Organizatorii spectacolului „Kings on Ice” au dat-o în bară. Evenimentul a fost amânat cu o zi din cauza problemelor cu gheaţa artificială

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de oameni au fost ţinuţi sâmbătă seara în faţa Sălii Polivalente din Cluj până când organizatorii le-au comunicat că evenimentul va fi amânat cu o zi.

Explicaţia oficială a fost că firma care s-a ocupat de gheaţa pe care urmau să patineze celebrul Evgeni Plushenko şi alţi artişti ruşi nu a reuşit să producă o suprafaţă acceptabilă pe care să se desfăşoare spectacolul. Totuşi, evenimentul a fost reprogramat pentru a doua zi, duminică, 8 decembrie, de la ora 9.00, însă mulţi dintre cei care şi-au achiziţionat bilete pentru „Kings on Ice” nu au mai putut să ajungă la show, în condiţiile în care unii dintre ei erau din alte localităţi. Organizatorii au promis însă că vor restitui banii pentru bilete tuturor cumpărătorilor care nu au mai putut să asiste la spectacol.

Până la urmă, evenimentul a avut loc a doua zi, însă problemele au persistat. Astfel, gheaţa artificială s-a dovedit a fi de proastă calitate, iar suprafaţa pe care au patinat artiştii a fost plină de bălţi de apă. Chiar şi aşa, patinatorii au acceptat să ducă la bun sfârşit spectacolul în faţa unui public numeros de câteva mii de oameni, unii veniţi de la sute de kilometri pentru a asista la show.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite