Petrecere cu mere coapte şi prăjituri de casă pentru un suflet blând. Cum poţi ajuta la salvarea unei vieţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eston donează sânge  FOTO: Clinica de ecvine USAMV Cluj
Eston donează sânge  FOTO: Clinica de ecvine USAMV Cluj

Clinica de Ecvine din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj au organizat joi, 6 decembrie, obişnuita petrecere anuală caritabilă. Ediţia din acest an e dedicată lui Eston, un armăsar de 5 ani ce are nevoie de o nouă intervenţie chirurgicală.

„În acest an, organizăm o strângere de fonduri pentru Eston şi suruburile de care are nevoie pentru intervenţia chirurgicală. Eston a fost adoptat de universitatea noastră fiind cedat de către o asociaţie care, cu toate eforturile, nu a reuşit să suporte nici măcar o fracţiune din costurile asociate cu problemele lui medicale, astfel că noi, medicii şi studenţii clinicii am decis că Eston are nevoie de o a doua şansă la viaţă şi vrem să îl ajutăm“, se arată într-un mesaj, pe Facebook, al medicilor şi voluntarilor de la Clinica de Ecvine a USAMV Cluj.

E al patrulea an de când medicii şi voluntarii Clinicii de Ecvine organizează o petrecere pentru cai. Dacă acum patru ani erau doar o mână de oameni ce decorau clinica în ton cu sărbătorile de iarnă şi cumpărau mere pentru căluţi, azi sunt mai mulţi voluntari, iar numărul celor care şi-au anunţat prezenţa la petrecerea caritabilă a crescut neaşteptat de mult. Întâlnirea a început la ora 17.00.

Alexandra Mureşan Păvăloiu, medic la Clinica de Ecvine, spune că petrecerea de azi i-a fost dedicată lui Eston, un cal de 5 ani ce are nevoie de o nouă intervenţie chirurgicală. Aceasta costă 2.000 de euro. Alexandra ne-a zis, înainte de petrecere, că e bucuroasă şi dacă se adună 1.000 de lei pentru nişte şuruburi medicale necesare operaţiei.

cal eston cluj foto clinica de ecvine usamv cluj
„Noi, de ceva vreme, ne petrecem sărbătorile acolo. Pentru noi, clinica respectivă e o familie, şi caii au devenit o familie. Fiecare dintre ei merită să se simtă ca acasă. Noi nu privim calul ca fiind un obiect sau mediu de muncă. E o viaţă, o personalitate aparte, şi oricine a intrat în contact cu un cal ştie că are o viaţă interioară extraordinară“, spune Alexandra. Eston (foto mai sus; credit foto: Clinica de Ecvine USAMV Cluj), adaugă ea, este un salvator. A donat de două ori sânge pentru alţi căluţi. 

Medicii şi voluntarii şi-au primit oaspeţii cu prăjituri de casă şi mere coapte.

Cine vrea să dea o mână de ajutor poate scrie celor de la Clinica de Ecvine pe pagina de Facebook.

Mai puteţi citi:

FOTO Măgăruşul Ică, noul „chiriaş“ la Muzeul Satului din Cluj

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite