Trei femei şi un bărbat, toţi de naţionalitate română, au fost acuzaţi de Poliţia Graz că au sechestrat şi jefuit un pensionar austriac.
Potrivit publicaţiei austriece Krone, femeile i-au câştigat uşor încrederea seniorului şi l-au atras într-o capcană. Bolnav, austriacul nu a realizat ce puneau acestea la cale atunci când l-au invitat să se distreze împreună într-un apartament, aşa că s-a grăbit să accepte invitaţia. Numai că petrecerea a fost întreruptă de un alt bărbat, care alături de cele trei femei, l-a sechestrat pe pensionar.
Timp ce câteva aproape două luni, de la începutul lunii august, românii l-au ţinut prizonier pe acesta. În tot acest timp, românii au retras în mod repetat bani din contul său bancar. În total, austriacului I s-au sustras zeci de mii de euro din cont.
Până la urmă, norocul bărbatului a fost că mai mulţi vecini, care îl văzuseră pe timpul verii de mai multe ori în compania româncelor, au intrat la bănuială după ce acesta a dispărut subit şi nu a mai fost găsit în apartamentul său. Vecinii au anunţat poliţia, iar investigaţia i-a dus pe oamenii legii la apartamentul româncelor, unde l-au găsit pe austriac. Acesta le-a spus oamenilor legii că a fost sechestrat, timp în care a fost tratat foarte bine.
O parte din banii sustraşi de pe cardul acestuia au fost găsiţi, în numerar, în casă. Nu s-a descoperit încă unde sunt restul banilor, dar, între timp, cei patru români au fost arestaţi preventiv, iar acum sunt închişi la penitenciarul Graz-Jakomini.
Vă mai recomandăm
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
9 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Din opera jurnalismului romanesc: "Timp ce câteva aproape două luni" - al patrulea paragraf. Si ne mai miram ca suntem ultimii din Europa la orice?
A devenit un chin sa citesc articolele astea pline de greseli. SH loveste din nou.
Bibi Loi haha, nu-i asa? Si cand le atragi atentia iti dau ban.
Podoabele Romanii performeaza peste hotare .....😂 Renumele nostru este ... ASIGURAT ✔
Din pacate, Europa Occidentala este plina de asemenea indivizi veniti din Romania. Sunt peste 400 de detinuti romani in inchisorile austriece dintr-un total de 8400 de detinuti. In topul detinutilor straini din Austria: Romania, Ungaria, Nigeria, ex Iugoslavia, Link: https://prisonstudies.org/country/austria https://www.justiz.gv.at/file/2c9484853e44f8f9013ef9d9e2b928dd.de.0/correctional_services_2016_download.pdf?forcedownload=true
Vezi toate comentariile (9)