Ordin de protecţie pentru violenţă psihologică obţinut de o femeie din Cluj împotriva fostului concubin care a urmărit-o noaptea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Un bărbat din Cluj nu se mai poate apropia timp de 6 luni de fosta sa concubină, mama copilului său. Femeia l-a reclamat pentru violenţă psihologică, motivând că, la doi ani de la despărţire, bărbatul încă o urmăreşte şi insistă să o întâlnească.

Cei doi nu mai locuiesc împreună din 2018, dar au împreună  un copil în vârstă de 10 ani care domiciliază cu mama şi care ajunge la bărbat printr-un intermediar.

De doi ani, bărbatul îi tot trimite femeii mesaje prin care îi cere să se întâlnească cu el şi tot de doi ani femeia îl refuză continuu. 

Picătura care a umplut paharul şi a făcut-o pe femeie să ceară ordin de protecţie a fost o urmărire ca-n filme, petrecută într-o noapte, luna trecută, după ce, anterior, bărbatul a aşteptat-o pe femeie în maşină o oră şi jumătate. 

Chiar bărbatul recunoaşte că a urmărit-o pe fosta concubină după ce a văzut-o venind acasă însoţită, în maşină, de un bărbat, că i-a ajuns din urmă, i-a depăşit, i-a blocat în trafic, s-a îndreptat către masină şi i-a cerut femeii explicaţii, dar spune că nu a avut intenţii violente. 

"De ce nu te pot vedea?"

Femeia le-a povestit anchetatorilor că se simte agresată psihologic de insistenţele bărbatului despre care afirmă că ar fi ameninţat-o chiar cu moartea, desi recunoaşte că fostul concubin nu este un bărbat violent.

Ca probă, femeia a depus în instanţă zeci de mesaje, multe trimise de bărbat noaptea, deşi femeia îi spunea că doarme, mesaje pe care femeia le consideră hărţuitoare (ortografia aparţine autorului): „de ce nu te pot vedea? „ un pic, doar un pic”, ”o dată”,  „de ce nu vrei sa te vad, gândeşte corect!”,” hai te rog” ; „am vrut sa iţi aduc peste", „de ce nu vrei?; „ai avut treaba, e mai important un om de nimic”, „hai sa te vad”, „un pic" „ de ce nu te pot vedea?”, „sa te ajute unul care e vai de mama lui, a lăsat familia, caracter zero”, „nu poţi răspunde la telefon, bine ca răspunzi la alţii, ramai cu ei” ; „poţi vorbi noaptea cu toţi, numai cu mine nu”, "vrei numai bani”, „bei vin cu fraieri, cu mine îmi dai o cafea de 2 lei”, “ti-ai găsit un om de nimic, cadou de un om fără pic de bun simt" etc. 

Violenţă psihologică

Instanţa de fond a concluzionat că mesajele bărbatului au o frecvenţă şi o insistenţă de natură a conturat exercitarea unei violenţe psihologice asupra femeii, în condiţiile în care aceasta refuză să comunice cu fostul concubin şi că acţiunile bărbatului se circumscriu pe deplin noţiunii de violenţă psihologică.

Cât despre urmărire, “chiar daca apelantul a recunoscut faptul ca s-a deplasat la intimată in miez de noapte, scopul deplasării nu a fost pentru a o ameninţa, ci dorea sa poarte o discuţie cu aceasta, având in vedere refuzurile repetate de a purta o conversaţie civilizata prin intermediul mesajelor/apelurilor telefonice. Ulterior, apelantul a arătat că a realizat faptul ca ar fi putut provoca o stare de temere fostei concubine prin comportamentul adoptat si a declarat ca va înceta orice fel de conduita care ar putea sa îi producă vreo stare de temere”, se arată în considerentele deciziei 1041/2020 (rolii.ro) pronunţate, pe 10 septembrie, de Tribunalul Cluj.

Instanţa amintită a judecat contestaţia formulată de bărbat împotriva deciziei Judecătoriei Cluj-Napoca, considerând că măsura emiterii ordinului de protecţie pe o durată de şase luni şi pentru o distanta de 200 m este exagerată.

Tribunalul i-a respins însă bărbatului apelul şi a menţinut întocmai ordinul de protecţie emis de Judecătorie. Decizia este definitivă. 

Vă mai recomandăm şi:

 A murit unul dintre cei mai vârstnici români. A stat 13 ani în închisorile comuniste

 Ultima mare rafinărie „comunistă” din România va fi demolată. Investitorul din SUA s-a dovedit o iluzie

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite