de 26 iulie, când Inspectoratul a dispus oprirea lucrărilor, dezvoltatorul a oprit toate lucrările, cu excepţia celor de conservare, aşa cum au indicat autorităţile. 
 

Vă mai recomandăm 

De ce se construieşte prost în România şi ce soluţii sunt. „Pentru ei contează doar blocul şi câştigul”
 
 
FOTO Una dintre cele mai mari firme de proiectare din ţară, implicată de 4 ani în „războiul juridic“ dintre doi vecini
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

23 Comentarii

Utilizator Adevărul
20.08.2021, 16:24:20

Comentariu considerat abuziv.

Azzumbo Jo
20.08.2021, 16:27:55

Parca sunt imagini din Kabul, nu din Cluj

+17 (23 voturi)
Esra Hadar
20.08.2021, 16:31:55

iohannis e de vina

-19 (21 voturi)
Esra Hadar
20.08.2021, 16:32:51

romania a devenit o colonie amerloca ce seamana cu afganistanul. e momentul ca amerlocii sa paraseasca romania.

-17 (31 voturi)
StefanB
20.08.2021, 16:29:21

Incredibil. Unde e dl Boc acum?

+4 (8 voturi)

Vezi toate comentariile (23)

Modifică Setările