Oamenii şi atracţia faţă de pisici. De ce au concluzionat experţii că introvertiţii sunt mult mai atraşi de feline

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei care iubesc pisicile nu renunţă la ele

Pisicile ocupă un loc special în viaţa multora dintre noi. Le facem toate poftele, ne schimbăm viaţa pentru ele şi mulţi aleg, cu timpul, să îngrijească mai multe feline în casa lor. Câţiva psihologi, experţi şi iubitori de pisici dezvăluie care este secretul puterii lor de seducţie, care sunt resorturile ataşamentului faţă de ele şi în cel fel ne sunt utile.

Deschiderea la Cluj a unei cafenele pentru pisici, Lady Cat şi, mai ales, decizia brutală a autorităţilor sanitar-veterinare de a o închide la scurt timp au stârnit o adevărată revoluţie în mediul online.

Este o dovadă a amplorii pe care a luat-o pasiunea pentru aceste animale de companie. Oamenii cu pisici nu vin însă foarte des în localul redeschis între timp. Până acum au trecut pragul Lady Cat cam cinci feline.

”Stăpânii lor erau in trecere de la veterinar şi s-au oprit să bea o cafea sau, pur şi simplu, se plimbau cu pisica şi s-au oprit pe la noi ca să mai interacţioneze cu alte pisici”, mărturiseşte Raluca Aniţa, managerul localului. 

Cafeneaua are şase rezidente, salvate de la o viaţă mizerabilă pe stradă. Pe langa pisicile ele, Raluca mai are mai am acasa două, cele oficiale: Drogon si Mila, aceasta din urmă fiind o fostă rezidentă a localului.

Pisicile sunt alintatele localului Lady Cat

”Cred că oamenii iubesc atât de mult pisicile pentru că sunt deosebite. Toate au personalităţi diferite, dar ce le reprezintă este independenţa. Sunt ferme, jucăuşe, şmechere, alintate, capabile de o iubire fără limite. Nu ai cum să nu le iubeşti. Asta ca să nu vorbesc despre cât sunt de frumoase, în special de lăbuţele lor, ochii şi tot. Poate unele persoane se regăsesc în aceste minunăţii sau se completează reciproc. Ador cum sunt atât de curioase tot timpul şi «clumsy»”, mărturiseşte patroana de la Lady Cat.

Lady Cat e rodul pasiunii pentru pisici a Ralucăi Aniţa

Este alergică, dar creşte trei pisici

Convieţuirea cu o pisică poate fi atât de atractivă, încât unii iubitori ai aceste animale ajuns să convieţuiască la scurt timp cu mai multe. De pildă, Ana, o tânără din Cluj-Napoca are nu mai puţin de trei feline în apartament. 

”Pasiunea mea pentru pisici a început încă din copilărie, când eram la bunicii mei şi mi-am facut un obicei din a-i salva pe toţi pisicii abandonaţi pe malul râului. Câţiva dintre ei au ajuns, bineînţeles, şi acasă, la bloc. Am avut mereu pisici prin preajmă de când mă ştiu şi nu pot concepe să locuiesc undeva fără ele. Atunci cand am ajuns la facultate la Cluj, îmi lipseau cele de acasă, aşa că am primit un motan cadou, iar apoi au mai urmat alte două pisici abandonate. Îmi plac foarte mult şi nimic nu mă poate face să le ţin departe de mine, nici măcar faptul că am aflat ca sunt alergică la pisici. Recomadarea doctorului a fost, desigur, să scap de ele, dar n-am putut sa fac asta. Din fericire, alergia mea nu se manifestă nicicum, aşa că n-am de gând să renuţ la ele”, mărturiseşte ea. 

Pisicile se adăpostesc unde acolo unde nu te aştepţi

Persoanele introverte sunt mai atrase de pisici


Biologul Vlad Vancia, expert in managementul comportamentului la animale şi doctorand la Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj, preşedinte al Shape See şi vicepreşedinte al Societăţii Romană de Antrozoologie, este convins că în cazul pisicilor se aplică mai mult decât în cazul câinilor ideea că fie iţi plac, fie nu şi că nu prea exista zonă neutră.

”Cred că sunt mai multe motive pentru care ne plac pisicile. În primul rând sunt nişte animale inteligente, independente, cu o personalitate puternică. Par nişte animale foarte graţioase. Pot sa fie din anumite puncte de vedere mai uşor de îngrijit decât un câine. Pe de altă parte, studiile arată ca persoanele introverte sunt mai atrase de pisici decât de câini”, spune biologul.  

Totuşi, specialistul nu crede că există beneficii speciale pe care le poate aduce o pisică. 

”Sunt studii care arată ca torsul pisicii poate avea o influenţă pozitivă asupra stării mentale cred că dacă o pisică ajunge la omul potrivit, faptul ca relaţia decurge bine aduce beneficiile. Ce-mi place mie personal la pisici este ca nu le captezi atât de uşor atenţia: dacă ai o pisică şi vine ea la tine în braţe înseamnă mult. Poţi chema o pisică la tine, dar asta nu înseamnă că vine”, apreciază el. 

Uneori e mai bine să ai un câine

Pe de altă parte, acest gen de relaţie ajuta mult in dezvoltarea socio-emoţională a copiilor, care pot astfel învăţa să aprecieze şi să respecte nevoile altcuiva, chiar daca acestea nu sunt egale cu ale lui.

Există şi momente în care câinii ar fi mai potriviţi ca animale de companie. 

”Dacă esti singur si suferi pentru asta, un câine te poate ajuta mai mult. Vrei, nu vrei trebuie să-l scoţi la plimbare şi atunci întâlneşti alti oameni şi astfel creşc şansele să socializezi. O pisică stă în casă şi nu te "obligă" să ieşi în lume. Pe de altă parte, daca îţi place şi vrei să stai singur, da, poate să te ajute pisica prin îndeplinirea rolului de companion cu care poţi interacţiona”, atrage atenţia Vancia.

Motanul Botic le-a schimbat viaţa stăpînilor săi

Povestea lui Botic

Cine nu are un animăluţ acasă şi simte că poate împărtăşi iubire şi acceptare, să adopte unul, responsabil şi cu simt comunitar, recomandă psihologul clujean Ana Băiescu. 

”Botic, un motănel de la subsolul unui bloc din Bucureşti a juns la Cluj, evident cu maşina noastră, încercând să îi aducem încă un partener de joacă fetiţei noastre. Treptat, Botic, alături de Toto, teckelul nostru bătrân, a ajuns partenerul nostru de joacă, al tuturor, mai ales al fetiţei noastre. Şi ce poate fi mai liniştitor decât mieunatul lui de Bine aţi revenit acasă, după o zi lungă… O zi în care poate că am râs, am plans, am trait emoţii diferite dorindu-ne doar acceptare, înţelegere, recunoştinţă din partea celorlalţi. Uneori, toate acestea le primim condiţionat”, mărturiseşte ea. 

Mai mult, fetiţa ei are un partener ideal de năzdrăvănii, pus pe ghimbuşlucuri, partener care găseşte chiar şi într-o coajă de pâine un obiect perfect pentru joacă. 

”Când viaţa su complică, avem nevoie de simplitate, nu? Putem învăţa copilul nostru despre acceptare şi iubire necondiţionată, despre compasiune, despre comunicarea nevoilor prin comportamente diferite, despre iertare şi responsabilitate prin gesturi simple, de zi cu zi”, recomandă psihologul. 

Tom

”Pentru unii oameni, animalele de companie contribuie chiar la oferirea unui sens”

Semnificaţia pe care oamenii o acordă, sumele de bani pe care îi cheltuie şi efortul depus pentru a menţine relaţiile cu animalele de companie subliniază importanţa pe care aceste relaţii o joacă în viaţa unui om, potrivit psihologului clujean Carina Matei. 

”Se cunoaşte faptul că animalele îndeplinesc roluri diferite în vieţile oamenilor. Pentru unii, acestea pot fi utilizate în scopuri practice, utilitare pentru a munci, cum ar fi de exemplu câinii care sunt utilizaţi pentru pază, pentru a detecta bombe sau droguri. Pe măsură ce oamenii consideră animalele de companie ca fiind parte din familie, natura asocierii se distanţează de scopul utilitar al animalelor şi se orientează spre relaţii sociale veritabile. De fapt, potrivit unui studiu realizat în 1999, oamenii au raportat ca simţindu-se mai apropiaţi de animalul de companie decât de cel mai apropiat membru al familiei. Pentru unii oameni, animalele de companie contribuie chiar la oferirea unui sens”, arată psihologul clujean Carina Matei”, explică psihologul.  

Vă mai recomandăm: 
 

Cele 10 sfaturi de la specialişti care îţi vor face fericit animalul de companie. Cum să ai grijă de pisica sau de câinele tău
 

Pur şi simplu irezistibile. Compilaţie cu pisici de care te îndrăgosteşti pe loc

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite