Planul faraonic şi controversat al preşedintelui CJ Cluj: o echipă din România să câştige Champions League

0
Publicat:
Ultima actualizare:
CFR Cluj a devenit campioana României. FOTO: Alin Tişe/Facebook
CFR Cluj a devenit campioana României. FOTO: Alin Tişe/Facebook

În contextul în care CFR 1907 Cluj a devenit campioana României, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a venit cu o propunere inedită: comunitatea clujeană să susţină o singură echipă care „să poată să câştige Champions League”.

Preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe, felicită CFR 1907 Cluj pentru câştigarea titlului de campioană a Ligii I. „Clujul are campionii României la fotbal - CFR 1907 Cluj. Felicitări echipei, antrenorului, întregului staff, dar şi patronilor şi finanţatorilor acestui club care, în ultimii 5 ani au făcut cinste Clujului şi clujenilor. Este doar meritul vostru, în totalitate”, a scris el pe pagina sa de Facebook. 

Tişe regretă că legislaţia din România nu permite finanţarea unei echipe de fotbal, chiar private, dacă  acest lucru este dorit de către comunitate. El face referire la CFR Cluj, echipă privată, omiţând că Universitatea Cluj este sprijinită masiv de municipalitatea clujeană.

„Cred că a sosit momentul ca la nivelul Clujului să abordăm matur şi responsabil susţinerea sportului în general, şi a fotbalului în special. Cred că a sosit momentul să ne întrebăm dacă judeţul Cluj nu ar putea avea o echipa de Champions League şi care, în câţiva ani, să poată câştiga acestă competiţie. Să ne întrebăm dacă acest judeţ poate susţine două echipe care sa facă performanţă sau se impune o abordare pragmatică, fără ipocrizie  în care comunitatea clujeană să investească într-o singură forţa fotbalistică care sa poată să câştige Champions League.

Să ne întrebăm dacă nu putem pune împreună, în comun, întreaga infrastructură sportivă şi cu resursele acestei comunităţi – private/publice să ajungem în vârf”, a spus preşedintele CJ. 

Fără patimă şi ipocrizie

Tişe ştie că la nivelul comunităţii clujene există o susţinere masivă pentru Universitatea Cluj, echipă care din păcate, nu are rezultate. Astfel, el cere o abordare „fără patimă şi fără ipocrizie”.

„Nu ştiu dacă suntem pregătiţi cu toţii să facem acest lucru şi dacă, raţionamentele de diverse forme nu ne împiedică. Cred însă, că dincolo de toate astea, Clujul poate avea performanţă europeană la nivelul cel mai înalt doar dacă întreaga comunitate devine parte la un proiect matur, responsabil şi în interesul nostru local. Ar fi un proiect unic pentru România. Ştiu că voi avea nenumărate opinii, critici poate chiar susţineri ale acestui mesaj. Chiar şi asta ar fi un câştig foarte mare întrucât ne asumăm public fără ipocrizie o discuţie aplicată despre cum putem noi ca şi comunitate clujeana sa câştigam Champions League.”

Ce spun clujenii

Postarea lui Tişe are peste o sută de comentarii, multe dintre ele destul de ostile, pe ideea că planul preşedintelui CJ Cluj este complet nerealist. Nu de alta, dar în ultimii 20 ani Champions League a fost cucerită de cluburi foarte puternice din Europa, cu bugete uriaşe, de ordinul sutelor de milioane de euro pe an. 

Spre comparaţie, CFR Cluj a avut în acest sezon un buget de circa 12 milioane de euro, în vreme încă deţinătoarea Champions League, Chelsea Londra (care a ajuns anul acesta doar în sferturi) a avut un buget de peste 400 de milioane de euro, iar în vară a cheltuit doar pe transferuri 150 de milioane de euro.

„Domnule, renunţă la orice tratament vi se administrează, nu vă face bine”, spune Călin.

„Foarte bun manifestul d-lui Tişe, doar că cred că face referire la echipa de baschet masculin. într-adevăr sunt şanse bune că la anul să câştige Champions League cu un pic de ajutor financiar din partea autorităţilor”.

„Perfect de acord! Trebuie desfiinţata mizeria de echipa din Gruia şi eventual realizat încă un centru de management integrat al deşeurilor pe spaţiul respectiv... PS. Cred că prin postarea asta v-aţi anunţat eşecul la următoarele alegeri”, Rareş.

„N-aveţi niciun drept să ne felicitaţi. Când punem oraşul pe harta fotbalistica a Europei, suntem buni, nu? Altfel nu daţi doi bani pe nimic.” - Cristina. 

„Ce champions visezi să câştige când voi nu sunteţi în stare să faceţi o centura în jurul oraşului?”-  Răzvan.

„Domnule Tişe din mesajul dvs înţelegem un aspect clar ,Universitatea Cluj nu are ce căuta în liga 1 pentru că nu se vrea la nivel de clasă politică o confruntare directă între cele 2 echipe ! Se doreşte linişte în oraş, primăria "toaca"nişte bani cu fondurile date spre U , CFR Cluj mai aduna nişte spectatori la meciuri cu miză, în rest la ei media e sub 3000 spectatori şi toată lumea e mulţumită! Acest mesaj pompos cu Champions League a fost gândit de dvs şi aprobat de domnul Dâncu? Întreb doar aşa că simplu cetăţean......De ce trebuie să vă implicaţi în sport şi să decideţi voi cine trebuie să promoveze sau să câştige un campionat, chiar nu vedeţi că orice echipa care ajunge să joace în competiţii europene se îneacă la mal în tururile preliminare. Poveştile cu o singura echipa şi Champions League credeţi că le mai înghite vreun gâscan în oraşul asta? Penibil domnule Tise !!!”, Ovidiu.

Vă mai recomandăm 

 

CFR Cluj, performanţă uluitoare: De 95 de ani, fotbalul românesc n-a mai văzut aşa ceva

CFR, campioană, Gigi Becali lăsat de Dumnezeu cu ochii în soare: România dă titlul după gafe colosale VIDEO

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite