Ponturi din Silicon Valley pentru afaceri la Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anda Gansca
Anda Gansca

Anda Gânscă, un antreprenor din cea mai dezvoltată zonă IT din lume, le-a arătat întreprinzătorilor importanţa resurselor umane.

„Salut! Sunt Anda, un antreprenor în Silicon Valley, şi am venit la Cluj să vorbesc cu voi. Nu ştiu dacă toţi aţi citit prezentarea din Forbes care suna în felul următor - «Anda Gânscă este din Cluj-Napoca şi e absolventă de Stanford. La 23 de ani are o experienţă relevantă în industria de venture capital. De aproximativ trei luni a pornit primul său start-up pentru care a atras deja o finanţare de 200.000 de dolari de la investitori particulari». Dar asta nu spune tot despre mine", aşa şi-a început, cu accentul de ardelean, Anda Gânscă discuţia, zilele trecute, în cafeneaua cinematografului Florin Piersic din Cluj-Napoca.

Evenimentul a fost organizat de Open Coffee Club Cluj şi face parte dintr-o serie de întâlniri la care sunt invitate modele care să ofere sfaturi la început de carieră.

Despre Anda se mai ştie că e cofondantor şi CEO la Knotch US Representative, o firmă care activează în domeniul IT. A lucrat pentru două fonduri de venture capital, iar unul dintre acestea administrează 6 miliarde de dolari.

Curajul şi oamenii


Însă puţini ştiu că pentru Anda curajul, ambiţia şi un fel de imaturitate iraţională, după cum ea spune, sunt elementele care au adus-o unde e azi, în fruntea unei companii din Silicon Valley. Dar şi accentul mare pe care îl pune pe oameni şi relaţiile interpersonale.

Mulţi dintre cei participaţi la întâlnirea de la Cluj - care au mici investiţii - au întrebat-o ce trebuie să facă ca să-şi ducă afacerea în Silicon Valley.

„Când i-am auzit, prima mea întrebare a fost de ce? Nu ştiu cât se merită să-şi ducă acolo afacerea. Trebuie să realizeze că nu e Mecca, iar din cauza internetului şi a social media, lumea a devenit mult mai plată, iar Silicon Valley va pierde din avantajele pe care le are", explică Anda Gânscă, fiica miliardarului clujean Gicu Gânscă.

Ea mai spune că nu vede de ce un mic întreprinzător s-ar duce într-un loc unde totul e de patru ori mai scump şi e foarte greu de găsit oameni buni de angajat. „Am angajat recent un om din România pentru că e incredibil de bun şi e de patru ori mai ieftin", adaugă clujeanca.

Compania eşti tu!


Pentru ea contează enorm oamenii cu care lucrează, de aceea îi alege după potenţial, nu după reuşitele lor de pe hârtie. Anda spune că atunci când începi o companie nu te mai gândeşti la tine, la imaginea ta pentru că, dacă faci asta nu vei avea succes, ci eşti trup şi suflet devotat acelui proiect ca el să reuşească. Iar în acest sens e nevoie de muncă în echipă.

Peste 90 la sută din afaceri eşuează din cauză că aceia care pornesc afacerea nu ştiu să-şi împartă atribuţiile şi să gestioneze situaţiile de care se lovesc. „Când începi o afacere cu cineva trebuie să te asiguri că sunteţi pe aceeaşi lungime de undă. Trebuie să te asiguri de la început că vă iubiţi, aveţi o relaţie super dincolo de prietenie. Când cofondatorii nu se înţeleg, nu lucrează în echipă, rişti să te lupţi cu balaurii", este de părere clujeanca din Silicon Valley.

În lupta cu „Nu"


Tinerei i-a fost greu să înceapă când toţi ceilalţi, inclusiv părinţii, i-au zis „nu", însă crede cu tărie că atunci când îţi doreşti ceva trebuie să lupţi şi vei reuşi. „Acum, mama e acolo şi e cel mai mare suporter al meu. Tata ia legătura toată ziua cu mine şi poartă cămăşi de la Stanford", explică Anda. Pe viitor îşi doreşte să se întoarcă la Cluj, să vândă compania pe care o are, să călătorească în jurul lumii şi să scrie.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite