Pelerinaj la moaştele Sfântului Andrei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prima biserică din ţară în al cărei altar au fost depuse moaştele Sfântului Andrei, creştinătorul, prin tradiţie, al poporului român, şi care va purta hramul Înălţării Sfintei Cruci a fost sfinţită astăzi, la Cluj, în Făget, după zece ani de la punerea pietrei de temelie.

Aproape o mie de credincioşi au participat la ceremonia religioasă, oficiată de PS Florentin Crihălmeanu, episcopul eparhial de Cluj-Gherla, în ultima duminică de dinaintea Înălţării Sfintei Cruci, sărbătorită anual în 14 septembrie. Deşi majoritatea participanţilor la slujbă aparţinea cultului greco-catolic, de la procesiune nu au lipsit nici ortodocşii.

Pioşi şi cu speranţă în suflete, creştinii s-au rugat pentru „sănătate şi un viitor mai bun". „Nu contează cultul din care faci parte. Avem un singur Dumnezeu, indiferent că suntem ortodocşi sau greco-catolici. Am venit să mă rog pentru sănătatea familiei", a declarat Cosmina Crişan, o clujeancă de 37 de ani.

Ceremonia de sfinţire a noii biserici greco-catolice „Înălţarea Sfintei Cruci" din Făget a început la ora 10.30, cu un pelerinaj al moaştelor Sfântului Andrei, care au fost aduse tocmai din Italia ca un dar special oferit de către Eminenţa Sa,  Cardinal al Bisericii Romano-Catolice, Leonardo Sandri. Moaştele au fost depuse în masa Sfântului Altar al bisericii, alături de  o relicvă din Sfânta Cruce, ambele urmând să rămână la biserica din Făget.  

Voluntari din Brazilia

Construcţia bisericii, spune preotul paroh, a început în urmă cu zece ani. La ridicarea ei au contribuit inclusiv voluntari din Brazilia şi Germania, au precizat feţele bisericeşti prezente la eveniment.  Şase din totalul de douăsprezece coloane de la intrarea în biserică,  ridicate în cinstea apostolilor, au fost realizate cu ajutorul voluntarilor din Brazilia. „Mulţumesc tuturor celor care au contribuit la finalizarea acestei biserici. Am avut inclusiv voluntari din Brazilia, care în urmă cu doar câteva zile, se străduiau să termine primele şase coloane de mozaic. Mai avem de făcut încă şase", a declarat preotul paroh, Remus Tegzeşiu. Construirea acestei lăcaş de cult, spune acesta,  era o necesitatea pentru zona Făget şi enoriaşii de aici. „Când am început construcţia acestei biserici, în faţă şi în spate era doar  pădure. Astăzi, biserica a devenit centrul comunităţii. Îi voi mulţumi lui Dumnezeu pentru că ne-a ajutat să o finalizăm slujind la altar", a declarat parohul.

Omagiu adus episcopilor martiri

Lăcaşul de cult, a precizat acesta, vine şi ca un omagiu adus suferinţelor îndurate de episcopii greco-catolici în perioada comunistă. „ Pe altar sunt 12 cruci, însemne ale martirajului episcopilor greco-catolici care au murit în închisori", a explicat preotul.

Potrivit PS Florentin Crihălmeanu, episcopul de Cluj-Gherla, băncile din interiorul bisericii şi Calea Crucii au fost donate de o parohie din Germania. „Mulţumesc tuturor celor care au făcut sacrificii şi donaţii pentru ca această biserică să fie terminată. Însă cea mai importantă donaţie este cea a sufletului şi aparţine însuşi parohului Remus Tegzeşiu. Nu o dată l-am găsit muncind nu doar alături de muncitori, ci chiar în locul lor", a precizat PS Florentin Crihălmeanu.

Moaştele a patru sfinţi, la Catedrala Ortodoxă

După procesiunea de la greco-catolici, moaştele a patru sfinţi  de la schitul românesc Prodromu din Muntele Athos vor fi aduse mâine la Cluj. Credincioşii se pot închina şi ruga începând cu ora 17.00, la Catedrala Mitropilitană.  Este vorba de  moaştele Sfântului Ioan Botezătorul, ale Sfântului Evanghelist Matei, ale Sfântului Ştefan şi Sfintei Muceniţe Varvara. Privegherea va avea loc mâine seară, iar liturghia se va ţine marţi.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite