VIDEO O toaletă a stadionului CFR Cluj a fost făcută ţăndări. Sunt bănuiţi fanii Universităţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Una dintre toaletele arenei "Dr. Constantin Rădulescu" a fost devastată în pauza derby-ului Ardealului dintre CFR Cluj şi Universitatea. Sunt bănuiţi de aceste acte de vandalism fanii Universităţii. Meciul a fost câştigat de oaspeţi cu 2-1.

Aproximativ trei mii de suporteri ai Universităţii Cluj şi-au însoţit în această seară favoriţii pe stadionul rivalei CFR, pentru a-i susţine în derby-ul oraşului. Dacă în tribune au făcut spectacol, o parte a fanilor ar fi comis un gest incalificabil la pauză, când au făcut praf una dintre băile arenei din Gruia, la tribuna a doua, chiar în zona unde au luat loc susţinătorii "studenţilor", arată citynews.ro. Suporterii ar fi distrus vasele de toaletă şi au smuls ţevile de apă, lăsând în urmă o imagine de coşmar. Fotbaliştii de la Universitatea au reuşit să câştige derby-ul cu rivalii de la CFR după mulţi ani de înfrângeri.

Scene de neuitat pe stadion

Imediat după terminarea meciului, fanii Universiăţii au invadat terenul şi au celebrat succesul istoric, alături de favoriţii lor. Rezultatul a scos „U“ din zona retrogradării. Cu două victorii, două remize şi două înfrângeri în 2014, trupa pregătită de Mihai Teja a ajuns pe locul 14, primul salvator, cu 24 de puncte. „Şepcile roşii“ au acelaşi număr de puncte ca ocupanta poziţiei a 15-a, Săgeata Năvodari, însă clujenii au un golaveraj mai bun.

De partea cealaltă, CFR Cluj, fără victorie sub comanda lui Vasile Miriuţă - are trei egaluri şi două înfrângeri - se va despărţi, aproape sigur, de tehnicianul adus, în iarnă, de la Ceahlăul. Formaţia din Gruia a ajuns pe locul 10 în clasament cu 31 de puncte, fiind la şapte puncte de retrogradare.

Citeşte şi 

CFR - „U“ Cluj 1-2: derby încheiat cu scene cum rar se mai văd pe stadionele din România. Miriuţă, aproape demis

Derby-ul Ardealului. Peste 300 de jandarmi şi poliţişti la partida dintre U Cluj şi CFR Cluj

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite