Orquesta Buena Vista Social Club concertează mâine, declarată Zi de Doliu Naţional, la Cluj. Organizatorii nu au reuşit să amâne evenimentul de mâine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Orquestar Buena Vista Social Cluj  FOTO: organizatori concert Cluj
Orquestar Buena Vista Social Cluj  FOTO: organizatori concert Cluj

Orquesta Buena Vista Social Club ft. Omara Portuondo & Eliades Ochoa concertează mâine, 26 iunie, la ora 20.00, la Sala Sporturilor din Cluj-Napoca, venind pentru prima dată în formulă completă în oraşul de pe Someş.

„Ne exprimăm regretul pentru accidentul tragic petrecut în Muntenegru, soldat cu pierderi de vieţi omeneşti.

Ca omagiu pentru cei afectaţi de acest accident, am încercat să amânăm concertul de la Cluj-Napoca susţinut de Orquesta Buena Vista Social Club ft. Omara Portuondo & Eliades Ochoa, dar programul strict al artiştilor şi angajamentele asumate de aceştia nu ne-au permis reprogramarea.

De aceea, în semn de respect faţă de clujenii şi cei care vin din alte localităţi special pentru a-i vedea pe muzicienii cubanezi, concertul se va desfăşura după cum era stabilit, mâine seară, de la ora 20”, a declarat Mircea Buteanu, reprezentantul
Diesel Events, organizatorul evenimentului.

Artiştii mai susţin un singur concert în România în această perioadă: în această seară, la Sala Palatului din Bucureşti.

Ultimele bilete pentru această reprezentaţie de excepţie sunt disponibile la birourile Diesel Club, Polus Center, Iulius Mall, în reţeaua Eventim şi on-line, facebook.com/DieselEventsRo, eventim.ro, bilete.ro,  myticket.ro, iar spectatorii sunt aşteptaţi cu un show de neuitat.

Buena Vista Social Club reprezintă vârsta de aur a muzicii din insula din Caraibe, iar artiştii au devenit ambasadorii stilurilor son montuno, danzón, cha cha cha sau bolero.

Spectatorii din Transilvania sunt familiarizaţi cu farmecul şi prezenţa scenică a lui Eliades Ochoa şi a muzicienilor din Buena Vista Social Club în urma concertelor de succes susţinute în 2007 şi 2009, iar acum vor avea ocazia să-i vadă, pentru prima dată, în formulă completă - Orquesta Buena Vista Social Club, alături de cea mai importantă voce feminină a Cubei ultimilor 60 de ani, Omara Portuondo, şi inegalabilul trubadur Eliades Ochoa.

Mai puteţi citi:

VIDEO Buena Vista Social Club, artiştii care au pus Cuba pe harta muzicii vin, în formulă completă, la Bucureşti şi Cluj

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite